Copilăria și tinerețea lui Paisie Aghioritul — atunci când se numea Arsenie, iar apoi tânărul frate monah Paisie — au fost petrecute în localitatea Konitsa, din Munții Epirului, o zonă în care exista o comunitate valahă (aromână). Satul a avut o populație valahă consistentă, apoi s-a populat și cu albanezi; ulterior, în urma conflictelor din Anatolia, populațiile grecești din unele regiuni au fost relocate în Munții Pindului și Epir, în contexte menite să întărească prezența etnică greacă în localități istorice ale păstorilor valahi. Satul Konitsa unde s-a format spiritual tânărul Arsenie viitorul Paisie Aghioritul este o localitate din Epir care este o regiune geografică și istorică cu locuitori valahi (aromâni), situată între Munții Pindului și Marea Ionică (de la Golful Vlorë până la Golful Ambracian). Epirul este împărțit între Grecia (regiunea Epir, nord-vest) și sudul Albaniei (județele Gjirokastër, Vlorë și Berat). Cele mai importante orașe sunt Ioannina (cel mai mare în partea grecească) și Gjirokastër (cel mai mare în partea albaneză).
Konitsa, în grecește se scrie Κόνιτσα, în albaneză Konicë și în aromână Conița sau Coniță. Localitatea este și azi un oraș montan din prefectura Ioannina, regiunea Epir (Grecia), situat la aproximativ 630 m altitudine, construit în amfiteatru pe versantul muntelui Trapezitsa, în apropierea confluenței râurilor Aoos, Voidomatis și Sarantaporos. Aici se află un pod istoric de piatră care apare în film și încă locuiesc vlahi. Konitsa domină o vale din lanțul Pindului și funcționează ca centru regional pentru un grup de sate cunoscute sub numele de Konitsochoria. Proximitatea Parcului Național Vikos‑Aoös, a Cheilor Vikos, a Cheilor Aoos și a munților Tymfi transformă zona într‑un nod turistic pentru drumeții, rafting și parapantă. Arhitectura tradițională epirotică (case din piatră, poduri tradiționale) și peisajul pastoral vlah contribuie la valoarea culturală a localității cu origini aromâne. Există mai multe ipoteze privind etimologia numelui Konitsa: o corupere a toponimului antic Knossos; o origine slavă (koni = cal + tza = pământ) sau legătura cu un lord local numit Konis.
Vlahii (aromânii) sunt atestați în Epir de secole, organizându‑se în sate montane și desfășurând activități pastorale transhumante. Sursele istorice și recensămintele timpurii indică o prezență semnificativă: în 1928 se menționau peste 20.000 de vlahi în Epir. Konitsa a făcut parte din această rețea socio‑economică și demografică specifică Pindului, iar toponimia și denumirile locale păstrează urme ale prezenței aromâne. După schimbul de populație greco‑turc (1923), o parte a populației musulmane din Konitsa (înregistrată în statistici ca „turcă”, incluzând grupuri albaneze) a părăsit orașul; în 1925 mulți s‑au stabilit în Turcia sau în Albania, iar aproximativ 1.000 de greci din Capadocia au fost relocați în Konitsa. De asemenea, Al Doilea Război Mondial a provocat distrugeri semnificative; clădirile locuite de albanezi musulmani au fost în mare parte distruse. Războiul Civil Grec (1946–1949) a transformat zona într‑un teatru de operațiuni: unități de gherilă comuniste au încercat să cucerească orașul (decembrie 1947); retragerile și operațiunile înspre și dinspre Albania au generat fluxuri de refugiați și pierderi de vieți omenești. După 1950, migrația rural‑urbană și emigrarea internațională au redus populația locală; comunitățile vlahe compacte s‑au micșorat numeric.
Aromânii din Konitsa și din satele învecinate au practicat păstoritul transhumanț, agricultura de munte și activități comerciale regionale. Limba aromână a fost vorbită tradițional, dar transmiterea intergenerațională a fost afectată de asimilare, presiuni lingvistice și migrație. Biserica ortodoxă a jucat un rol integrator; prezența unor clerici de origine vlahă (de ex. Spyridon Vlachos — mitropolit la Vella și Konitsa, mitropolit la Ioannina, apoi arhiepiscop la Atena între 1949–1956) ilustrează participarea persoanelor de origine vlahă în ierarhiile religioase grecești. Recensămintele oficiale din Grecia nu colectează date privind apartenența etnică sau lingvistică din prezent, astfel cifrele privind numărul vlahilor sunt estimative sau provin din surse istorice și locale. În 1924 Konitsa avea circa 800 de locuințe (200 considerate albaneze sau turcești); conform recensământului din 2021, orașul avea 2.638 locuitori (municipiul 5.296). Populația permanentă a orașului fluctuează în jurul a 3.000, iar întreaga provincie în jur de 6.000. Estimările privind vlahii sunt neoficiale; recensămintele moderne nu reflectă distribuția etnică. Grecia ocultează intenționat ponderea vlahilor, iar guvernul de la București tace complice.
Elementele materiale (arhitectura tradițională, poduri, case din perioada otomană), practicile pastorale, toponimia (Conița, Konitsochoria) și mărturiile orale păstrează urme ale prezenței valahe. Figuri hagiografice și personale, ca Sfântul Paisie Aghioritul, care s‑a jucat cu copii vlahilor în Conița în tinerețe, subliniază legăturile comunitare culturale și spirituale. Totodată, pierderea numerică și asimilarea vlahilor au redus vizibilitatea limbii și obiceiurilor românești în sfera publică. Problema recunoașterii minorităților și a drepturilor culturale în Grecia este sensibilă; aromânii au fost tratați diferit în diverse contexte naționale, iar lipsa statisticilor etnice limitează politicile orientate spre protecția limbii și tradițiilor aromânilor. Migrația și diaspora au fragmentat comunitatea. Konitsa reprezintă un exemplu relevant al unei comunități valahe cu rădăcini istorice adânci, a cărei vizibilitate demografică și lingvistică a fost erodată de transformări politice, conflicte și fenomene migratorii în secolul XX. Sfânta Mănăstire Patriarhală și Stavropigiană din Molivdoskepastos este situată la 20 km de Konitsa și la 300 metri de granița cu Albania. Această Sfântă Mânăstire a fost fondată în secolul al VII-lea de către împăratul Constantin al IV-lea Pogonatus (668-685 d.Hr.) la întoarcerea sa dintr-o expediție în Sicilia în 671-672. Între secolele XII și XVII, Mănăstirea Stavropighială Panaghia Molivdoskepastos a servit de asemenea ca sediu al Arhiepiscopiei Pogonian. În această mănăstire istorică se rugau și valahii la icoana istorică a Maicii Domnului, alături de greci și de Sf. Paisie.
Elementele culturale și istorice atestă continuitatea prezenței aromâne și azi, dar absența datelor oficiale privind identitatea etnică și dinamica migrațiilor îngreunează evaluarea exactă a comunității vlahe în Konitsa. Documentarea riguroasă și inițiativele de conservare culturală sunt esențiale pentru păstrarea memoriei și a practicilor vlahilor din Konitsa, cu implicarea autorităților de la București. Vlahii trebuie să se bucure de drepturile legale oferite de legislația UE privind minoritățile, lucru, care nu se întâmplă din păcate astăzi. Faptul că tânărul Arsenie (viitorul Paisie Aghioritul) a cunoscut populația vlahă și s‑a jucat cu copii de vlahi în Conița ne determină să considerăm că Paisie poate fi privit și ca un sfânt al românilor din sudul Dunării. Conița este localitatea vlahilor în care a trăit și s‑a format duhovnicește marele sfânt Paisie Aghioritul. Să ne rugăm ca la un sfânt ce a trăit printre românii din Balcani. Să mergem ca să vizităm Konitsa o localitatea în care ne simțim ca acasă la valahii noștri.
