Un următor mare imperiu în geostrategia economică a lumii de mâine… A statelor care vor conta cu adevărat mâine… A statelor ce se pot transforma, din zone industrial-economice „ponton”, în măreții economice în propriul interes… Pentru că lucrurile evoluează… Nu așteaptă nici „nașterea” unor minți mai luminate (!) la Bruxelles, nici adevăratele acorduri de pace din părțile fierbinți ale Europei… În fond, și Ucraina și Moldova au rostul lor în jocurile de cărți ale lumii europene… Și aparent eurasiatice prin și dacă Rusia (se) mută cumva într-o parte sau alta… Dar, la nivelul pieței energetice de mâine, a consumului fosil, ce va fi curând din nou în expansiune, jocurile se fac în altă parte a lumii… Departe chiar și de acea putere de imixtiune în orice a „unchiului Sam”… Și nu este vorba doar de un nucleu „imperial” al zilei de mâine, ci de acela al imperiilor aliate… Pentru că, deși următorul mare imperiu al lumii pare a se naște strict sub forța economică și geostrategică a unor structuri (mai mult sau mai puțin cert juridice, mai mult sau mai puțin formale) de tipul UE și BRICS, totuși, și părțile intermediare (a se citi – statele ce fac posibile marile legături comerciale și energetice de mâine, trecute deja de studiile de fezabilitate, utilitate și oportunitate), pot irupe la nivelul unor puteri economice. Energetice și, apoi, poate și comercial-tradiționale…
Astăzi, un următor mare imperiu energetic se conturează tocmai din fractalii ce păreau de neașezat laolaltă fără riscul de a aprinde felurite butoaie cu pulberi în alte locuri ale lumii de mâine… Și, probabil, nu peste mulți ani, vom avea un nou centru de forță pe talerul lumii prin prezența unei Mongolii ce va renaște… Și nu doar prin expansiunea actualei sale poziții de sub structura „Inițiativei Centurii și Drumului”, ci sub însăși o formă proprie de stat-imperiu, e drept între doua imperii deja existente… Pentru că Mongolia de mâine va fi, energetic, imperiul (altai) ce va deveni coloana vertebrală de existență și expresie energetică ale Rusiei și Chinei de mâine… Ale posibilității acestora de a acapara împreună mare parte din tabla de șah de pe care marile puteri de astăzi vor fi împinse tot mai spre margine… Nu nu în afara jocului, dar bine înghesuite pe căsuțele pe care singure și le-au ales… Ca autosinucidere economică prin politicile de mediu mult prea verzi… Prin tendințele de afișare și consfințire a puterii doar prin stârnirea, menținerea și participarea, adesea prin alții, a fel și fel de conflicte vizând, de fapt, același lucru pe care Rusia, China și Mongolia îl împart acum pe aceeași scenă (deloc teatrală, formală) a rostului, eficienței colaborării pentru un interes comun „partajabil”: resursele energetice…
Evident, „prinsă” în propriile fumigene acoperind interesele sale în Ucraina (mai mult interese ale clicii bruxeleze și ale unor centre soroșist-macronizate, decât ale uniunii, ca structură comună), UE ratează momentul ce va consemna acel nou mare următor imperiu… Statele Unite, la rândul lor gripate de apucăturile despotic-teroriste ale Israelului, punctează anemic fel și fel de tentative de a opri o următoare mare expansiune comercială, energetică (dar și de politici identitare) ce i-ar putea afecta statutul de astăzi de încă superputere. Dar nu o face prin „deconspirarea” a ceea ce se întâmplă în zona comună a triadei economice de mâine a „Altaiului” („Altaiul Rusesc”, „Altaiul Mongol” și „Altaiul Gobi”, marcând granița dintre Rusia, Mongolia și China), ci încercând să pună o batistă pe post de dop al unei conducte de gaze ce va asigura hegemonia a trei state, care, în viziunea tradițională (de fapt, învechită) a „unchiului Sam”, nu ar fi putut ajunge niciodată la un compromis. Numai că lucrurile s-au schimbat… Mongolia nu mai este o pradă disputată între Rusia și China. Este un pod energetic ce va facilita sustenabilitatea economică a Rusiei prin exportul de gaze ce va înmii poate cifra de afaceri a Chinei. Iar încercarea Statelor Unite de a strecura un soi de vot de blam într-o organizație în care nici măcar nu au fost chemate (din curtoazie) să-și dea cu părerea, acest colț de BRICS de acum (China-Mongolia-Rusia) ce se va extinde, probabil, ca interese economice prin celelalte membre ale BRICS -ului, este o manevră ușor patetică, măcar prin faptul că marele jandarm al lumii de altădată a ajuns să ceară UE să pună taxe vamale astronomice atât Chinei cât și Indiei pentru vinovăția achiziționării de gaze din Rusia… Ba, numai mâine-poimâine vom auzi poate de următoarea „moleculă” de gaz înfierată de corul sinucigașelor bravând eroismul economic al politicilor verzi: „molecula altai”. Sau poate chiar „molecula BRICS”, în cele din urmă…
De altfel, prin alegerea conductei Altai, Putin pune pe masă disponibilitatea de a escalada confruntarea cu SUA pe fondul unui război comercial ce se intensifică. Doar că această alegere era previzibilă, președintele rus părând să fi cântărit, pe de o parte, promisiunile lui Trump (din Alaska) și oportunitatea unei alieri strategice pe termen lung cu China, totul în detrimentul Europei. Este însă și o schimbare majoră a politicii Beijing -ului, care renunță fățiș la acea ambiguitate specifică, întotdeauna atent „spilcuită”. Pentru că, deși Beijing -ul a reacționat cu prudență în relația cu Rusia după invazia din Ucraina, menținând unele achiziții de mărfuri, dar înghețând (din 2022) investițiile directe și proiectele comune, acest lucru s-a schimbat acum. Iar asta pentru că, prin proiectul de conectare cu Rusia („Power of Siberia 2”), ar putea ajunge să transporte aproape 50 de miliarde de metri cubi de gaze pe an din Arctica rusă până în nordul Chinei (via Mongolia). În acest fel, „proiectul Altai” ar asigura Chinei o aprovizionare ieftină pe termen lung, dar și marje sustenabile de profit (fie și mic) pentru Gazprom, dar, cel mai important, ar oferi Chinei o putere suplimentară de negociere ceea ce îi va crește în mod evident securitatea industrială și energetică. Ceea ce nu se poate spune, în cealaltă parte a lumii, despre Europa…
