Descoperirile medievale de o importanţă istorică deosebită făcute în curtea Liceului Reformat i-au bucurat pe arheologii Muzeului Judeţean Satu Mare. Specialiştii spun că lucrurile scoase la lumină sunt din preajma anului 1.500 și din primele decenii de după acesta. Mare le-a fost surprinderea şi bucura arheologilor, care au descoperit o serie de complexe medievale şi post medievale. „Am identificat structuri medievale, adică locuinţe ale orăşenilor, pivniţe, ateliere şi alte anexe gospodăreşti. Toate acestea au fost găsite cu material arheologic deosebit de interesant din perioada evului mediu târziu, perioada premodernă şi am recoltat cahle de sobă cu reprezentări figurative”, a explicat arheologul Szocs Petere, din cadrul Muzeului Judeţean Satu Mare. „Ceea ce este deosebit de interesant şi de calitate sunt cahlele cu scena cavalerului în turnir şi scene de vânătoare care arată că orăşenii imitau moda nobililor, a elitei vremii şi cumva au încercat şi şi-au permis să fie la acelaşi nivel al culturii medievale. a mai declarat Szocs Peter. Potrivit specialiştilor, descoperirile făcute sunt unice pentru Satu Mare, fiind de părere că vestigii de o asemenea calitate nu au mai fost descoperite până acum în preajma oraşului.
Una dintre cele mai bizare și neînțelese imagini de pe cahlele de secol XV a fost furnizată tot de către Szocs Peter și provine din zona Satu Mare. Aceasta ne prezintă pe cel ce l-am numit „Stăpânul Animalelor” (Stăpânul Fiarelor; poate un fel de Sfântu Gheorghe). Având părul lung, fustanelă și cuțit la brâu, acesta ține suspendate în mâini două animale (?; nu le pot identifica). Această cahlă ilustrează foarte bine o „altă arie” de producție pentru cahle, care au foarte puține tangențe cu cele provenite din ateliere săsești, din voievodatul Transilvaniei. Eu i-am găsit o asemănare cu imaginile din tezaurul dacic de aplice de argint de la Lupu (jud. Alba; sec. I î.Hr.).
Aplicele acestea au pe ele două imagini ale Cavalerului Danubian (Trac, Dac, Zalmoxian), două imagini cu antagonismul dintre pasăre și șarpe, două imagini cu un Stăpân al Animalelor, iar una singură cu imaginea unui zeu suprem, cu aripi. Unii istorici au văzut în această aplică cu un om înaripat o primă imagine a husarilor înaripați. Denumirea de husari înaripați venea de la faptul că pe spatele armurii lor era montat un cadru din lemn pe care erau prinse pene de vultur, lebădă, gâscă sau chiar struț, viu colorate, care, în timpul șarjelor, fluturau asemenea unor aripi. Există mai multe teorii cu privire la folosirea acestor cadre cu pene. Cea mai cunoscută este aceea că husarii purtau aripi pentru că provocau un zgomot puternic, ce făcea ca unitatea să pară mai mare decât în realitate și de asemenea să sperie caii inamicului. Alții consideră că această tehnică a fost dezvoltată pentru ca armăsarii lor să fie obișnuiți cu zgomotele puternice și să nu se sperie în încleștările puternice. Dar husarii înaripați au apărut pe scena istoriei abia în secolul al XVI-lea. (G.V.G.)
