Una dintre poveștile remarcabile ale Bucureștiului interbelic este aceea a Fabricii de ciocolată Zamfirescu. Povestea începe în 1891, când industriașul francez F. Bresson înființează prima fabrică de ciocolată din România. În cartea sa, „Bucarest en 1906”, Frederic Dame relatează: „În 1891, industriașul francez F. Bresson înființează prima fabrică de ciocolată din România. Întreprinderea trece în 1898 în posesia dlui. Constantin I. Zamfirescu care asigură toată tehnologia de progres necesară, rivalizând cu fabricile din străinătate”. Vânzarea făcută în anul 1905 a fost de 800.000 de franci elvețieni, spune Frederic Dame, cifra respectabilă ținând cont de puterea acestei valute la acea vreme. A două etapă în dezvoltarea Fabricii Zamfirescu a fost cumpărarea terenului de 1,5 hectare din Calea 13 Septembrie prin intermediul și cu ajutorul Băncii de Scont a României. Constantin Zamfirescu și fratele său, Olimp, au fost calfe la dl. Bresson. Au fost atât de sârguincioși, încât după câțiva ani au putut să preia fabrica. Tata îmi povestea că cei doi frați mergeau cu bicicleta să livreze comenzile făcute uneori chiar în afara Bucureștiului. După câțiva ani, Olimp s-a despărțit de Constantin, acesta din urmă rămânând singur cu fabrica.
În 1921 se construiesc noi hale de producție, magazii și alte construcții auxiliare, inclusiv locuințe pentru muncitorii fabricii – dovadă a simțului de responsabilitate civică și socială. Se aduc din Germania noi mașini de producție, noi utilaje și ciocolata „Zamfirescu” devine cea mai mare și mai modernă fabrică de dulciuri din sud-estul Europei, furnizoare a Casei Regale. Cofetăriile Zamfirescu erau răspândite în toate orașele mari ale țării. În centrul Chișinăului, în Casa Eparhială, Cofetăria Zamfirescu era punct de întâlnire monden. Odată cu venirea la putere a regimului comunist și decretarea legii 119 din 11 iunie 1948, „Ciocolata Zamfirescu Societate Anonimă” a fost naționalizată. Într-o zi de la mijlocul lunii martie 1948, înainte de punerea în aplicare a legii, Constantin Zamfirescu își punea capăt zilelor, aruncându-se pe geam din locuința sa aflată în incinta întreprinderii. „Nu a putut să vadă cum munca lui de-o viață se năruie într-o clipă”, povestește azi Codin Zamfirescu, unul dintre urmașii familiei, medic stabilit în Germania. Constantin Zamfirescu se stingea înainte de adoptarea Legii nr. 119, din 11 iunie 1948, „privind naționalizarea marilor întreprinderi industriale, miniere, bancare, de transport și asigurări”. Știa ce avea să urmeze. Prin naționalizarea Fabricii de ciocolată Zamfirescu, regimul comunist spolia încă o afacere de succes din București, fura un ansamblu de 10 clădiri situat în str. Samuil Vulcan 12, dotat cu instalații și utilaje performante pentru fabricarea dulciurilor. Un mare brand, simbol strălucit al antreprenoriatului din perioada interbelică, era anihilat. Munca și agoniseala lui Constantin Zamfirescu, omul care a construit de la zero un imperiu al ciocolatei și al dulciurilor, au fost pulverizate într-o singură zi.
Fabrica Zamfirescu a devenit Întreprinderea de Produse Zaharoase București, iar după 1990 a fost inclusă în S.C. Excelent S.A. În urma lui Constantin Zamfirescu rămânea soția sa, Constanța Zamfirescu, care avea să se stingă în sărăcie pe 15 februarie 1959, și doi copii, Olympia și Ion Zamfirescu. Olympia a fost pedepsită să supraviețuiască într-un bordei de pământ din localitatea Rubla (un loc care nu exista și nu există pe harta țării) din Bărăgan, cu domiciliu forțat. A reușit sa plece din România abia în anul 1962, fiind „cumpărată” de la guvernul comunist de Harald von Bohlen und Halbach, membru al familiei Krupp, industriași care au contribuit decisiv la înarmarea Germaniei naziste. Cetățenia i-a fost retrasă pentru totdeauna și nu a mai văzut niciodată Bucureștiul și România. Fratele ei mai mare, Ion Zamfirescu, excelent pilot, pasionat de automobilism, câștigător al Raliului Monte Carlo în 1936, la 31 ianurie, alături de Petre Cristea, a ajuns să conducă un camion.
O declarație a Olimpiei, cerută de autoritățile române în timpul comunismului pe când aceasta se afla la Cannes, comprimă drama unei familii care a contribuit la modernizarea României: „Subsemnata Olimpia Zamfirescu, născută la București 16/8/1921, domiciliată la Cannes, Bocca „Le Trident”, declar prin prezenta că după sinuciderea tatălui meu Constantin Zamfirescu la 15.03.1948, mama mea, Constanța Zamfirescu, a continuat să locuiască în apartamentul familial din str. Samuel Vulcan 46 București, rămânând în posesia mobilierului, covoare, tablouri, argintărie etc. până la naționalizarea fabricii de ciocolată Zamfirescu – iunie 1948, când a fost obligată să evacueze apartamentul fiind autorizată să ia tot mobilierul sus citat. Mama mea, Constanța Zamfirescu, a decedat la București 15/2/1959, când eu mă aflam la închisoare. La ieșirea mea din închisoarea Tulcea, am fost trimisă în domiciliu obligatoriu la Valea Călmățui, unde fratele meu, Ion Zamfirescu mi-a adus strictul necesar pentru a mobila coliba ce mi-a fost atribuită de primărie: pat, masă, scaune, veselă, rufărie, butelie de aragaz, radio, rafturi etc, toate aceste obiecte făcând parte din bunurile moștenite de la părinții mei. Semnează, Olympia Constanța Zamfirescu.”Medicul Codin Zamfirescu a reușit să fugă din România în anul 1968 și împreună cu Alexandra Zamfirescu, nepoata Olimpyei Zamfirescu, a publicat volumul „Gustul amar al ciocolatei. Jurnalul unei supraviețuitoare”, Editura Corint, 2018. Codin Zamfirescu mărturisește: „Această carte este numai în parte o autobiografie a Olympiei Zamfirescu. Ea cuprinde numai în treacăt perioada tinereții sale care a fost, fără îndoială, poate cea mai fericită din viața ei. Cele peste 300 de pagini scrise de Olympia la mașină, în limba engleză, și depuse la arhiva Imperial War Museum din Londra, descriu cu lux de amănunte timpul petrecut în închisoare și în domiciliul forțat din Bărăgan.(…) Copiii mă respectau și mă invidiau. Nu din cauză că eram din cale afară de drăguță sau că aș fi avut multe jucării, ci din cauză că tatăl meu era proprietarul unei fabrici de ciocolată”, așa începe jurnalul Olympiei Zamfirescu. „Mă duceam să cumpăr bomboane de la cofetăria Zamfirescu și o întâlneam pe Olympia, lucra la casa de marcat. Olympia s-a născut la 16.08.1921, tatăl ei fiind Constantin, un „self made man” care cunoștea doar munca de dimineața până seară, iar mama, Constanța, născută Popovici, era fata unor mici moșieri din Râmnicu-Sărat.”
Ion Zamfirescu a fost atras mai mult de automobilism. Anul 1936 avea să aducă automobilismului românesc cea mai mare victorie din toate timpurile. La 31 ianuarie, 1936, Petre Cristea și Ion Zamfirescu reușesc să câștige Raliul Monte Carlo, cu o mașină Ford. Mașina lor părea o ciudățenie în ochii celorlalți participanți, pentru că nu era construită într-o uzină de marcă, ci era un automobil asamblat într-o fabrică de ciocolată. Petre Cristea și Ion Zamfirescu și-au asamblat modelul de competiție folosind până și piese de avion, aplicate unei mașini de oraș, chiar în garajul Fabricii de Ciocolată Zamfirescu. Desigur, măiestria automobilistică îi revine lui Petre Cristea, pe când suportul financiar este asigurat de Ion Zamfirescu. După ce a reușit să fugă din România comunistă, Ion Zamfirescu a fost angajatul Uzinelor Ford din Koln, până la pensionare.
Nici după 1989 nu s-a făcut dreptate pentru familia Zamfirescu, moștenitorii nereușind să câștige numeroasele și infinitele procese de retrocedare. Cele 10 corpuri de construcții edificate pe terenul în suprafață de 9.417 mp au fost demolate. Vecinii spun că raderea definitivă a construcțiilor din str. Samuil Vulcan 12 s-a produs în timpul pandemiei. Societatea Excelent S.A, actuala „Kandia Dulce S.A.”, a dobândit imobilul fostei Fabrici Zamfirescu prin certificatul de atestare MO7 nr. 0428, emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației, și l-a înstrăinat ulterior prin contract de vânzare-cumpărare, în anul 2006. Instanța nu a dispus restituirea în natură către moștenitori a „imobilului teren de 9.417 mp”, ci doar acordarea unor despăgubiri. Iată o poveste dulce – amară a unei familii și a unei fabrici de ciocolată din România…
