Aceste cuvinte înțelepte aparțin marelui filosof Seneca, sau cum spune Albert Camus: „Pacea este singura luptă care merită să fie purtată.” Dar mulți lideri importanți spun altceva. Trebuie să sporim pregătirile pentru război, afirmă secretarul general Rutte, care solicită cheltuieli mai mari pentru armament. El a fost criticat pentru intențiile de a livra arme în Ucraina, se spune că NATO are un buget militar de zece ori mai mare decât Rusia. Este nevoie de acțiuni pentru a preveni un război major. Secretarul general Mark Rutte subliniază necesitatea de a cheltui mai mulți bani pentru armament și pregătirea de război. Ei nu recunosc că trebuie să ne concentrăm pe prevenirea conflictelor în Europa. Războiul este o amenințare reală, iar liderii europeni trebuie să colaboreze pentru a evita escaladarea conflictelor. Diplomația și dialogul sunt esențiale pentru menținerea păcii. Această diferență de resurse poate influența echilibrul de putere global. Critica față de politica militară actuală sugerează că pregătirea pentru război nu este soluția. Trebuie să ne gândim la soluții pașnice și dezvoltarea sustenabilă. Dar cum să facem aceasta, cum…? Viața omului parcă nu mai contează, contează doar marii oameni de căpătuială ai omenirii, ei dictează viața și moartea. Dar ce ne spune domnul Robert Kennedy Jr. „Există trei corporații uriașe: BlackRock, State Street și Vanguard”. „Acum s-au decis să cumpere fiecare casă din America… Practic încearcă să cumpere totul”. „Larry Fink, CEO-ul BlackRock, face parte din consiliul Forumului Economic Mondial și au spus că își doresc această resetare mare, adică nu veți deține nimic și veți fi fericiți.” „Și pentru că au un card bancar uriaș… copiii tăi nu au șansa să cumpere acea casă, pentru că nu pot depăși BlackRock”.
Ziarul american The New York Sun lansează o bombă în exclusivitate, afirmând că trimisul special al lui Trump, Richard Grenell, sugerează că administrația Biden, nu Rusia, a încercat să încline balanța în alegerile recente din România. Acuzația vine pe fondul examinării de către Casa Albă a afacerilor diplomatice ale administrației Biden în străinătate… De ce am fost noi convinși că a fost altceva? Mă gândeam ce mai înseamnă încrederea, în cine să mai avem încredere? „Locuitorii unui bloc din Sibiu au refuzat reabilitarea termică prin PNRR pentru că pereții exteriori ai apartamentelor „nu vor mai fi ai noștri, ci ai UE”. Situația a fost relatată de jurnaliștii de la Turnul Statutului. Ei spun că unii dintre locatari au avut îndoieli în ceea ce privește scopul final al proiectului, sugerând că acesta nu ar fi cel de renovare energetică în vederea reducerii consumului de energie și, implicit, protejarea mediului, ci acapararea proprietății de către structuri suprastatale.
„Trebuie să știm care este avantajul nostru, ca să nu ne trezim că au și ei cotă parte din proprietățile noastre”, avertizează o locuitoare din bloc citată de publicația sibiană. Aceasta a mai spus că se teme că „după reabilitarea blocului, pereții nu vor mai fi ai noștri”. Au fost ani de discreditare voită a încrederii în orice, pandemia politică a distrus lumea. Încrederea și neîncrederea sunt concepte opuse, dar pot coexista în moduri complexe. Încrederea este credința fermă în fiabilitatea adevărului, abilitățile sau puterea cuiva sau a ceva. Implică un sentiment de siguranță și confort în relația cu acea persoană sau lucru. Neîncrederea este lipsa de încredere sau suspiciunea față de cineva sau ceva. Implică o îndoială cu privire la intențiile, onestitatea sau capacitățile cuiva. Poți avea încredere în cineva în anumite aspecte, dar să nu ai încredere în totalitate. De exemplu, poți avea încredere în un prieten că te va asculta, dar să nu ai încredere în el că va păstra un secret. Încrederea poate fi acordată inițial, dar poate fi pierdută sau diminuată dacă apar evenimente care o subminează. Poți avea încredere în cineva, dar să fii totuși precaut și să nu te expui complet vulnerabil. În relațiile apropiate, pot exista momente de încredere și momente de neîncredere, mai ales în urma unor conflicte sau trădări. În esență, încrederea și neîncrederea nu sunt întotdeauna stări absolute, ci pot fi grade diferite de certitudine sau incertitudine într-o relație sau situație. Deci încă o dată, în cine să mai avem încredere, am fost trădați…? Trădarea politică se referă la încălcarea încrederii sau loialității în contextul politicii. Poate lua mai multe forme, dar în esență implică acțiuni care subminează interesele sau principiile unui grup politic, partid, țară sau chiar ale electoratului.
Un politician care își schimbă partidul politic, mai ales dacă o face pentru avantaje personale sau fără a consulta electoratul, poate fi acuzat de trădare politică. Divulgarea de informații confidențiale către adversari politici sau către public, cu scopul de a dăuna unui partid sau unei țări, este o formă de trădare. Abuzul de putere în scopuri personale, cum ar fi luarea de mită sau favorizarea unor interese private, este o trădare a încrederii publice. Nerespectarea promisiunilor făcute în campania electorală poate fi considerată o formă de trădare a electoratului. În timp de război sau conflict, colaborarea cu forțele inamice este considerată cea mai gravă formă de trădare politică. Consecințele trădării politice pot fi grave, incluzând pierderea încrederii publice, sancțiuni legale, marginalizare politică și chiar violență.
Văd cum toată lumea s-a bucurat odată cu demisia fostului președinte, mă întrebam cum poți să fii demis când deja ești expirat, cu termenul de valabilitate trecut. Dar în sfârșit așa a spus dânsul, iar noi îl credem. Să fie pace!
Lasă un răspuns