Printre alte activități artistice, am fost solicitat ca actor la o filmare ce a avut loc la Orșova, pe malul Dunării. Eram un pescar ce stătea pe malul fluviului și aștepta o mare captură. Între timp, o nălucă, o mireasă care s-a înecat în apele adânci, îl cheamă către malul celălalt… Dar, dintre pietrele malului fluvial, din spatele meu, a ieșit o țestoasă agale, așezându-se la soare. Am privit-o curios, dar și ea m-a privit cumva… Deranjam…Văzându-mă ocupat cu nouă apariție, o domnișoară din echipa de producție a luat cu mult curaj țestoasa în mână și a dus-o mai departe, așezând-o pe alte pietre, la soare. Acolo a devenit pentru un timp un punct de atracție pentru ceilalți colegi. Apoi, au lăsat-o în pace… M-am bucurat că au lăsat-o liberă. Mai avusesem o experiență pe Doftăneț (comuna Cocorăștii Mislii, jud. Prahova), unde mergeam la o fâneață. Acolo, într-un lăculeț format din apele adunate de pe versanții deluroși, au apărut (de unde?) câteva țestoase de apă. Le priveam curios cum ieșeau la soare pe diferite lemne sau pietre. Dar, după un timp le-au descoperit câțiva copii și soarta lor s-a schimbat. Unii le-au prins și le-au luat acasă… Alții… La nivel global, există în jur de 300 de specii de țestoase împărțite în trei categorii principale: de uscat, de apă dulce și de apă sărată sau marine. După cum aflu în România avem trei specii de țestoase autohtone, sălbatice, toate fiind strict protejate prin lege. Este vorba despre țestoasa de apă europeană, țestoasa de uscat bănățeană și țestoasa de uscat dobrogeană. „Emys orbicularis” (țestoasa de apă europeană) este singura specie de țestoasă acvatică nativă din România.
Este un indicator de mediu, este sensibilă la poluare și se regăsește pe tot teritoriul țării, atât în ape stătătoare, cât și curgătoare. Este omnivoră, oportunistă, preferând în alimentație larve, crustacee și plante acvatice. Singura țestoasă autohtonă de apă o vom putea întâlni chiar și în Parcul Natural Văcărești (din București), fiind îndrăgită de observatorii de toate vârstele, care la vederea ei exclamă de cele mai multe ori: „Uite broasca!”. Dar adevărul este că Emys orbicularis nu este un amfibian care să respire prin piele și dotat cu platoșă așa cum s-ar putea crede, ci o reptilă iubitoare de soare. Carapacea adulților este mai puțin bombată decât a rudelor ei de uscat și măsoară aproximativ douăzeci și cinci de centimetri. Este închisă la culoare, presărată cu mici puncte galbene prezente de asemenea pe cap, picioare și coadă. Atât membrele posterioare cât și cele anterioare sunt prevăzute cu membrană interdigitală, care înlesnește deplasarea sub apă. Masculii au ochii roșii, în timp ce irisul femelelor este de culoare galbenă. Perioada de activitate începe de regulă în luna martie și se încheie la sfârșitul lunii octombrie. Vara femelele caută zone cu sol afânat pentru a săpa o groapă în care depun între cinci și douăzeci de ouă, din care puii ies la sfârșitul lunii septembrie. În timpul sezonului rece țestoasele hibernează pe fundul lacurilor, unde se îngroapă în mâl. Hrana este constituită în principal din insecte acvatice, pești, broaște și mormoloci, la care uneori se mai adaugă și plante. Adulții nu au prădători naturali însă exemplarele de talie mică, mai ales cele abia ieșite din ou, sunt vânate de stârci, pescăruși sau egrete și majoritatea mamiferelor carnivore. Una dintre problemele cu care se confruntă această țestoasă, mai ales în interiorul și în vecinătatea zonelor urbane, este concurența cu speciile exotice introduse accidental sau deliberat de către om, în principal țestoasele de Florida (Trachemys sp.). Acestea din urmă ating dimensiuni mult mai mari, transmit o serie de boli, ocupă zonele de însorire și consumă resursele de hrană. Așadar locul țestoaselor cumpărate din magazinele de specialitate este în acvarii, nu în natură! Țestoasa de apă se găsește în toate regiunile țării, până la altitudinea de aproximativ șapte sute de metri. Preferă apele stătătoare sau lin curgătoare cu vegetație bogată atât submersă cât și pe maluri, dar care au în vecinătate și zone care oferă posibilități de însorire și îngropare a ouălor.
La nivelul României, țestoasa de apă este clasificată că o specie vulnerabilă, afectată de degradarea, distrugerea și fragmentarea habitatelor. Populațiile sunt amenințatate de poluare, desecări, colectarea în scopul comercializării și uciderea deliberată sau accindentală de către pescari sau conducători auto. Țestoasele de apă sunt ușor de obsevat de la distanță când ies la soare spre a se încălzi, atunci când se simt în deplină siguranță. De pe plantele acvatice sau grămezile de stuf uscat se fac rapid nevăzute, sărind de obicei dintr-o mișcare în apă, cu mult înainte de apropierea oamenilor. Țestoasele de apă sunt animale fascinante care pot trăi chiar și un secol, existând consemnări asupra unor exemplare care au atins și o sută douăzeci de ani! În ceea ce privește „Emys orbicularis”, țestoasa de apă europeană, România, alături de Bulgaria și Ungaria, sunt printre ultimele bastioane ale speciei în Europa, unde se pot încă întâlni populații mai numeroase și relativ stabile. „Testudo hermanni boettgeri” (țestoasa de uscat bănățeană sau Țestoasa lui Hermann) este una din cele două specii de țestoase de uscat din România și se regăsește în sud- vestul țării, în regiunea Banatului, dar și cu o populație izolată în sud-estul Dobrogei. Dimensiuni: 34 centimetri. Țestoasa lui Hermann este răspândită în Franța, Spania, Italia, Slovenia, Grecia, Albania, Bulgaria, Turcia, Croația, FYROM (Macedonia), Serbia, Muntenegru și România. Preferă zonele semi-deschise și deschise, importante pentru termoreglare și depunerea pontei. Consumă șopârle mici, râme, nevertebrate, hoituri și fecale, iar toate acestea pot fi consumate pe lângă o mare varietate de plante. Se apreciază că țestoasele trăiesc peste 60 de ani, însă în mod sigur în natură puține ajung la această vârstă. La maturitate țestoasele ajung la dimensiuni de peste 20 centimetri (lungimea carapacei) și greutăți de circa două kilograme. Până la vârsta de circa 20 ani, pe plăcuțele care formează carapacea se observă inele, care indică vârsta aproximativă a țestoasei. În condiții naturale un inel corespunde unui an de viață. Țestoasele crescute în casă, care nu hibernează, formează mai multe inele într-un an. După circa 20 ani, inelele devin ilizibile, astfel că nu mai putem aprecia vârsta după această caracteristică. Sexul țestoaselor nu se poate aprecia decât după vârsta de trei-patru ani, când forma carapacei și plastronului dobândesc caracteristicile exemplarelor mature. Sexul se poate identifica după: lungimea cozii (lungă, puternică și terminată cu o gheară foarte evidentă la masculi, mică, terminată cu o gheară mai puțin evidentă la femele); deschiderea plăcilor anale (la masculi unghiul făcut de plăcile anale în dreptul rădăcinii cozii este mai mare de 45 grade, la femele este foarte îngust); dimensiunea țestoasei (masculii sunt în mod evident mai mici decât femelele). „Testudo graeca ibera” (țestoasa de uscat dobrogeană), este a doua specie de țestoasă de uscat, întâlnită în Dobrogea. Dieta este similară cu cea a țestoasei de uscat bănățene, fiind, de asemenea, majoritar ierbivoră.
Era puțin nefiresc ca domeniul artistic să nu folosească simpatia pe care o avem în general pentru țestoase. Și uite așa, au apărut „Țestoasele Ninja” ca și franciză media americană creată de autorii de benzi desenate Kevin Eastman și Peter Laird. Ea urmărește pe Leonardo, Raphael, Donatello și Michelangelo, patru frați țestoase antropomorfe antrenați în ninjitsu care luptă împotriva răului în New York City. Personaje secundare includ sensei Țestoaselor, un șobolan pe nume Splinter, prietenii lor umani April O’Neil și Casey Jones și inamici precum Baxter Stockman, Krang și arhi-inamicul lor Shredder. Franciza a început ca o bandă desenată, Teenage Mutant Ninja Turtles, în care Eastman și Laird au conceput-o ca o parodie a elementelor populare din benzile desenate cu supereroi de atunci. Primul număr a fost publicat în 1984 de compania lui Eastman și Laird Mirage Studios și a fost un succes surprinzător. În 1987, Eastman și Laird au licențiat personajele la Playmates Toys, care a dezvoltat o linie de figurine cu Țestoasele. În jur de 1,1 miliarde de $ americani de jucării cu Țestoasele au fost vândute între 1988 și 1992, făcându-le a treia dintre cele mai bine vândute figurine din toate timpurile pe atunci. Figurinele au fost promovate cu un serial de animație, care a avut premiera în 1987 și a durat aproape un deceniu. O mulțime de filme au fost lansate; primul film, lansat în 1990, a avut cele mai mari încasări pentru un film independent la vremea când a fost lansat. Numeroase jocuri video au fost de asemenea lansate, inclusiv o mulțime dezvoltate de Konami. În unele regiuni europene, franciza a avut titlul Teenage Mutant Hero Turtles datorită conotațiilor violente ale cuvântului „ninja”. Eastman și-a vândut partea sa din franciză la Laird în 2000. În 2009, Laird a vândut-o la Viacom (acum Paramount Global). Franciza a continuat cu noi cărți de benzi desenate, seriale de televiziune, filme și jocuri video Revenind la cercetarea noastră, trebuie să știm că toate cele trei specii de țestoase, împreună cu restul speciilor de reptile și amfibieni din România, sunt strict protejate (OUG 57/2007 și prin Legea 49/2011), populațiile fiind în declin. Unde le întâlnim, să le privim cu atenție și să le protejăm pe cât putem, pentru că au rolul lor bine stabilit în ecosistem și nu deranjează aproape pe nimeni. Țestoasele, cu aerul lor timid și mersul lor agale, când scot capul din carapace, parcă ne salută și ne spun: „Grăbește-te încet!”…
Lasă un răspuns