În vara fierbinte a anului 2023 Grecia se lupta cu multiplele incendii de vegetație care au produs dezastre ecologie de proporții, pierderi d vieți omenești și mari pagube financiare. Este cel mai fierbinte an de până acum iar calamitatea încălzirii globale ia amploare. Doi medici din New York, specializați în boli infecțioase, și-au dorit o vacanță în Grecia după o lungă perioadă de activitate epuizantă în lupta cu epidemia de SARS CoV2 care a făcut ravagii în Manhattan, inima marii metropole americane. Pe lângă COVID, New Yorkul s-a văzut amenințat și de variola maimuței, de febra Dengue dar și de alte boli infecțioase tropicale. Cosmina și Tjark nădăjduiau să petreacă o scurtă vacanță, de refacere, într-un loc liniștit, pe o insulă grecească mai puțin frecventată de turiști.
Începând cu lunga călătorie cu avionul, toate detaliile fuseseră planificare cu multă vreme mai înainte. Totul a fost OK, cum zic americanii și iată-i ajunși pe insula Sifnos, unde apa mării este deosebit de limpede iar culoarea de un albastru verzui încântă ochiul, ca și peisajul stâncos de altfel, casele zugrăvite în alb și albastru deschis, acordate deplin peisajului și împodobite din belșug cu flori, dincolo de care se înalță cu oarecare semeție pădurea de pini. Seara, marea prinde culorile iscate de soarele care apune. Ai impresia că pe suprafața mării, deasupra valurilor, pâlpâie limbi de foc, a remarcat Cosmina. Nu spune asta, i-a răspuns Tjark, pe toate canalele de știri s-a anunțat izbucnirea a numeroase incendii care nu prea pot fi stăpânite. Arde insula Rhodos, pădurile de pini, culturile, ard măslinii, oamenii sunt evacuați din așezările amenințate. Cosmina încă nu știa nimic de toate acestea, dar a tresărit la vestea că arde Rodosul, podoaba Mediteranei. O interesa în special un mic schit închinat Sfintei Iulia, fecioara care văzuse lumina zilei dar și a credinței în Cartagina, de unde a fost răpită și ajunsă sclavă, care a refuzat să se lepede de Cristos, stârnind astfel mânia unor ticăloși care i-au tăiat sânii și apoi au răstignit-o, acoperind-o cu ocări până când și-a dat duhul, clipă în care o pasăre albă asemeni unui porumbel a părut că-i iese din gura deschisă și zboară către cer. Coborâtă de pe crucea pe care suferise martiriul, a fost îngropată pe mica insulă de lângă Sicilia, loc unde s-a ridicat o mică mânăstire între stânci care păreau amenințătoare și unde s-au săvârșit minuni relatate de martori de încredere.
În iarna care trecuse, la New York fuseseră câteva zile de ger năprasnic, vânt puternic și căderi masive de zăpadă care blocaseră orașul. Făcându-și drum prin nămeți ca să ajungă la spitalul unde urma să îmbrace dezagreabilul costum de izolare prevăzut cu mască și să intre în compartimentul de ATI rezervat cazurilor foarte grave de COVID, Cosmina își dorea să apuce câteva zile de vacanță într-un loc însorit și cald, pe țărmul unei mări îmbietoare. Atunci fusese aleasă Grecia, către care a îndemna și un imbold tainic legat de rădăcinile neamului ei patern. Bunicul ei provenea din Avdela, așezare de munte în apropiere de Edessa, ținut al macedo-armânilor. În timpul Imperiului Otoman, acești oameni de munte se bucuraseră de anumite privilegii, sultanul recunoscându-i ca etnie chiar și printr-o Iradea (decret imperial) emisă în 1905.
Nu se amestecaseră cu grecii, nu-și însușiseră limba greacă, iar între cele două etnii relațiile nu erau deosebit de prietenoase. După prăbușirea Imperiului Otoman și mai cu seamă după extinderea Greciei spre nord, ocupând ținuturile aromânilor, grecii au trecut la operațiuni de purificare etnică desfășurate cu asprime. Limba armânilor fusese interzisă, școlile închise, preoții car au oficiat slujbe în armână au fost împușcați , în timp ce armatolii (grupuri de macedo-armâni înarmați) au încercat cu greu să opună rezistență. Un strămoș al Cosminei fusese prins de antarții greci, și fusese decapitat în fața femeilor care-l însoțeau în drum spre Avdela. Clerul grec încuraja purificarea etnică, suaținând chiar că este un păcat să te rogi lui Dumnezeu în Aromână și încurajând bandele ucigașe de antarți înarmați.
Nu peste multă vreme după uciderea acelui tânăr, o familie întreagă fusese exterminată, cu excepția unei fetițe care scăpase cu fuga. Orfana Iulia, după multe peripeții a ajuns în Rhodos unde s-a călugărit și a ajuns chiar stareța unei mânăstiri unde se ruga pentru pacea dintre cele două etnii de aceiași credință. Ajunsese chiar stareță iar Cosmina dorea să o vadă și să afle anumite taine și istorii de familie.
Cu toate că pe insula Sifnos viața își continua cursul normal, veștile care răzbăteau aduceau îngrijorare, iar oamenii păreau tot mai neliniștiți. Incendiile mistuiau păduri întregi , iar insula Rhodos se arăta cea mai afectată. Se evacuau localități, mulțime de turiști părăseau în grabă insula cuprinsă de flăcări și de fum înecăcios. Era nevoie de mai mulți pompieri dotați corespunzător, dar și de medici. Vântul, arșița și lipsa apei îngreunau încercările de stăvilire a incendiilor. Ultimul buletin de știri emis de guvernul de la Atena era sumbru: incendiile din Rhodos făceau ravagii. Se solicitau ajutoare. Cosmina și Tjark se priviră ochi în ochi, apoi au dat din cap. Se înțelegeau fără cuvinte: vor pleca în Rhodos unde era nevoie și de medici. Între insule, ambarcațiunile grecești se deplasau cu destulă repeziciune. Cei doi au fost receptați de autoritățile insulei. Unde vreți să ajungeți? La schitul Iulia? Nu auziseră de el până atunci, dar îl localizară pe hartă. Se ajunge greu, iar zona e amenințată de incendiul din preajmă. S-a luat legătura prin radio cu unitatea de pompieri din apropiere. Evacuarea este iminentă. Cosmina a făcut uz de legitimația sa de ziarist. În plus, erau americani, asta impunea respect. Li s-a pus la dispoziție un fel de jeep adecvat terenului accidentat și un pompier de însoțire. Au ajuns cu destulă dificultate, trecând prin perdele de fum. Măicuțele își vegheau stareța care murise în seara precedentă, erau cufundate în rugăciune și ignorau cu totul primejdia. Zece măicuțe înconjurau masa pe care era așezat corpul iubitei lor starețe și murmurau rugăciuni. Pompierul li se adresă cu glas tare, implorându-le să părăsească biserica din apropierea pădurii de pin care ardea.
Flăcările ajunseseră deja la ferestrele altarului. Măicuțele ieșiră cu greu din transă. Îngrozite de flăcări se îndreptau spre locul deschis indicat de pompier. Lipsea însă Maria, novicea. Atunci se auzi clopotul. Tânăra măicuță urcase în clopotnița și trăgea clopotul. Sunetul urca spre Dumnezeu, ca o implorare și se răspândea spre depărtări. În scurtă vreme dangătul jalnic al clopotului încetă. Novicea se repezi să coboare pe scări, jos fumul era înecăcios și împiedica vederea. Din nenorocire, ușa de stejar masiv a turlei clopotului fusese cuprinsă de flăcări și se blocase din cauza drugului de fier care se desprinsese și căzuse peste încuietoare. Nu putea fi nicicum forțată. Novicea urcă din nou, în grabă, treptele către vârful clopotniței, unde aerul era încă respirabil. Dacă Maria ar fi avut aripi, singura scăpare ar fi fost să-și ia zborul. Se va prăbuși însă și se va zdrobi cu siguranță de lespezile de piatră de lângă peretele mânăstirii. Situația era disperată. Pompierul nu putea să facă nimic. Atunci, Cosmina își înveli capul cu bluzonul de bumbac udat cu apă, reuși să se urce pe o scară de lemn până pe acoperișul de șindrilă al mânăstirii, forță fereastra clopotniței, sui în fugă treptele, ajunse la măicuța care, îngrozită, tocmai se pregătea să sară în gol, o apucă de mână și o trase , parcurse nivelul de sus al turnului, ieși pe acoperiș, iar apoi coborî împreună cu tânăra măicuță pe scara de lemn care se clătina, dar era susținută de pompier. Focul parcă alerga în urma lor, cuprinsese deja partea din spre pădure a mânăstirii care după câteva minute va arde ca o torță, mistuind în flăcări și trupul neînsuflețit al stareței. Nu am avut destulă credință, rostiră maicile, altfel schitul ar fi fost ocrotit de Dumnezeu. Maicile plângeau și se căinau. Mai departe, grupul fu evacuat fără dificultate. Tjark o ajuta la coborâre pe cea mai vârstnică dintre maici, care abia mai putea merge. Cosmina și Tjark au interzis orice relatare în presă. Primejdia nu o blocase și nu-i tăiase curajul, acționase instinctiv. Abia în timpul zborului de întoarcere, deasupra Atlanticului, privind prin hubloul avionului imensitatea oceanului, Cosmina simți cum un fior rece coboară în lungul șirei spinării și fruntea prinse broboane de sudoare. Abia atunci își dădu seama prin ce trecuse. Pompierul le-a spus, în Engleza lui destul de rudimentară, că legile meseriei nu le permit să-și riște viața atunci când șansele de reușită sunt minime. Încremenise și el când a văzut-o pe Cosmina traversând acoperișul de șindrilă și forțând fereastra turnului clopotniței. Se temea că incendiul va face nu una, ci două victime. Există un Dumnezeu care-i ocrotește pe cei curajoși.
Un eseu de Cosmina Zeana
