Pe parcursul acestui an, campania Salvați Memoria Revoluției a realizat toate demersurile posibile către domnul Rector Marian Preda pentru conservarea celor 60 de mesaje din Decembrie 1989, care se găsesc pe clădirea Universității din București. Nu am primit niciun răspuns și niciun document solicitat legal. Tragem un semnal de alarmă și îl întrebăm public pe domnul Rector: unde este planul de conservarea a celor 60 de înscrisuri de la Revoluție? Iată demersurile detaliate. În martie 2024, am înaintat procedural domnului Rector Marian Preda o cerere de audiență pentru a-i prezenta situația celor 60 de mesaje de pe Palatul Universității. A fost înregistrată cu nr 5873/ 29.03.2024. Nu am primit niciun răspuns, deși legea prevede că instituția are “obligaţia să comunice petiţionarului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiţiei, răspunsul, indiferent dacă soluţia este favorabilă sau nefavorabilă”. Am revenit către domnul Rector cu o petiție directă prin care am solicitat conservarea celor 60 de înscrisuri și a urmelor de gloanțe. A fost înregistrată cu nr 9667/ 24.05.2024. Nu a existat răspuns nici de această dată.
Îngrijorați de lipsa transparenței, am înaintat o cerere în baza Legii 544 privind liberul acces la informațiile de interes public prin care am solicitat o copie a documentațiilor de restaurare care conțin informații privind Revoluția din 1989, astfel încât publicul să aibă acces la ele. A fost înregistrată cu nr 18430/ 23.09.2024. Nu a fost publicată nicio documentație solicitată.
Întrucât am epuizat căile directe de comunicare, tragem un semnal de alarmă și îl întrebăm public pe domnul Rector al Universității din București: unde este planul pentru conservarea celor 60 de înscrisuri de la Revoluție? Aceeași întrebare o ridică poziția oficială exprimată în 17 decembrie pe site-ul instituției, care nu menționează nimic despre conservarea înscrisurilor din 1989 aflate pe zidurile exterioare, ci doar conservarea vestigiilor din curtea interioară.
Amintim că încă din martie 2022 a fost semnat contractul de execuție a restaurării Palatului Universității pe baza documentației ce trebuia deja să cuprindă protejarea martorilor fizici ai Revoluției: înscrisuri și urme de gloanțe. Lucrările au demarat în ianuarie 2023. În afara Rectoratului, există două instituții cu instrumente legale de intervenție directă: Ministerul Culturii și Primăria Municipiului București.
Îndemnăm publicul și societatea civilă să semneze petiția prezentată pe SalvatiMemoriaRevolutiei.ro pentru protejarea înscrisurilor din 1989 întrucât altfel acestea pot fi distruse de șantierul în desfășurare. Petiția este susținută de 30 de organizații neguvernamentale și a strâns peste o mie de semnatari la câteva zile după lansare.
A transmis Alexandru Binescu, Campania Salvați Memoria Revoluției – Comunicare





