Laudele voastre, vorbe scuipate…

Un sărut fără sfârșit…

 

Laudele voastre goale de conținut,

Și spuse cu o grimasă forțată,

Îmi aduc aminte de vorbele sterpe

Ca de un cântec nesfârșit

Cântat despre un sărut fără sfârșit

O laudă în spatele căreia erau

Invidia, gelozia că voi nu ați putut

Să fiți capabili de mai bine,

de mai mult…

 

Laude goale, cuvinte memorate,

Ca și cum știți ce trebuie să spuneți

Într-un moment de bine al altora,

Chiar înainte de a lovi mișelește

Zâmbete false, laude false,

Nimic real, totul fals, minciună…

Și vă mâncați laudele voastre

Ca pe o mimare la masă, pe scenă,

ca o cină de taină…

 

Și ce cântec era cântul acela?…

Despre acel sărut fără sfârșit

Ca și cum ar fi fost sărutul lui Iuda:

Cel fără de sfârșit primește un sărut,

Să poată sfârși viața Lui din trup,

În patimi și durere, trădare și înțelegere,

O suferință covârșitoare că ei

Nu au înțeles nimic din ce a fost

și va să vină…

 

Un vis neuitat…

 

Bătrân și fără fapte de glorie

Trimite o nostalgie a ceea ce a fost cândva,

El, singur, pe drumul mut,

Ce vede viața-n alb și negru,

Însingurarea îi vine treptat,

În urma unui vis măreț…

 

Bătălii peste bătălii, lupta e gata

Azi, doar un bătrân cu un vis,

A uitat de el înșuși, dar nu a uitat

De visul ce-l avea de tânăr,

Să nu fie un nimeni în nimic…

 

Bucăți de carne, nu oameni…

 

Cu ochii larg închiși,

Văd lumea,

Mă cutremur,

Cei mai mari ticăloși

Nu sunt în închisori,

Ci într-o sinistră libertate…

Fac tot ceea ce vor,

Fără să fie opriți…

 

Dar cum să-i putem opri,

Când ejectorii de carne de tun

Își spun că ei sunt cu adevărat părinți

Și că marea lor realizare

Este că au făcut un copil,

Pardon, una bucată carne de tun?!…

Ba, alții au făcut chiar mai multe bucăți,

Deși, și ei erau tot bucăți de carne, nu oameni…

 

În mocirla asta ce miroase a moarte,

Ne petrecem timpul vieții,

Și am uitat că singura datorie

Este să ne trăim viața noastră,

Nu a altora…

Dar societatea ticăloșilor

Ne cere sacrificii umane,

Extrag viața noastră, și ne-o impun pe a lor.

 

Ticăloșii fără minte și chip

Strigă: „Sacrificați-vă pentru noi!”

Da?! Ca să vă fie vouă bine,

Ne impuneți nouă iară să ne frângem?!

Voi, criminali cu sânge de nevinovați pe mâini,

Ce ați sacrificat în mâinile voastre

Destine de lumină,

Doar ca să vă fie vouă bine…

…………………………..

Voi, călăilor, vreți doar ejectori de carne, nu părinți…

Voi, ticăloșilor ce vă hrăniți cu viețile altora?!…

Laudele voastre sunt doar vorbe scuipate…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*