Și mă gândesc la orașul Ploiești, oraș pe care marele poet Nichita Stănescu îl numea „orașul găzarilor”. Și eu sunt tot un pui de găzar. Ploieștiul este un oraș situat în județul Prahova, în partea de sud-est a României. Este unul dintre cele mai importante centre industriale și economice ale țării, fiind cunoscut pentru industria petrolieră și chimică care își are rădăcinile adânc în trecutul său istoric. Dar timpul trece, acum pot spune că a fost… Cu o istorie bogată, Ploieștiul a fost atestat documentar pentru prima dată în secolul al XV-lea, fiind o așezare de mici dimensiuni la acea vreme. Odată cu descoperirea petrolului în zonă în secolul al XIX-lea, Ploieștiul a cunoscut o creștere spectaculoasă, devenind un important centru de extracție și prelucrare a petrolului. Printre oamenii valoroși ai orașului se numără și personalități marcante precum Nicolae Grigorescu, unul dintre cei mai importanți pictori români, născut în apropiere de Ploiești sau Nicolae Simache, cel care ne vorbea despre domnitorul care a unit cele două principate românești (Alexandru Ioan Cuza) în 1859.
Ploieștiul se remarcă și prin arhitectura sa diversificată (arhitect Toma Socolescu sau cei care au urmat: Nițu Sever, Mihai Rădulescu) cu clădiri istorice de o frumusețe aparte, cum ar fi Palatul Culturii sau biserica Sfântul Ioan Botezătorul. De asemenea, orașul găzduiește numeroase evenimente culturale, festivaluri și târguri, contribuind la un climat vibrant și dinamic. Ploieștiul este un oraș cu o istorie fascinantă, care a evoluat de-a lungul timpului într-un important centru industrial și cultural. Prin oamenii săi remarcabili, arhitectura sa impresionantă și atmosfera sa vibrantă, Ploieștiul continuă să fie un loc aparte (pentru mine)în peisajul urban al României. Orașul găzarilor. Dacă ar fi să vorbesc despre acest frumos oraș care, vorba unui mare prozator ploieștean, Ioan Grigorescu, a deschis „Spectacolul lumii”. Prima rafinărie din lume a fost la Ploiești.
Un oraș înfloritor poate fi definit de o economie prosperă, oameni activi și creativi, infrastructură modernă și o atmosferă vibrantă. Cu toate acestea, dacă printr-un aspect politic și juridic orașul este dus la ruină, toate aceste elemente pozitive pot fi afectate în mod profund. Când politica locală este caracterizată de corupție, nepotism, gestionare ineficientă a resurselor și decizii lipsite de transparență, consecințele pot fi devastatoare pentru un oraș înfloritor. Fondurile publice pot fi deturnate, proiecte importante de dezvoltare pot fi blocate sau întârziate, iar serviciile publice esențiale pot fi afectate. Un mediu politic instabil sau un climat de tensiune între factorii de decizie pot descuraja investițiile străine sau interne, afectând astfel creșterea economică și posibilitățile de creare a locurilor de muncă. De asemenea, lipsa unei viziuni clare și a unei guvernări eficiente poate duce la stagnare și pierderea competitivității orașului în contextul regional sau național.
În plus, o politică locală defectuoasă poate afecta coeziunea socială și atmosfera comunitară a orașului. Fracturile politice sau sociale pot diviza comunitatea și pot accentua inegalitățile existente, reducând încrederea cetățenilor în autorități și instituții. Un oraș înfloritor poate fi dus la ruină politic, dacă guvernanța locală este deficitară sau coruptă. Voiam să ajung aici: când autoritățile acționează cu responsabilitate, transparență și integritate pentru a promova dezvoltarea durabilă, bunăstarea comună și un viitor prosper pentru toți locuitorii orașului, atunci totul este bine. Dar când autoritățile nu doresc toate aceste lucruri, este rău. M-am gândit la un caz pe care l-am găsit în ziarul „Incisiv de Prahova” sau în „Știripesurse.ro” am găsit ceva care atestă că: „Un oraș înfloritor poate fi dus la ruină politic, dacă guvernanța locală este deficitară sau coruptă”. Cazul colonelului Gulianu, prin care dânsul atrage atenția a ceea ce se întâmplă în oraș, iar drept răsplată a sincerității și corectitudinii primește o urmărire penală dar și pe fondul supărării o boală necruțătoare. Multă sănătate domnului colonel. Frumos recompensat adevărul. Nu…? Dar să vedem ce spun ziarele: „Într-o plângere adresată de colonelul Florin Gulianu președintelui Curții Militare de Apel București, șefa DNA și fostul prim-adjunct al directorului SRI sunt acuzați de abuzuri grave. Fostul ofițer al serviciului secret arată cum acționau procurorii militari la comandă, fără să țină cont de drepturile omului și de legislația europeană care spune că divulgarea unor acte de corupție nu sunt secrete de stat.” Vedeți cum se întâmplă? Degeaba strigăm adevărul, tot minciuna ajunge să triumfe.
Ce mai spun în ziar, pe scurt: fostul șef al al contraspionajului din SRI Prahova, a transmis instanței militare pe 24 decembrie 2014 un document. Colonelul în rezervă Florin Gulianu face dezvăluiri uluitoare și extrem de grave despre modul în care DNA înțelege să facă „anchete penale” în cazurile care nu-i convin și în care au interes. Răsplata vigilenței a fost „trecerea în rezervă”.
Acum mă gândeam la ce am spus mai sus: Când politica locală (sau chiar de stat) este caracterizată de corupție, nepotism, gestionare ineficientă a resurselor și decizii lipsite de transparență, consecințele pot fi devastatoare pentru un oraș înfloritor. Am rugat pe domnul colonel să-mi transmită un gând despre ce a pățit, după cum o să observați datorită educației mi-a transmis un gând frumos de care ar trebui să ținem cont.
„Nu am nicio îndoială: domnul Coldea (sigur și Dumbrava!) nu l-a citit pe Cantemir! În general, nu cred că s-a ostenit din cale afară cu lectura, cu atât mai puțin cu a cărților de filosofie. Oricum, ceea ce au citit, nu a fost de ajutor, deocamdată, să nimerească drumul care duce către sporirea lucrării morale în sine sau în lumea pe care o creează în jurul său, dimpotrivă! Când Dimitrie Cantemir și-a pus în pagină gândul despre rosturile omului, ca ființă capabilă să dea seamă de sine și de lume, pe la 1698, în „Gâlceava înțeleptului cu lumea”, el își admonesta, cumva, contemporanii, aducându-le aminte că: „Dumnezeu a-toate-făcătorul nu te-a făcut de piatră, lemn, sau vreun altfel de animal fără simțire, ci om înzestrat cu minte și cu socoteală și te-a înnoit cu duh dumnezeiesc”. Consecința pe care o trage Cantemir este valabilă astăzi, ca și în vremurile sale: acest statut ontologic al omului implică nu doar o condiție specială, ci și o datorie, aceea ca el să-și pună capacitatea de cunoaștere în serviciul perfecționării sale morale, altfel spus, al aducerii în armonie a potențialului său nobil, îndumnezeit cu lumea exterioară, pe care nu doar o moștenește, ci o și creează, prin faptele sale. Domnul Coldea (și, asemeni lui, mulți alți amețiți de putere, animați de parvenire) reprezintă o mostră, în stare pură, de ceea ce se întâmplă cu omul care, în loc de drumul înțelepciunii, o taie voios pe câmpiile prostiei, cutreierând în lung și-n lat, fără țel și lipsit de orice grijă!
Când era la pupitru, una spunea în videoconferințele „operative” și alta fuma in Toscana, Seychelles și Monte Carlo, parafrazând pe domnul Arghezi! Deocamdată, DNA este bine înfipt în logica prostiei lui Coldea; mai rău, nu vrea să iasă din ea!… „E mai comod și costă mai puțin” – spune vocea prostiei morale, drapată în „rațiunea practică”. „E ruinător, stricător de lume și de oameni, iar drumul duce sigur doar către catastrofă” – spune vocea „înțelepciunii morale”. Cum să întrerupem această gâlceavă a proștilor cu lumea, care este astăzi, marea politică ? O soluție ar fi să-i trimitem pe toți la lectura adâncită a lui Cantemir! Alta… cine știe? Poate, să le luăm din mâini jucăriile (puterii şi ale puterii de stat!), pană nu e prea târziu, până nu apucă să dea din nou foc, la țară!”…
Am uitat să vă aduc aminte cum alt colonel Ploieștean, a fost târât în pușcării, asta pentru că a avut curajul să-și facă meseria. Este vorba despre colonelul Filip Teodorescu.
Lasă un răspuns