Cică a existat o dată în regatul „Nu știu cui”,
Patru tinere neveste, toate ale regelui!
Regele, fiind bătrân și aproape de sfârșit
Cântărea în mintea sa, cât și care l-a iubit!
.
Ar fi vrut să fie sigur că iubit e cel mai mult,
De aceea pentru care, inima lui a bătut!
Le iubea cu patimă și cu dragoste curată,
Însă a patra nevastă, îi căzuse cea mai dragă!
.
O-mbrăca în lucruri scumpe, orice moft îi împlinea…
Numai cât deschidea gura și avea tot ce-și dorea!
O iubea si pe a treia, însă tare se temea,
Că-ntr-o zi o să îl lase, din drag pentru-altcineva!
.
Pe a doua o iubea, că-i păstra orice secret,
Și mereu îl sfătuia în mod sincer și discret!
Însă chiar deloc iubită, trecând chiar neobservată,
Devotată și supusă, era prima lui nevastă!
.
Regele avea o teamă…nu de luptă sau de moarte,
Teama lui cea mai profundă era de… singurătate…!
Așadar s-a hotărât să le-ntrebe pe soţii,
Care va veni cu dânsul, când pleca-va dintre vii?!
.
„Tu, pe care te-am iubit cel mai sincer dintre toate,
Oare ai să mă însoţești, chiar și dincolo de moarte?!”
„- Nu ! (Răspunse răspicat, cea de-a patra nevestică!)
Unde mergi este-ntuneric, rece si îmi este frică!
.
Lacrimi grele curg din ochi-i! După ce și-a-nfrânt durerea,
Cu un pic de teamă, totuși, o întreabă și pe-a treia:
„-Am să mor curând și-aș vrea, dincolo de astă lume,
Dacă și tu ţi-ai dori, să te am tot lângă mine!
.
„-Nici nu mă gândesc!” ( îi spuse)… Când totul va fi sfârșit…
Prea îmi este dragă viaţa!… Eu… cu altul mă mărit!”
Lacrimile îi scăldau, faţa, precum stropii mari de rouă,
Cu o ultimă speranţă, o întrebă pe cea de-a doua:
.
„- Dacă m-ai iubit în viaţă, tot la fel cât te-am iubit,
Tu îmi vei rămâne alături, vei veni chiar și-n mormânt!”
„-Cred că tu glumești bărbate! Voi veni din când în când…
Să mă rog, să-ţi văd mormântul… lumânări să îţi aprind!…”
.
Regele primi răspunsul ca pe-o lamă de cuţit…
Și cu greu mai ascundea că era dezamăgit…
Când deodată, ca o umbră, firavă și deșirată,
‘I-apăru la căpătâi, tristă, prima lui nevastă:
.
„-Eu te voi urma stăpâne! Cum am fost și pe pământ,
Cu credinţă și iubire, te-oi urma și în mormânt!”
O privi cu luare-aminte, nu-i părea adevărat…
Să-l urmeze cea pe care cel mai mult a neglijat!
.
Ar fi vrut să mai trăiască, să dea timpul înapoi,
Să găsească timp și pace… iubire pentru amândoi…
Însă moartea nemiloasă, nu renunţă, nu așteaptă!
Când e ceasul împlinit, îţi ia sufletul și pleacă!
………………………………………………..
Stau pe gânduri, încurcată și descriu un pic ce simt:
Ca un rege din poveste și noi suntem pe pământ!
Tot patru soţii avem, trei adesea răsfăţate,
Una ca și în poveste, cel mai des e neglijată!
.
Dar să le prezint pe rând, tot la fel ca în poveste:
Cea de-a patra, mai iubită, însuși TRUPUL nostru este!
Îi dăm tot ce el așteaptă, tot ce vrea și ce gândește…
Însă când sosește moartea, chiar și el ne părăsește!
.
Cea de-a treia e AVEREA, cea cu care te fălești…
Care va pleca la alţii, imediat ce nu mai ești!
Cea de-a doua este bună, confidentă, iubitoare…
Și te va urma oriunde câte zile ai sub soare…
.
E FAMILIA și omul care-ţi dă PRIETENIE…
S-o numim într-un cuvânt tot iubită și soţie..
Te vor sprijini în viaţă, chiar se vor mândri cu tine,
Însă nu te vor urma dincolo de-această lume!
.
Cea mai credincioasă însă, este SUFLETUL pe care,
Chiar și tu îl neglijezi… alţii-l calcă în picioare…
Îl lași dezbrăcat, desculţă nu-i dai timp și loc s-aleagă,
Lăcrimând culege-n talpă, spinii cei ascunși în iarbă!
.
El, este a patra soţie! Dintre toate neglijată,
Dar nici el nu-ţi mai rămâne, după ce te-au dat în groapă…
Însă de-ar fi fost posibil (asta însă nu se poate)
Doar el, singur te-ar urma, chiar și dincolo de moarte!
.
Poartă-te frumos și bine și iubește-l cât ești viu!
Ce-o să fie după moarte, nu sunt Dumnezeu, să știu…
Însă cum pleacă la ceruri, când va fi la judecată,
Va plăti în locul tău, pentru fiecare faptă!
