Am am vorbit mereu că am iubit cărțile scriitorului Erich Maria Remarque. Erich Maria Remarque, născut Erich Paul Remark (1898–1970), este unul dintre cei mai importanți scriitori germani ai secolului al XX-lea, cunoscut în special pentru operele sale anti-războinice care reflectă traumatismul Primului Război Mondial. Născut în Osnabrück, Germania, Remarque a fost recrutat în armata germană la vârsta de 18 ani și a luptat pe frontul de vest, unde a fost rănit. Experiențele sale traumatice din război au devenit fundamentul literar al operei sale celebre, „Toate păcile sunt deșarte” (Im Westen nichts Neues, 1928), roman care l-a adus faima internațională. Această operă, scrisă într-un stil realist și sobru, urmărește soarta unui grup de tineri soldați germani și expune în mod dur realitățile războiului: frica, suferința fizică și psihică, dezumanizarea și pierderea idealurilor. Cartea a fost un succes imediat, dar și subiectul unor controverse în Germania, fiind văzută de unii ca trădare a patriotismului. Ulterior, regimul nazist a interzis și ars cărțile lui Remarque, iar acesta a fost privat de cetățenia germană în 1938. În 1931, Remarque a emigrat în Elveția, iar mai târziu a trăit și în Statele Unite, unde a devenit cetățean american. În exil, a continuat să scrie despre impactul războiului și al totalitarismului asupra individului. Printre celelalte opere importante se numără „Drumul întors” (1931), „Trei camarazi” (1936) și „Cerința orei” (1959), roman despre teroarea nazistă în Germania, inspirat și de execuția surori sale, care a fost decapitată de regimul Hitler. Remarque s-a căsătorit de mai multe ori, printre soțiile sale numărându-se și actrița Marlene Dietrich. Opera sa este marcată de umanism, empatie și o profundă reflecție asupra condiției umane în timpuri de criză. Prin stilul său liric și direct, Remarque a devenit o voce esențială a literaturii europene de război, iar operele sale rămân relevante ca avertismente împotriva violenței și extremismului. El a murit în 1970 în Locarno, Elveția, lăsând în urmă o moștenire literară de importanță universală.
Eu mă gândeam la dramatismul celor „Trei camarazi” apoi mi-am amintit de convorbirea telefonică dintre doi prieteni ce a intrat în istorie. O convorbire telefonică între Vizanty și prietenul său, comandorul german Eduard Neumann – care devenise între timp inamicul României:„Dragă Vizanty, într-o jumătate de oră, voi lansa un bombardament asupra Bucureștiului. Ce vei face? Ridic aviația de vânătoare. Te înțeleg, fiecare cu datoria sa. Nu există alternativă. Tristă realitate. Dacă ne ajută Dumnezeu, ne vom reîntâlni într-o zi pentru a evoca doar clipele fericite petrecute împreună.” Convorbire purtată la 24 august 1944, orele 8.30 între Oberst Eduard Neumann, Jagdabschnittsführer Rumänien și Căpitanul aviator Dan Vizanty, comandant al Grupurilor 1 și 6 de vânătoare. Până la sfârșitul războiului, Vizanty a acumulat 4.600 de ore de zbor și 43 de victorii personale, conform sistemului prevăzut de Statul Major al Aerului, ceea ce l-a plasat printre cei mai buni piloți de vânătoare din cel de-Al Doilea Război Mondial. Doi camarazi, trei camarazi, oare câți camarazi au „ridicat aviația” astăzi în Ucraina și Rusia. Dat să vorbim despre camarazii, cei trei, din cartea lui Maria Remarque. Relația dintre ei este una plină de sensibilitate și durere, simbolizând frumusețea efemeră a iubirii într-o epocă de disoluție. Iubirea lor este o luptă constantă împotriva timpului și a circumstanțelor, iar suferința devine un simbol al declinului unei întregi generații. Prin descrieri detaliate ale atmosferei berlineze – de la cabaretele nocturne la sărăcia stradală – autorul reușește să creeze o imaginea unei societăți pe marginea prăpastiei.
Romanul este, în esență, o elegie pentru o lume care se prăbușește, dar și o celebrare a rezistenței umane și a valorilor umaniste. „Trei Camarazi” este mai mult decât o poveste despre război sau iubire; este o meditație asupra prieteniei, loialității și demnității în fața disperării. Prin personajele sale și stilul său emoționant, Remarque oferă o critică subtilă a extremismului politic și o apărare a empatiei și compasiunii. Romanul rămâne o operă profund umanistă, relevantă și în prezent, despre costul războiului și frumusețea efemeră a vieții.
Dar să fie pace! Costul războiului? Greu de cuantificat, dar sigur suntem noi…!
