„Dacă nu plătești pentru un produs, înseamnă că produsul ești tu.” J.D. Vance la Paris… Nice! Un knokout direct în nasul tantei Ursula și a „marelui” micron de Francia. Au murit politic și nu au aflat încă. Discursul rostit la Paris de vicepreședintele SUA, J.D. Vance a fost rostit într-o manieră absolut fabuloasă. Pe românește a dat-o „decisiv”. Nimeni nu mai putea spune nimic. A fost usturător pentru culții în cap, numiții lideri de carton ai UE. Sintagma preluată din Silicon Valley, ar putea fi tradusă pe românește sau în limbaj proeuropean, astfel: „Dacă nu ești la masă, sigur vei fi în meniu!” Acesta este dictonul momentului geopolitic în care ne aflăm azi. Drujba geopolitică a pornit în ultima convorbire dintre Trump și Putin. Cu siguranță, la o masă virtuală între cei doi, a existat un șervețel. Din nou! Distanțele nu mai au nici un fel de relevanță. Lumea s-a reîmpărțit, noi granițe s-au trasat, sferele de influență s-au redesenat. Unde este UE? Cum unde? În Soros’s pocket! Simplu! Noi unde suntem? Nicăieri! Fii ploii. Establishment-ul românesc e mort. Nu mișcă, nu clipește, nu respiră! Are multă treabă să trimită mascații peste oamenii simpli și să fabrice probe. Probele pe baza căruia au dat lovitura de stat din decembrie 2024 nu există. Dar le fabrică ei, nu? De 20 de ani se ocupă cu asta. Fabrică probe tuturor celor ce spun ceva împotriva acestor golani cu costume scumpe. Gulerele albe s-au transformat în autoritățile statului. Atât pot! Impotența politică de la București se dovedește încă o dată de neînvins. Lumea se schimbă cu o viteză fără precedent, și ei se ceartă, se înjură cu poporul, fură voturile, fac liste cu tot felul de găini opărite care se vor președinți de stat. Stat, care e eșuat, într-o disoluție fără precedent. Mai e ceva de salvat? Optimiștii vor spune că da. Pesimiștii vor spune că nu. Doar că pesimiștii sunt optimiștii ăia foarte bine informați. Sunt cei care văd dincolo de gard. Și au înțeles că trenul a trecut și România a rămas în gara aia mică. Următorul tren va veni peste câteva decenii. Poate!
Cu alte cuvinte, noi suntem în meniul marilor puteri care au stat la masa împărțirii. Țara este într-o derivă totală, fără conducere, fără guvern legitim, cu un interimar la Cotroceni înfășurat în steaguri și cu gândul de plecare acasă. A ieșit ieri să ne zica nimic. Da. Da’ a vorbit cu Maia! Adică, cu stăpânul Soroș jr.. Omul nu există politic! Oricâte osanale i-ar ridica vuvuzelele care au sarit din barca dulapului în barca sprâncenatului. Premierul stă ascuns, se face că lucrează! Tăcere deplină. Opoziția încearcă să facă scandal, fără nici un câștig, găinile opărite zise și catindați o țin langa cu „ba pe a mă-tii”! O nebunie care ne-a dus în pragul colapsului social, economic, politic și electoral. Se mănâncă unii pe alții precum prădătorii. Vor să-și scape pielea. Doar că drumul e înfundat. Se vor izbi în zid până la urmă. Zidul va fi fix piciorul mesei la care s-a împarțit din nou lumea!
Mai e ceva de făcut? Ne întrebăm toți ca niște imbecili. Mai vede cineva lumina de capătul tunelului? Eu zic că nu! Zilele care trec ne vor demonstra poate altceva. Sperăm? Degeaba! Și speranța moare într-o zi. Ultima, e adevărat. Nebunia care a cuprins clasa politică este un coșmar. Oamenii ăștia nu înțeleg nimic din ce se întâmplă în lumea mare. România este o navă pe un ocean în cea mai mare furtună, o navă în care la punte nu există nici un comandant. Sunt doar unii care au găurit nava și acum se bat să caute vinovatul. Apa a cuprins interiorul navei, amărâții de la motoare strigă, valurile se măresc, și nava se scufundă cu fiecare clipă care trece. Cine ne salvează, pe noi, ăștia de la motoare de nebunii de pe punte și de furtună? În nici un caz un om. Etapa în care un om mai putea face ceva a trecut. Am pierdut șansa de a ajunge în port. România rămâne în bătaia valurilor taifunului geopolitic, fără nici o busolă funcțională care să mai arate Nordul. Nici măcar stelele nu se mai văd pe cer.
E întuneric beznă, furtună imensă, valurile scufundă nava. Oamenii au rămas doar la mila Domnului. Atât! Poate o să apară proniator cineva, care o să meargă pe apă și o să șoptească vântului și mării: „Taci, liniștește-te…” Și poate atunci vântul se va opri și se va face „o liniște mare”! Cine va fi omul și care va fi prețul? Pentru că întotdeauna există un preț! Și pe pământ și în Cer! Vom putea să-l plătim? Noi toți ca neam? Pentru că am strigat, dar nu am trecut la fapte. Pentru că vorba merge cu vântul. Doar Cuvântul este Verb! Cel care aduce Fapta! Fapta, care împlinește gândul și Cuvântul! Nu ne rămâne decât să aprindem o lumânare și să căutăm OM. Noi ca țară, ca neam, pentru viitor. Dacă l-am găsit numai Dumnezeu știe. Și dacă El știe, să facă ce crede de cuviință. Noi am devenit doar produsul. Așa se pare. Să vedem dacă ne putem transforma în cei care plătesc prețul. Poate da, poate nu! Să nădăjduim că marea asta învolburată ne va fi nouă tuturor, apa în care cel olog și-a găsit vindecarea. Pentru că și el căuta, deznădăjduit ca și noi toți, un OM! El l-a găsit! Și a biruit! Noi?!
Lasă un răspuns