Un sărut fără sfârșit…
Laudele voastre goale de conținut,
Și spuse cu o grimasă forțată,
Îmi aduc aminte de vorbele sterpe
Ca de un cântec nesfârșit
Cântat despre un sărut fără sfârșit
O laudă în spatele căreia erau
Invidia, gelozia că voi nu ați putut
Să fiți capabili de mai bine,
de mai mult…
Laude goale, cuvinte memorate,
Ca și cum știți ce trebuie să spuneți
Într-un moment de bine al altora,
Chiar înainte de a lovi mișelește
Zâmbete false, laude false,
Nimic real, totul fals, minciună…
Și vă mâncați laudele voastre
Ca pe o mimare la masă, pe scenă,
ca o cină de taină…
Și ce cântec era cântul acela?…
Despre acel sărut fără sfârșit
Ca și cum ar fi fost sărutul lui Iuda:
Cel fără de sfârșit primește un sărut,
Să poată sfârși viața Lui din trup,
În patimi și durere, trădare și înțelegere,
O suferință covârșitoare că ei
Nu au înțeles nimic din ce a fost
și va să vină…
Un vis neuitat…
Bătrân și fără fapte de glorie
Trimite o nostalgie a ceea ce a fost cândva,
El, singur, pe drumul mut,
Ce vede viața-n alb și negru,
Însingurarea îi vine treptat,
În urma unui vis măreț…
Bătălii peste bătălii, lupta e gata
Azi, doar un bătrân cu un vis,
A uitat de el înșuși, dar nu a uitat
De visul ce-l avea de tânăr,
Să nu fie un nimeni în nimic…
Bucăți de carne, nu oameni…
Cu ochii larg închiși,
Văd lumea,
Mă cutremur,
Cei mai mari ticăloși
Nu sunt în închisori,
Ci într-o sinistră libertate…
Fac tot ceea ce vor,
Fără să fie opriți…
Dar cum să-i putem opri,
Când ejectorii de carne de tun
Își spun că ei sunt cu adevărat părinți
Și că marea lor realizare
Este că au făcut un copil,
Pardon, una bucată carne de tun?!…
Ba, alții au făcut chiar mai multe bucăți,
Deși, și ei erau tot bucăți de carne, nu oameni…
În mocirla asta ce miroase a moarte,
Ne petrecem timpul vieții,
Și am uitat că singura datorie
Este să ne trăim viața noastră,
Nu a altora…
Dar societatea ticăloșilor
Ne cere sacrificii umane,
Extrag viața noastră, și ne-o impun pe a lor.
Ticăloșii fără minte și chip
Strigă: „Sacrificați-vă pentru noi!”
Da?! Ca să vă fie vouă bine,
Ne impuneți nouă iară să ne frângem?!
Voi, criminali cu sânge de nevinovați pe mâini,
Ce ați sacrificat în mâinile voastre
Destine de lumină,
Doar ca să vă fie vouă bine…
…………………………..
Voi, călăilor, vreți doar ejectori de carne, nu părinți…
Voi, ticăloșilor ce vă hrăniți cu viețile altora?!…
Laudele voastre sunt doar vorbe scuipate…
Lasă un răspuns