Dumitru Alimănișteanu s-a născut pe 21 aprilie 1898, în localitatea Horodniceni (județul Baia, în prezent județul Suceava) și a decedat în 1973, la Bilcești, județul Argeș. A fost un om politic român, ministru de finanțe al României între 6 martie – 11 aprilie 1945. A ridicat în Muscel o mândrețe de conac, care astăzi mai este vizitat, dacă se poate spune aşa, doar de cei care se duc la pescuit, la un lac situat în imediata vecinătate a conacului, fiind în ruină. Fiu al Sarmizei Bilcescu și al lui Constantin Alimănișteanu, Dumitru Alimănișteanu era descendentul unei vechi familii boierești din Olt și Mușcel, care a dat mai multe personalități în domeniul intelectual și artistic. Mama sa, Sarmiza Bilcescu (1867 – 1935), a fost o prezentă atipică pentru Belle Epoque, fiind prima femeie din Europa care a obținut licența în drept la Universitatea din Paris, prima femeie din lume cu doctorat în drept, dar și prima femeie-avocat din România. Tatăl său, Constantin Alimănișteanu (? – 1911), provenea dintr-o familie de tradiție a Muscelului, fiind absolvent de studii superioare la Paris, dar și un devotat membru al Partidului Național Liberal. Mai mult de atât, Alimăniștenii se înrudiseră cu Brătienii prin căsătoria lui Alexandru Alimănișteanu (fratele lui Constantin) cu Pia Brătianu, una dintre surorile lui Ionel Brătianu. A absolvit liceul „Gheorghe Lazăr” din București, și apoi Institutul de Mine din Paris, obținînd licența de inginer și economist. A lucrat în diferite servicii ale Ministerului de Finanțe. Devine raportor al Bugetului. Membru al P.N.L., deputat în 1933, a fost numit subsecretar de Stat la Finanțe (1936). Ulterior se depărtează de grupul liberalilor brătieniști și se alătură fracțiunii liberale conduse de Gheorghe Tătărescu.
În 6 martie 1945, Dumitru Alimănișteanu a fost numit ministru de Finanțe în guvernul Petre Groza, însă peste doar o lună, la 11 aprilie 1945, a demisionat din cauza presiunilor exercitate asupra sa în acest scop. Intrând în conflict cu autoritățile comuniste, Dumitru Alimănișteanu a fost arestat în noaptea de 5/6 mai 1950, cea cunoscută ca și „Noaptea demnitarilor”, alături de alți 68 de foști miniștri din perioada interbelică și a fost închis la Sighet, unde a stat până în 1955. A fost rearestat în 1959 și condamnat la 25 de ani de muncă silnică, trecând prin închisorile Sighet (a fost unul dintre puținii supraviețuitori ai acestei închisori), Pitești, Ocnele Mari, Galați, Jilava, Botoșani. A fost eliberat la 19 septembrie 1963, pentru a muri în anonimat, 10 ani mai tîrziu, la București, în urma unui accident controversat de tramvai. Pe moșia de la Bilcești (jud. Argeș), sat situat lângă Câmpulung Mușcel, Dumitru Alimănișteanu a organizat câteva ferme model și a ridicat, prin 1938-1943, un conac impozant, în stil românesc, cu zidărie din piatră și cărămidă aparentă, cu acoperiș din șindrilă, proiectat de arhitectul Octav Doicescu, intenționînd să-l transforme într-un azil pentru bătrîni.
În 1947, a fost nevoit să doneze Academiei moșia de la Bilcești, care a funcționat ca stațiune pomicolă de cercetare până în anul 2002. Conacul, gândit și ca o reședință pentru Regele Mihai, în cursul partidelor sale de vânătoare din zonă, a fost naționalizat, ajungând casă de odihnă și distracții pentru nomenclatura comunistă, Nicolae Ceaușescu apreciind locul în mod deosebit, după cum se spune. În prezent, imobilul se află într-o avansată stare de degradare, ca urmare a unui incendiu care s-a produs în 1999 și a faptului că de atunci nu a mai fost refăcut, în ciuda faptului că este declarat monument istoric. Conacul din Bilceşti se află într-o stare avansată de degradare, iar localnicii spun că, doar cei care mai trec prin zonă îşi mai aduc aminte de frumuseţea clădirii.
„Noi trecem pe lângă conac zilnic, stăm aici la Bilceşti. Până în 1989, era ceva preţuit de cei de la Bucureşti. Venea Regele Mihai, venea apoi Ceauşescu, era ca o bijuterie pentru noi, că ne făleam că e la noi aici în sat. Acum, ce să zic, nimeni nu face nimic pentru a-l readuce la adevarată sa valoare. Sperăm că domnul primar, domnul Petrică, va avea în verere şi aspectul ăsta, poate are cum să ia bani de la Guvern sau de unde o trebui, să îl refacă, să fie cum a fost”, spune un bărbat din Bilceşti. Sunt şi persoane care, tranzitează zona când se duc spre lacul din apropierea conacului, acolo îşi dau întâlnire la o partidă de pescuit. Zilele caniculare au făcut ca în această vară, împătimiţii acestui sport, să-şi dea întâlnire, după ce soarele a mers spre apus. „Doar dacă plouă nu venim la pescuit. Vin cu unul dintre băieţii mei. A moştenit asta de la mine, aşa că ne luăm undiţele ş ice ne mai trebuie şi stăm la baltă ore-n şir. Prindem destul peşte. Aici ne mai relaxăm şi noi. Conacul îl ştiu de mic. Pe vremea lui nea Nicu era frumos, acum, e pe cale de a se dărâma. Am senzaţia că asta se şi vrea, să pice şi gata, că altfel ar fi făcut cineva ceva în acest sens”, spune un alt localnic. Bogdan Radu. Și noi privim mirați cum o asemenea locație ce altădată era des vizitată, acum nu îți găsește locul și norocul! Trebuie ca cineva să îi găsească un rost, să organizeze aici un muzeu, un punct de atracție turistică, un loc unde să se întâlnească artele (tabere de creație, punct expozițional, loc pentru simpozioane, etc.). Poate de acum încolo vom privi mai atenți asemenea comori care ne-au fost lăsate de înaintați. (G.V.G.)
