„Basarabia noastră este o ţară românească…”

Basarabia – străvechi pământ românesc, la marginile căruia stau şi acum de stajă vechile cetăţi ale lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, pe apa Nistrului. Ruptă din trupul Moldovei în 1812 şi transformată în gubernie rusească, Basarabia se întindea pe o suprafaţă de 45.630 km p, iar populaţia ei era în proporţie de 86 la sută românească. Cu toate acestea, , limba română a fost scoasă din programul de învăţământ al tuturor şcolilor şi înlocuită cu limba rusă, pe care o vorbeau doar 6,5 la sută dintre locuitorii Basarabiei. Aşa a început teribilul proces de deznaţionalizare şi de rusificare a românilor basarabeni.

După 60 de ani de rusificare, în 1871, statisticile ruse consemnau reducerea elementului românesc din Basarabia la numai 66 la sută. Aceasta era situaţia ei la începutul Primului Război Mondial. În contextul istoric al vremii, determinat de desfăşurarea războiului, în urma prăbuşirii Imperiului austro-ungar şi a victoriei revoluţiei boşevice în Rusia, lupta pentru unitatea naţională a românilor a intrat într-o fază finală, antrenând toate forţele sociale, atât a celor din ţară, cât şi a celor din provincile aflate sub stăpânire străină.

Conştiinţa naţională a românilor basarabeni şi voinţa lor de a se uni cu România au fost stimulate chiar de urmările revoluţiei ruse, din februarie 1917. Reprezentanţii Partidului Naţional Moldovenesc, participanţi la Congresul Naţionalităţilor din Rusia(8-14 septembrie 1917) au făcut următoarele precizări în faţa delegaţilor: ,,Mulţi au auzit de moldoveni, dar puţini ştiu că naţiunea modovenească nu există. Este o naţiune română. Numele de moldovean şi moldoveni este numai teritorial, nu naţioal”.

La 20 octombrie 1917 s-a desfăşurat, la Chişinău, Congresul soldaţilor moldoveni, care a adoptat zece rezoluţii, între care declararea autonomiei teritoriale şi politice, oprirea colonizării străinilor, înfiinţarea Sfatului Ţării pentru ocârmurirea Basarabiei, respectarea dreptului tuturor noroadelor mici din Basarabia etc. Pe baza hotărârii congresului, la 4 decembrie 1917 şi-a început lucrările Sfatul Ţării. Bazându-se pe Declaraţia drepturilor popoarelor din Rusia, Sfatul Ţării a adoptat, la rândul său, Declaraţia Solemnă, în care se stipula că: ,,se declară de azi înainte Repulica Democratică Moldovenească”. La 24 ianuarie 1918,  o nouă Declaraţie Solemnă ,,proclamă independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti, rupându-se orice legături de dependenţă cu Rusia. Acest act istoric s-a făcut cu votul unanim al deputaţilor din Sfatul Ţării şi cu asentimentul entuziast al întregului popor din Republica Moldovenească”.

Cu acest prilej, Comitetul Central al studenţilor basarabeni a adresat o Chemare către întregul tineret basarabean, în care se spunea: ,,Basarabia noastră este o ţară românească tocmai ca şi celelalte ţări de peste Prut, locuite de fraţii noştri(…) Noi socotim că mântuirea neamului nostru este numai în uniarea tuturor fiilor noştri într-o singură ţară. Noi de la străini nu mai aşteptăm nimic, toată nădejdea ne-o punem în viaţa la un ,oc cu fraţii noştri români(…). Noi vrem o Românie a tuturor românilor”(România nouă nr.8/ 1918).

Telegrame, moţiuni, declaraţii au fost adoptate pe întregul cuprins al Basarabiei şi în România. Astfel, în Chemarea scriitorilor din România, Transilvania şi Bucovina, adreată locuitorilor din Basarabia, la 23 ianuarie 1918, se spunea: ,,A venit, fraţilor, vremea ca neamul nostru să nu mai cunoască hotar pentru dragostea lui, pentru limba noastră cea dulce. Cultura, limba, şcoala noastră de acum trebuie să se unească pe veci şi nedespărţiţi vrem să rămânem până la sfârşitul sfârşitului”.

La 27 martie 1918, Sfatul Ţării, dând glas opiniei exprimate de populaţia Basarabiei, a adoptat Hotărârea unirii Republicii Moldoveneşti cu România: ,,Republica Democratică Moldovenească(Basarabia) în hotarele ei dintre Prut şi Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiilor că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa, România”(România nouă nr.12/ 1918, Chişinău).

Rezultatul votului: 68,8 la sută – pentru, 2,4 la sută – contra, 22,4 la sută – abţineri, a fost adus la cunoştinţa primului ministru al României, invitat la Chişinău. În scurta lui alocuţiune, acesta a spus: ,,În numele poporului român, cu mândrie iau act de delcraţia domniilor voastre pentru unire şi declar că Basrabia  este de acum înainte pe vecie cu România unită şi nedespărţită…Am luat act de declaraţia dumneavoastră şi în numele Guvernului român declar că o primesc”(I.Nistor-Istoria Basrabiei, ediţa a II-a, 1923, Chişinău).

După cum bine se ştie, numai după două decenii aveau să se petreacă evenimentele tragice ale anului 1940, care au dus la dezmembrarea României. Basarabia a fost din nou ruptă din trupul ţării, ,,de la sânul mamei sale”, nu de ţarismul rus, ci de stalinismul roşu sovietic, care s-a dovedit la fel de rapace. Nenorociri şi mai mari s-au abăut peste românii basarabeni, supuşi iarăşi unei aprige prigoane naţionale, politice, culturale, sociale şi religioase, cu scopul deznaţionalizării totale.

Românii basarabeni au rezistat însă eroic, fiindcă tradiţiile, obiceiurile strămoşeşti şi limba lor cea română au fost şi sunt prea puternic înfipte în istoria locurilor şi în fiinţa lor, ca să poată fi alungate de nişte legi neghioabe, venite de la Moscova. Şi, totuşi, teribilul proces de deznaţionalizare şi de rusificare forţată nu a rămas fără urmări grave. Cu toate că au rămas majoritari, românii basarabeni au cunoscut un recul puternic în privinţa procentajului, reperzentând acum doar 64,4 la sută din populaţia republicii. Cu toate acestea, ei nu-şi pierd nădejdea că ziua eliberării lor depline nu poate fi departe, că va veni şi ziua în care vor scăpa şi de comunişti şi de mâna cea lungă a Moscovei. Iar drumul lor nu poate fi altul decât unul european, alături de celelalte popoare şi alături de fraţii lor de peste Prut, aşa cum au dorit încă din martie 1918.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*