Devine parcă tot mai evident că, la începutul războiului cu Ucraina, Rusia nu avea nici o intenție vizând direct Europa… Cel mult, ar fi căutat să-și asigure câțiva aliați/parteneri pentru viitor, prin invitațiile făcută la aceea vreme de către Putin țărilor vecine Ucrainei (stat supradimensionat artificial) pentru ca acestea să-și recupereze teritoriile. Inclusiv România. Și nu trebuiau să o facă eventual „cu arma în mână”, ci atacând, în cadrul unor foruri internaționale, cadrul juridic statal incert, neînregistrat vreodată în „noile” granițe de după dezmembrarea URSS, al Ucrainei. Probabil, Moscova se baza pe faptul că, în acest fel, va avea parte în viitor de o anumită recunoștință (diplomatică) a țărilor invitate să-și facă îndreptările și dreptățile teritorial istorice, iar acestea s-ar fi ținut departe de acțiunile unui eventual (atunci, eventual!) nucleu dur al UE. Dar este puțin probabil ca Rusia să fi vizat direct Europa, căci, atunci, nu și-ar fi diminuat efortul de război pe seama acțiunilor militare din Ucraina. Astăzi, da, se poate spune că lucrurile stau cu totul altfel, mai ales pe măsură ce, nu doar bazele NATO se apropie de ea, ci și spițele umbrelei nucleare ale Europei „macronizate”. Și mai devine evident un lucru… La fel de intuibil din momentul în care clica bruxeleză a început să înarmeze masiv Ucraina dar și să-i verse miliarde în conturi. Bani pentru care nu a solicitat niciodată justificarea cheltuirii lor, cum trebuie să o facă un stat membru UE pentru fiecare eurocent împrumutat pentru lucruri oricum pașnice (economic și social)… Faptul că, dincolo de sloganele și impunerile de discurs „political correctness”, cel mai mare următor inamic al Europei, pare a fi fost crescut chiar lângă ea. La marginile ei, apoi la sânul ei…
Și nu mai este nici măcar un semn de întrebare dacă Kievul va avea tupeul de a ataca direct, cândva, teritorial, și nu doar la nivelul infrastructurii energetice (cum face acum prin închiderea sau distrugerea unor magistrale de gaz și petrol), vreun stat membru al UE ca răspuns pentru refuzul acestuia de a-i face jocurile. Nu doar mafiote, ci de-a dreptul malefice… Pentru că Ungaria este doar primul stat amenințat direct de către Kiev (deocamdată, verbal) pentru că a blocat fondurile de însărăcire ale UE și hrănire a hidrei de la Kiev…
Și nu mai este vorba nici despre vreo ieșire isterică a lui Zelenski… Pentru că, etichetarea de către Kiev a acțiunii Budapestei (pe fond, legitimă) de a confisca pe teritoriul ungar un vehicul transportând 40 milioane dolari, 35 milioane euro și nouă kilograme de aur (având ca destinație certă Ucraina) ca fiind „aproape un act de război a Budapestei”, este, neîndoielnic, cea mai gravă, contondentă, grosolană, meschină, ipocrită și nemernică declarație a Ucrainei… Este amenințarea directă a unui stat membru UE!… Un act agresiv față de care Europa a avut o reacție anemică, mulțumindu-se doar să atragă atenția lui Zelenski asupra limbajului… Așa, ca o dojană între tovarăși… Și, probabil, pentru a-și proteja interesele din Ucraina, Bruxelles -ul va redacta un raport, decupat forțat din dreptul comunitar, tot împotriva Ungariei pentru acțiunea sa, până la urmă de drept suveran, aceea de a fi confiscat un transport bancar suspect. Și nu, nu va trimite Parchetul European să cerceteze legalitatea acelui transfer masiv de monedă și lingouri de aur… Ori motivul pentru care i-ar fi trebuit unui stat deja supraalimentat financiar de UE atâția bani… Nu o va face, deși Kievul ar trebui să justifice rapid acest transport de valori în plin război… Mai ales că, nu a fost unul de eventuală punere a rezervelor sale de aur la adăpost, undeva în Europa, ci de aducere de bani și lingouri de aur în Ucraina… Poate chiar bani și „fonduri” pentru afaceri pe piața neagră a traficului de război…
Dar UE nu pare interesată nici măcar de modul în care a traversat acest transport „coridoarele europene” fără a fi oprit nicăieri… Chiar dacă se știe deja că nici măcar nu a fost primul de acest fel, primele cercetări ale Budapestei identificând, în doar primele două luni ale acestui an, peste 900 milioane dolari, 420 milioane euro și 146 de kilograme de aur care au tranzitat Ungaria spre Ucraina… Iar Bruxelles -ul tace, deși banii respectivi reprezintă o sumă uriașă ca numerar („cash”), iar normele UE (vizând inclusiv banca austriaca dar și alte instituții care au „trimis” acești bani) prevăd limite clare de transfer a banilor lichizi, impunând transferul electronic tocmai pentru a se evita utilizarea banilor în scopuri murdare.
Și atunci, oare care a fost, tocmai sub acoperirea războiului, volumul de tranzit al banilor „cash” și al lingourile de aur în ultimii ani?… Despre câte miliarde vorbim, de fapt?… Și mai ales pentru ce achiziții (poate periculoase chiar pentru ziua de mâine a Europei) au fost folosiți?… Pentru că este evident că acești bani nu pot fi puși doar în sarcina segmentului gri al Ucrainei, ca plăți și taxe de protecție pentru afaceri ori scoaterea miliardarilor din zona de război… Asemenea transporturi masive de numerar nu pot fi legate strict doar de mafia de război ucraineană, statul, instituțiile statului ucrainean, având la rândul lor o contribuție… Care trebuie cercetată de Parchetul European… În fond, dacă a fost vorba despre tranzacții între băncile din Austria (și poate și alte state europene) și cele din Ucraina, lucru practic confirmat de către oficialitățile de la Kiev, care s-au grăbit să susțină că a fost vorba de „un transport bancar de rutină” (sic – n.a.) între Raiffeisen Bank din Austria și Oschadbank Ucraina, de ce nu s-a făcut prin transfer electronic? Și poate că despre numerarul în euro și dolari se poate spune că ajunge pe piața „de consum” pentru a fi folosit „pentru mersul economiei” (ca aprovizionare a pieței ucrainene cu numerar), dar este greu de crezut că lingourile de aur le puteau fi de folos cetățenilor ucrainieni, în viața lor de zi cu zi, între adăposturi și casele fără curent electric și gaze…
Și mai este o întrebare… Dacă Kievul își va transforma la un moment în fapte amenințările de a trimite soldații „să vorbească pe limba nesupușilor”, cam cum a fost amenințat premierul Ungariei (și destul de fățiș evreiască amenințarea, nu-i așa?!), cum vor răspunde UE și NATO? Va fi activat articolul 4(5)? Pentru cine? Va fi cert ca sprijin pentru statul membru UE/NATO (și nu doar Ungaria) amenințat de către Kiev? Va fi o susținere necondiționată a oricărui stat european împotriva unei eventuale agresiuni ucrainene (inclusiv sub masca unor bande „fără legătură cu statul ucrainean” ale crimei organizate)? Sau, nu cumva… Pentru că literele tratatelor sunt astăzi nu reinterpretate, nu adăugite, ci de-a dreptul rescrise; inclusiv cu forța…
