Au și cifrele misterele lor. 1936, an bisect – deci, cu 29 de zile în februarie – pare să fi deținut puteri stranii. Sub cupola lui s-au împlinit evenimente pentru care frumos ar fi să avem inimă și minte spre a le celebra. De fiecare dată. Acel an începea pentru tânăra industrie a ospitalității românești cu înființarea Oficiului Național de Turism (ONT); continua, în lunii mai, cu inaugurarea pe malul lacului Herăstrău a Muzeului Satului; și-și încheia drumul, la 1 decembrie, cu inaugurarea Arcului de Triumf. Nu cred să mai fi fost, pentru turismul bucureștean și nu numai, un asemenea an! În urmă cu 90 de ani, când se instituționaliza ONT începutul de drum se înfiripase deja cu câțiva ani mai devreme. Un prim pas, ca proiect, fusese făcut în 1924. Doi ani mai târziu chiar se constituia un fel de ONT în cadrul Direcției Poporului din Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale. Savantul Emil Racoviță, Gen. dr. N. Vicol și scriitorul Emanoil Bucuța erau printre cei mai implicați întemeietori ai acestei organizații. Avatarurile, însă, n-au fost nici puține și nici simple. A urmat, câțiva ani mai târziu, „Consilieratul pentru pregătirea turismului în România”, care a funcționat pe lângă Președinția Consiliului de Miniștri. În cele din urmă, ONT era oficializat sub egida „Ministerului de Interne”, ulterior trecând la „Ministerul Propagandei”, transformat în scurt timp și el în „Ministerul Informațiilor”…
Așadar, Monitorul Oficial cu numărul 50, din 29 februarie 1936, publica „Legea pentru organizarea turismului în România”. Aceasta ieșise din Parlament cu 109 voturi pentru și trei împotrivă, consfințând astfel organizarea O.N.T. ca instituție de stat menită să coordoneze activitatea turistică din România. Legea din 1936 făcea din ONT un veritabil motor al domeniului. Ne găseam într-un moment de răscruce pentru o „industrie” pentru care țara noastră era, nu doar teoretic, ultra-înzestrată. Nici nu era deloc ușoară însă realitatea turismului din România. Cel dintâi președinte al ONT, Sergiu Dumitru, arăta din capul locului că instituția pornise „cu acea voință hotărâtă de a construi un organism tare, independent”, dar avertiza și că organizarea turismului nostru „poate să pară înceată pentru unii nerăbdători”.
Iată și câteva dintre misiunile care stăteau în fața ONT: construirea de hoteluri în stațiunile montane și balneoclimaterice, ridicarea de cabane concomitent cu marcarea de trasee alpine, grija pentru îmbunătățirea condițiilor de transport, stabilirea relațiilor externe pentru turism. Un punct aparte îl constituia conceperea și derularea unei propagande turistice dinamice, penetrante. Încă din start, Delta Dunării s-a situat în prim-plan, alături de țărmul Mării Negre, care trebuia să devină un „sanatoriu al Europei”. În scurt timp au început să fie construite hoteluri și cabane la Mamaia – Rex – și în Deltă (la Vâlcov și Ilgani), la Predeal, Sinaia, Turnu Severin, case de adăpost în munți. Multe altele au rămas nefinalizate, din păcate, precum hotelul de la Balcic. Este greu de imaginat pentru autoritățile noastre de astăzi ce avalanșă de broșuri, albume, ghiduri, pliante, filme documentare, expoziții foto, birouri de promovare turistică deschise în străinătate, ce ofensivă propagandistică a pus în mișcare ONT întru popularizarea comorilor Carpaților, stațiunilor balneare, folclorului românesc, a celorlalte atracții turistice de la noi. Una dintre cele mai încântătoare hărți din câte s-au realizat la noi – „România – Țara Turismului” – a avut ca editor ONT. La fel cum tot sub auspiciile lui a apărut și minunata revistă de turism „România”. Rămâne poate fără egal expoziția pe care ONT a organizat-o la Paris, în 1939. Desigur, în toate județele, în toate stațiunile balneare și montane, ONT avea filiale…
Cei care am venit pe lume după ultimul mare război, după izgonirea monarhiei, am fost frustrați și, poate, chiar amenințați în tentativa de a afla adevărul despre contribuția regilor noștri la dezvoltarea și civilizarea României în perioada lor de domnie. Turismul românesc datorează enorm perechilor regale Carol I și Elisabeta, Ferdinand și Maria. La rândul lui, Regele Carol al II-lea – dincolo de atâtea erori și abuzuri de neiertat – rămâne unul dintre ziditorii industriei ospitalității românești. Înainte de apariția ONT-ului, merită cu prisosință pomenit de-a pururea acel adevărat monument-omagiu închinat țării reîntregite, pentru a cărui înfăptuire Carol al II-lea s-a implicat în mod special: Albumul „ROMÂNIA – Natură-Clădiri-Viață populară” realizat de vestitul fotograf german Kurt Hielscher și tipărit la Leipzig în 1933. Iar Prefața semnată de Octavian Goga reprezintă, probabil, cel mai minunat text dedicat vreodată turismului românesc… Albumul are și un argument, ca să spun așa, al rafinatului artist german, din care reproduc această profeție-avertizare: „… Pe lângă mulțumirea pe care am simțit-o, lucrând, m-a cuprins și durerea că întreg poporul român este amenințat de un dușman crunt, căci de cultura acestei țări bine cuvântate de soare se apropie norii grei ai Occidentului: praful civilizației care înăbușe orice viață plină de coloare. Unele sate au și fost învăluite: norul cenușiu acoperă tot mai mult uneltele strămoșești și coloarea veselă a costumelor, înecându-le în monocromia stinsă a modei de pretutindeni. Așa își pierde treptat un popor cu simț artistic străvechia sa înfățișare.” Și, de asemenea, nu trebuie omise sub nici un chip „Comentariile planșelor”, adică explicațiile date ilustrației în sine, exemplare prin sinteza lor, operă ce poartă semnătura lui Kurt Hielscher și Al. Bădăuță (unul dintre cei mai însemnați „scriitori de turism” din perioada interbelică, autorul, între altele, al albumului „Munții României”, cu fotografii aparținând sibianului Iosif Fischer).
Să ai un asemenea fabulos Album și tu, care te declari și te vrei țară a turismului, să nu-l reeditezi în sute și sute de mii de exemplare este pur și simplu o monstruozitate…
ONT-ul, pe lângă remarcabilul său efort organizatoric întru dezvoltarea turismului românesc, sub toate aspectele, a reușit, în același timp, să mobilizeze în chip admirabil elanul și buna credință a românilor constituiți în tot felul de asociații de drumeție, de alpinism, de speologie, ca să nu mai vorbim de străjeri și cercetași. La fel cum,totodată, râvna individuală a însemnat un spor apreciabil pentru îmbogățirea industriei ospitalității românești.
…Și-a venit Al Doilea Război Mondial. Au venit rușii și bolșevismul, au ieșit la iveală și îndrăzneală diverși alogeni, trădători autohtoni, alte specimene… Ce se putea întâmpla cu o instituție „burgheză”? În 1949, se emitea Decretul 88, prin care Confederația Generală a Muncii, vestitul CGM, prelua atribuțiile ONT. Au fost suficienți vreo șase ani – dar ce ani criminali! – ca să se facă harcea-parcea din spiritul ONT, din baza lui materială, din specialiștii lui… Reapariția ONT-ului, cu „Carpați” adăugat la nume, s-a produs în 1955, pentru ca, patru ani mai târziu, printr-un HCM, cu numărul 86, să recapete atribuțiile de autoritate de stat întru dezvoltarea turismului intern și internațional. Oricum, răul imens fusese săvârșit și dacă ar fi fost în joc doar industria ospitalității clasei muncitoare… Și totuși, în 1971, se înființează, în premieră, Ministerul Turismului. Moment important, generos ca idee, pentru turismul nostru. ONT a rămas cu statutul de mare tur-operator, organizând excursii și vacanțe pentru români și străini, multiplicarea legăturile cu companii și firme de profil din toată lumea, deschiderea de expoziții promoționale în străinătate, editarea de cataloage, pliante, afișe, ghiduri. Chiar și o remarcabilă revistă – „Holidays in Romania”, în mai multe limbi – care, până la urmă, după ce supraviețuise în fel și chip, tot schimbându-și editorul, avea să fie lichidată în zilele noastre de Elena Udrea, hilarul personaj al turismului zilelor noastre.
Și cum, după 1990, tot ce-a fost românesc trebuia să piară, ONT n-a avut altă soartă. Desigur, mai întâi s-a privatizat. Prin 2002-2003, niște… investitori strategici, ciprioți de felul lor, au pus mâna și piciorul pe capitalul majoritar al ONT și astfel s-a încheiat gloria celui mai important brand al turismului românesc. Tragic este că nu e singurul brand care dispare fără durere, fără suspin din partea nemernicilor care au distrus această țară. Vă mai amintiți de ARO, de Gerovital, ca să dau două exemple? Ba și impozantul hotel „Inter*Continental”, legat și el inițial de un mare proiect turistic, n-a avut o soartă mai bună. Ca să nu luăm în seamă ruinarea unor stațiuni întreg, precum Băile Herculane ori Borsecul, cu care ONT avea parteneriate importante, ruinate și acestea cu un nestăvilit avânt… Am fost prea legat de ONT atâția și atâția ani, de atâția și atâția dintre specialiștii lui, mulți dintre ei plecați de mai multă vreme în călătoria fără sfârșit, ca să mai am stare să continui, deocamdată, acest text… Doar îmi tot stăruie în minte povestea cu vipera gravidă – vivipară – care moare: puii își mănâncă mama pe dinăuntru până când reușesc să iasă din ea și să arate lumii ce vipere au devenit… Din nefericire, este o cutremurătoare realitate, nu doar o metaforă. Să mai mire pe cineva că cele mai multe și mai vocale dintre agențiile noastre de turism sunt precum puii de viperă, din parabola de mai sus? Vom veni cu amănunte așa, de pamplesirul cucilor…
