O scurtă orientare ideologică

Încercarea de transformare azi a națiunilor într-o populație amorfă, lipsită de suflet și sens, fară o istorie și un viitor comun, în care fiecare crede ce vrea și cum vrea, egoistă și preocupată doar de bunurile materiale… este în totalitate sortită eșecului. Acolo unde nu este suflu și har divin, unde nu există binecuvântare de la Tatăl Nostru cel Ceresc, ei bine, acolo nu este lucrarea Lui. De aceea este foarte important să înțelegem și să urmam direcția corectă, să luam deciziile potrivite care să ne plaseze în prezent și viitor pe „orbită”… Să nu eșuam ca neam și ca țară! De când lumea și pământul au fost și vor mai fi destule curente, idei, ideologii și orientări politice de toate felurile și culorile. Fiecare promit marea cu sarea, dar, în fond, își urmăresc doar propriul interes și propria bunăstare. Politica asta este un fel de afaceri cu minciuni. Politicianul, demagogul vine și prezintă un program politic electoral, pe baza căruia este ales, dar pe care, de cele mai multe ori, nu-l respectă și nu-l duce la îndeplinire. Este ca un contract pe care nu-l onorează, dar pentru care nu este tras la răspundere. În cazul în care partidul sau gruparea politică din care face parte se scufundă, politicianul este ca șobolanul… părăsește repede corabia – partidul respectiv și se îmbarcă în altul. Schimbă partidele precum șosetele.

Azi lumea este confuză și derutată. Aș putea spune sătulă de atâta mizerie politică. Dar și așa fară politica nu se prea poate. Este un rău necesar. Și atunci, oare ce este de făcut s-ar întreba mulți. Păi, simplu. Este ca la orientare turistică… pierzi marcajele și implicit traseul. Te-ai pierdut în imensitatea naturii. Este o chestiune de supraviețuire, de ieșire la liman… de întoarcere acasă. Trebuie să găsim traseul, cărarea, drumul care să ne salveze și să ne aducă acasă. Aceeași strategie trebuie să o adoptam și noi în prezent cu privire la ce drum sau ce orientare trebuie să alegem pentru a ne salva ca neam și tara și pentru a ajunge acasă. Pentru a lasă celor ce vin după noi moștenire o casa… O casa a lor, așa cum ne-au lăsat și nouă înaintașii noștri cu prețul sângelui și al vieții. Avem de ales între un globalism nivelator care nu duce nicăieri și un suveranism cu care putem construi o țară frumoasă ca soarele sfânt de pe cer! Avem de ales între un neomarxism ateu – distructiv, și un creștinism plăcut lui Dumnezeu ca fundație în educația și creșterea generațiilor viitoare.

Ideologia care trebuie să stea la baza dezvoltării și progresului nostru ca neam și tară este iubirea și credința în Dumnezeu. Suntem un neam care am dat ceea ce este mai important și mai de preț pe acest pământ, și anume martiri și sfinți care mărturisesc pentru noi în Ceruri. Ei sunt adevărații conducători ai țării noastre. Spre ei să ne îndreptam rugăciunile și speranțele de mai bine. Să urmam drumul sau cărarea trasată de ei și lăsată nouă moștenire ca un ghid testamentar de orientare pentru generațiile actuale și cele viitoare. De aici trebuie să se inspire și cei ce conduc destinele țării pentru a fi în deplină armonie cu cei ce ne conduc din Ceruri. Lumina sau iluminarea clasei noastre politice nu trebuie să vină de la Bruxelles, Washington, Berlin, Paris, Beijing sau mai știu eu din ce colț de pe mapamomd. Acolo nu vom găsi decât niste stăpâni care vor binevoi să ne dea ordine și să-și impună birul asupra noastră. Totul, bineînțeles, în numele progresului și al bunăstării generale, al binelui comun, al unei construcții comune, al dezvoltării civilizației și progresului comun… Dar ceea ce este comun, nu mai este al tău! Nu vi se pare izbitor de comun… asta ca să fac, așa, un joc de cuvinte, cu ideologia bolșevică referitor la binele comun al popoarelor?! Măi frate, ăsta este comunism curat! Proaspăt scos de la spălat. Este precum un produs alterat, dar frumos reambalat și redat noua spre consum. Daca vom merge pe traseul impus de ei, vom merge cu siguranță în prăpastie și ne vom frânge nu doar gâtul, ci și destinul nostru ca neam și țară pentru multe generații de acum înainte. Adio independență și adio libertate! Să nu uităm că soarte noastră sta încă în mâinile noastre. Să aruncam la coșul de gunoi al istoriei aceasta clasă politică care, timp de 30 și ceva de ani, a vândut și ruinat cu implicarea și susținerea externa economia României. A distrus, de asemenea, educația și cultura, știind bine că cine investește în educație și cultură, culege pe urmă în economie. Societatea și, mai ales, generația tânără este supusa sistematic unui război de deznaționalizare și descreștinare. La toate mizeriile astea noi trebuie să punem punct. Pentru că vom raspunde în fata lui Dumnezeu și a generațiilor următoare! Să urmăm traseul care ne duce acasă. Pe el stă scris suveranitate, conservatorism, naționalism luminat și cel mai important credință creștină!

Altă cale nu există!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*