Iubirea de mamă
Mă sting ușor,
Căci mă străpunge durerea.
Ce trist e totul,
Când nu mai speri.
Mă scufund de tot
În ape adânci,
Blestem zadarnic,
Mă scutur de vise.
Crucea atârnă,
Credința-i lege,
Dar legea te cheamă.
Nu este om
Pe acest pământ
Să nu simtă-n piept
Iubirea de mamă.
Căci mama e sfântă
Și unică în lume,
Și una-i mama,
Pe veci și acum.
Înger de la Dumnezeu
Nimic nu e mai profund decât iubirea.
Clipe… clipe adânci, și totul trece.
Chipul tău, profund, în noapte,
Printre șoapte, printre fapte.
Închid ochii și suspin,
Și te alint, zâmbind timid,
Și te sorb… din amintiri.
Te-am văzut întâia oară.
Eu tăceam și-mi doream să te ascult,
Să opresc și timpul,
Să culeg vorbele tale,
Să te strâng la piept voiam.
Unde-mi ești tu oare?
Pierdut în zare, dar nu departe —
Te aștept aici, și acum, și mâine,
O veșnicie, un veac, o eternitate.
De-aș fi pictor, ți-aș picta pe chip doar zâmbet,
Și liniște ți-aș da, de-aș putea,
Și tot, tot ce inima mea poate —
Ție ți le-aș da pe toate.
Teama… teama nu mai există pentru mine.
Mâine poate nu va fi,
Dar zâmbesc și-ți port și chipul.
Totul e pace în suflet și suspin…
Suspin când îți întâlnesc privirea.
O noapte-ntreagă te-aș privi și-aș vrea să tac,
Să taci și să-mi îmbăt iubirea,
Să simt durerea ta, aș vrea,
Să pot să-ți fiu aproape,
Să-ți dau fericirea mea.
Dar tot mă întreb:
De ce există durere în fericire?
Unde ești, oare?
Te caut mereu și te voi căuta până te voi găsi.
De mă vei vedea în visele tale,
Cărare-ți vei face și vei ajunge la mine,
Curat ți-e va sufletul… și mintea,
Atunci când inima-ți va vorbi.
Nu-ți fie frică — lumina-i aproape.
Închide ochii
Și doar așteaptă.
Vei simți căldura…
Ți-am atins și sufletul, o știu.
Frumos e-n suflet la tine.
Nu mulți au cheia spre inima ta.
Sufletul tău ar vrea să nu mai simtă nimic,
Dar tot ce doare, fericire va fi, la sfârșit.
Înger de la Dumnezeu,
Aripile poate-ți sunt frânte acum,
Dar zborul tău mai lin îți va fi,
Și gândurile tale vor pluti și ele departe.
Privește frumosul din jur și trăiește —
Ziua de mâine mai bună va fi.
Nu mai căuta răspunsuri în toate.
Promit că, într-o zi, îți vei mulțumi.
E noapte și e trist. Dorul apasă…
Apasă și liniștea din camera goală.
Închid ochii și chipul tău îmi apare,
Și simt căldura în privirea ta.
Zâmbesc, și zâmbetul tău zilnic ți l-aș oferi, de-aș putea.
Meriți mult — și nu uita asta.
Sfârșitul nu e niciodată sfârșit.
Luna ne-ascultă,
Simte și ea ce simțim noi
Și tace… și tace.
Caută în suflet adânc și visează.
Dă-ți voie să trăiești și să simți.
Vreau doar să fii fericit.
Îți sărut și chipul, și ochii, și inima —
Cu sufletul curat ți le sărut.
Măcar în vis să o pot face…
Și iau și cheia și închid acum lacătul:
O să te păstrez… să mă păstrezi la fel de viu, la fel de vie.
Pe mai târziu, îngerul meu —
Sunt aici, să știi.
Cu ochii închiși te aștept,
Și buzele tale vreau să le simt.
Arde căldura din sufletul meu,
Și inima mea o vrea pe a ta.
Gânduri amestecate
Corăbii răsturnate,
Cioburi sparte,
Vise deșarte,
Nemernica moarte,
Multe stări,
Picioare luxate,
Mingi desumflate,
Vai, depărtate,
Uși descuiate,
Vieti încurcate,
Ode cântate,
Vase spălate,
Haine călcate,
Inimi furate,
Dușuri stricate,
Numai păcate.
Bunicul
Frunze uscate, speranțe deșarte,
Un colț de rai, spirit bălai.
Odaia e goală,
Un scaun pe jos,
Aude cum scapă, cum plânge și zbiară.
Cade tabloul și plânge și Maica,
Și udă podeaua cu lacrimi de sânge.
Monstrul dispare, precum și apare,
Se pierde văpaia.
Ce sunete dor, dor și suspină…
Mai stai un minut, mai stai și m-alină!
Te rog, nu pleca,
Suflet curat,
Te văd printre stele.
Mă macină dorul, profund și amar.
Ploaie de vară,
Mă udă și sper
Că îngerii-ți sunt al doilea cămin.
Visez că te văd și plâng în tăcere,
Căci știu că-i un vis, că n-are să spere.
În brațe te-aș strânge, căci umbra-i aici,
Dar unde ești oare când ochii-mi deschid?
Fumul mă prinde, căci tu nu mai ești,
Dar totul e speranță, căci totul e etern.
Bunic din lumină.
Tu glasul-ți dispari,
Căci știi că-i sfârșitul.
Te rog, nu pleca,
Atinge-mi sufletul și spune-mi:
„Ești bine?”
Mă doare al naibii, cât dor de tine.
Ce este moartea?
Un loc de odihnă,
Blestem sau păcat?
Căci noi vom muri.
La tine în poală, plăpândă eram,
Și unică-n lume,
Căci tu mă iubeai.
Sălbatică soartă
Se joacă cu noi.
Dar unde-i oare Judecata de Apoi?
Rupe o scară și urcă spre Rai,
Nu crede în nimeni,
Căci lupii înconjoară o stână și gata.
În oi se transformă.
Măsoară și timpul,
Căci totul se schimbă.
Dar lasă trecutul și mergi spre lumină.
Mă apropii de tine și chipul ți-e sloi.
Te strig tot pe nume,
Dar tu nu-mi răspunzi.
Îndoaie tăcerea,
Căci vorbe suspină.
Mă îngheață durerea.
Tu, mare stăpân,
Întinde mâna și rupe tu firul
Al lumii dor, spune-mi
Cum este Acolo,
Uitarea este totul,
Căci timpul e hoț,
Dar caută în odaie,
Căci lista-i lungă
Și patul e cald
De razele soarelui.
Stinge lumina, mă apropii de tine,
Și știu că te doare, simt că te pierd.
Pierzând în tăcere, mă omoară sentința,
Dar dulce e totul,
Când simt amintiri.
Un cântec de jale
Ce-l cânt la apus.
Închide ochii
Și spune acum,
Ce știi tu oare?
Ce e sublim?
