Ați avut, desigur, de nenumărate ori senzația că e ceva foarte în neregulă cu dispozitivele voastre inteligente, digitale, pe care dați scroll la fiecare zece secunde ca să verificați dacă aveți un mesaj urgent cu pisici, dacă a apărut un meme la care va amuzați cinci secunde, dacă ați primit măcar trei like- uri, dacă s-au mai păruit starletele, dacă a mai fiert un pic amprenta de carbon, dacă a mai dat vreun rateu de comunicare Nicușor-cel-cu-care-nu-i-ușor… Este imposibil să nu fi văzut (direct sau cu vederea periferică) îndemnuri la achiziție de pe shein, temu, trendyol, emag, ode la adresa lui Bolo și oferte de tigăi gratis. Întâmplător, ai vorbit de shein, tigăi, politică. Nu online, ci offline și ceea ce ai vorbit se regăsește printre „oferte”. E imposibil să nu fi sesizat că mașina ta inteligentă îți indică ruta cea mai rapidă către casă, birou, facultate, aeroport – culmea, astea chiar sunt deplasările tale frecvente. Ca rezultat al scroll – ului zilnic, în news feed îți intră ceea ce „crede” algoritmul că trebuie să te intereseze. Este rezultatul interconectării sculelor inteligente și al dotării lor cu senzori de recoltare a „surplusului comportamental” chiar și când sunt deconectate. Nu e nicio exagerare, nu e nicio teorie a conspirației: sculele noastre „inteligente” sunt, de fapt, sculele serviciilor de inteligency ale colectorilor de date cu caracter personal. Sculele „noastre” inteligente ne spionează: telefonul, laptopul, televizorul, frigiderul, mașina, trotineta, euro-pubela. Tot ceea ce este ștampilat cu atributul „smart” e acolo ca să ne scaneze și ca să ne ofere spre re-modelare, ca niște figurine de plastilină, „sculptorilor”.
Și este mai grav decât ne-am putea imagina… Din plandemie încoace, eforturile de a trece de la internetul cu care ne-am obișnuit (o rețea globală de calculatoare care comunică între ele prin hub – uri de interconectare și prin cabluri de fibră optică de mare viteză) la „internetul lucrurilor”, adică, Internet of Things (IoT) s-au intensificat. De pe vremea testelor genetice și a vaccinurilor cu manipulare genetică din plandemie, s-au intensificat și eforturile de trecere la „internetul corpurilor”, Internet of Bodies (IoB). Să zăbovim puțin pe aceste noțiuni, ca să încercăm să le înțelegem și ca să fim capabili să le dibuim când ne împresoară: Internet of Things (IoT) este o rețea deja funcțională de dispozitive fizice conectate la internet care colectează și schimbă date. Până și pubelele de gunoi sunt conectate la IoT; Internet of Bodies (IoB) este extensia IoT la corpul uman. Sunt dispozitive pe corp (wearables ca Apple Watch, brățări fitness), în corp (implanturi medicale: stimulatoare cardiace, pompe de insulină, senzori de glucoză; unii ar spune că și vaccinurile cu ARNm sunt implanturi nanometrice cu acest scop) sau în jurul corpului care monitorizează biometrie (ritm cardiac, somn, temperatură, mișcare, voce, uneori emoții prin analiză facială/ton). Termenul IoB a câștigat tracțiune în jurul plandemiei, când s-au accelerat eforturile de conectare la rețea prin aplicații de contact tracing și de monitorizare la distanță a sănătății, prin senzori de temperatură, prin nano-particule etc. Portofelele digitale sunt dezvoltări ale „pașapoartelor digitale de sănătate”, celebrele certificate “verzi” de vaccinare (pe care unii le-au numit nazzipass). În aceste portofele sunt introduși receptorii pentru senzorii din rețeaua Internet of Bodies…
Organizații ca RAND, World Economic Forum și cercetători academici au folosit termenul IoB pentru a descrie această tendință. Nu este o conspirație – este o realitate tehnică în expansiune rapidă. Yuval Noah Harari a folosit expresia „păpuși emoționale” în câteva eseuri în care a atras atenția asupra realității că omul a devenit o piesă din rețeaua Internet of Bodies care poate fi virusată și piratată. Biotehnologia, la care se adaugă acum inteligența artificială, pe fundalul unor continente de date culese de la noi (fără voia și conștiința noastră), ne-a făcut în parte cyborgi, în parte recoltă, obiecte care pot fi relativ ușor manipulate ca și când ar fi vorba de o populație de Pinochio. Supravegherea noastră este acum chiar sub piele noastră – „surveillance is under the skin”. Un sistem care te înțelege mai bine decât te înțelegi tu însuți poate prezice, manipula și eventual lua decizii în locul tău.
Algoritmii, având la dispoziție datele noastre biometrice, ne pot influența emoțiile, deciziile și comportamentul la scară mare, fără ca persoana concretă să-și dea seama pe deplin ceea i se întâmplă. Poate părea o dramatizare, dar diabolicul consistă în faptul că „milițienii adevărului” au reușit să arunce dezbaterea în derizoriu și să alunge orice încercare de reglementare decentă, simplă, pe înțelesul tuturor. Iată însă riscurile concrete, ordonate pe o scală de la cele mai imediate la cele mai speculative: 1. Eroziunea intimității și a datelor intime. Dispozitivele IoB colectează date extrem de personale (sănătate, emoții, locație, obiceiuri). Inteligența Artificială poate face inferențe din date aparent inofensive (de exemplu, din ritmul de tastare sau voce poate deduce starea emoțională sau chiar boli). Datele pot fi vândute, furate sau folosite de companii/guverne. Deja se întâmplă la scară mai mică cu rețelele sociale; 2. Manipulare comportamentală și emoțională – Inteligența Artificială excelează la analizarea datelor IoT/IoB și la crearea de „nudges” (împingeri subtile). Exemple actuale: • Algoritmi de recomandare care maximizează timpul petrecut pe platformă (doomscrolling, infinitscrolling, outrage). • Publicitate hiper-personalizată care exploatează vulnerabilități emoționale. • Aplicații de sănătate sau asistenți AI care „știu” când ești stresat și sugerează produse/acțiuni precise. Riscul real este pierderea autonomiei prin influențare constantă, subtilă. Nu ești neapărat o „păpușă” inconștientă total, dar deciziile tale pot fi dirijate mai eficient ca niciodată; 3. Securitate fizică și hacking – dispozitive medicale conectate au fost deja piratate (exemple reale cu pompe de insulină sau stimulatoare cardiace). O mașină autonomă sau un implant piratat poate avea consecințe directe asupra vieții. Cu Inteligența Artificială, atacurile devin mai… inteligente; 4. Concentrație de putere – puține companii (Big Tech) și câteva guverne controlează infrastructura, algoritmii și datele. Cine decide ce este „normal”, ce emoții merită „optimizate” sau ce date se colectează? Evident, este un risc major de abuz autoritar sau corporatist; 5. Pierderea controlului personal și „cyborgizarea” involuntară – deja suntem parțial cyborgi. Viitoarele interfețe neuronale (cum ar fi Neuralink) vor accelera asta. Problema nu este cyborgizarea în sine (poate fi o soluție pentru persoane cu dizabilități), ci lipsa de control și transparență. Dacă dispozitivele devin esențiale pentru viață și datele pacienților sunt controlate de alții, autonomia scade. Există și vestea bună care poate anula toate aceste riscuri ale jocului de-a Dumnezeu: oamenii au rezistență, cultură, legislație și capacitate de conștientizare. Ființele umane sunt libere în mod fundamental și, deci, sunt voluntare. În plus, tehnologia evoluează haotic, cu interese contradictorii. Inteligența Artificială poate deveni un fâs sau un faliment generalizat, așa cum a fost cazul cu falimentele dotcom din anul 2000.
Așadar, teme-te de pierderea controlului asupra datelor tale intime și de influența subtilă, scalabilă a algoritmilor asupra emoțiilor și deciziilor tale. Este posibilă și transformarea în cyborgi – păpuși fără voință proprie, dar nu este inevitabilă. Tehnologia nu este, totuși, destin. Depinde de cum o reglementăm, cum o folosim și cât de conștienți rămânem. La final, câteva scurte aprecieri în legătură cu non-inteligențele naturale care s-au ocupat cu implementarea programelor de finanțare a UE pe domenii din această gamă… PNRR-ul României are aprox. 1,2 miliarde € alocați pentru managementul deșeurilor. Printre altele, există proiecte de pubele inteligente (smart bins) cu senzori, compactare, Wi-Fi etc. Depozitul de garanție (RetuRO) implică sisteme digitale de tracking al ambalajelor. UE pregătește Digital Product Passport (DPP) în cadrul Regulamentului Ecodesign for Sustainable Products (ESPR). Textilele și încălțămintea sunt grup prioritar. Acest nou pașaport digital (DPP) va conține informații despre compoziție, trasabilitate, impact de mediu, reparabilitate, reciclare etc., accesibile de obicei prin cod QR sau similar. Se va aplica din 2028. Scopul acestui DPP este dublu: sustenabilitatea și circularitatea (mai puțină risipă textilă, ceea ce nu e rău în sine). Doar că acest pașaport va oferi o infinită rezervă de trasabilitate și spionaj al… consumatorului. Produsul textil cu cod QR identifică cumpărătorul prin digital wallet, inclusiv la momentul aruncării produsului la coșul „inteligent”. De aici, un profil complet de consum și o viitoare limitare a libertății de alegere și consum, adică la cumpărături ca pe vremea comuniștilor, pe cartelă. E adevărat că nu există în niciun plan oficial și nu este prevăzută de reglementările UE – dar când a spus UE adevărul relativ la intențiile reale ale acestei „digitalizări”? Și aici e o veste bună: industria textilă din România (unde multe firme lucrează în lohn pentru branduri europene) are probleme reale de adaptare: costuri de colectare a datelor din lanțul de aprovizionare, trasabilitate, conformitate. Unele articole de presă și declarații din industrie vorbesc de presiuni, creșteri de costuri și impact asupra producției. Deci, succesul programului în România e incert.
Hai liberare!
