George Murnu a fost un excepțional traducător al literaturii române și de asemenea un prestigios scriitor aromân modern. S-a născut la 1 ianuarie 1868 într-ο familie de macedoneni (aromâni) în cătunul Brazi, de lângă orașul Veria, în Macedonia, nu departe de râul Bistrița. Tatăl său, Ioan Murnu, studiase la Atena și era profesor de limba elină, latină și franceză, la liceul din Xanthi (azi în Grecia), la gimnaziul din Bitolia, azi în Republica Macedonia, apoi paroh la biserica greco-macedoneană din Budapesta. A crescut însă la Veria, localitate aflată într-un grup de alte așezări aromânești – Marușea, Șelea de Sus, Șelea de Jos, Xirulivad, ce se continuă spre nord-vest, până la actuala graniță a Greciei cu Iugoslavia, cu un alt șir de comune și târguri locuite de aromâni, unele mai noi, altele mai vechi, cum sunt Neaguste, Cândrova, și Grămaticova, Fetița, Paticina, către muntele Caimaccealan. O regiune deschizându-se și coborând înspre miază-noapte și răsărit prin câmpia Sărunei (Salonic), iar înspre vest și sud-vest urcând mereu prin culmile munților Veriei mai întâi și apoi prin acele faimoase și semețe ale Olimpului, lăcașul mirific al zeilor anticei Elade.
Acestea au fost locurile de basm, ca frumusețe naturală și ca poveste mitologică, pe care viitorul traducător al lui Homer a fost parcă predestinat să le cunoască încă din copilărie. Genial traducător al lui Homer, apoi și al altor mari scriitori elini vechi precum Pindar, Sofocle, Euripide, Murnu a studiat la Veria, la Bitolia, Budapesta, București, München. Dacă, până la urmă, energia lui spirituală s-a deversat în albia culturii românești și nu în a celei neo-grecești, cum dădea inițial semne, decisiv a fost scurtul interval (1882-1883) când, la Bitolia, în afară de liceul grecesc, mai vechi, a funcționat pe spezele statului român, care își cucerise de curând independența și un gimnaziu românesc, avându-1 ca director pe Ioan Murnu (m. 1921, București). Așa se face că, după ce începuse cu exerciții școlărești de versificare în grecește, tânărul Murnu debutează în românește sub pseudonimul Alpindor di Selli (Selia), cu care, în revista Țara nouă (iulie 1887), semnează poemul Pindul către Carpați, ce se voia omagiu și ecou la Balconul și Carpatul (1877) lui Vasile Alecsandri. După un semestru la Universitatea din Budapesta, Murnu studiază istoria și filologia la Universitatea din București (1889-1892), fiind apoi (1893-1898) profesor de elină la București (Colegiul „Sf. Sava”) și Iași („Liceul Național”, Seminarul „Costache Veniamin”, Institutul „Humpel”). Doi ani de studiu la Munchen, ca bursier, se soldează, în 1901, cu un prestigios doctorat in filologie, lucrat sub îndrumarea ilustrului bizantinolog Karl Krumbacher; alte stagii de studiu – la Atena, Berlin, Roma. Întors definitiv în țară în 1908, Murnu este numit conf. univ., apoi prof. univ. titular la Catedra de arheologie a Universității din București, iar în 1910 director al Muzeului de Antichități. Din 1923, devine membru al Academiei Române. George Murnu a fost frate mai mare al artistului plastic Ary Murnu (1881-1971).
Numele lui George Murnu a devenit foarte familiar în țară odată cu magistrala sa traducere, în limba română, a epopeilor homerice Iliada și Odiseea. Această strălucită realizare a sa, care a însemnat un eveniment epocal în cultura noastră, „constituie un moment fundamental în evoluția limbii literare” . Marele poem clasic era în sfârșit împământenit și putea exercita o înrâurire nemijlocită asupra conștiinței estetice. „Iliada” și „Odiseea” în interpretarea Murnu sunt niște capodopere superioare în versiunea Annibale Caro, „Iliadei” lui Vincenzo Monti, „Iliadei” și „Odiseei” lui Johann Heinrich Voss. Puține literaturi se „bucură de traduceri mai norocoase”. George Murnu a încetat din viață la 17 noiembrie 1957, în București, în pragul patriarhalei vârste de 90 ani.
Opera sa ce ne-a fost lăsată în timp cuprinde: Traducerea Iliadei (1912, traducere în metru original (hexametri)) și a Odiseei (1924, traducere în endecasilabi iambici) în limba română, în metru original; Homer, Iliada, În românește de G. Murnu, Studiu introductiv și comentarii de D.M. Pippidi, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1955; Homer, Odiseea, În românește de G. Murnu, Studiu introductiv și comentarii de D.M. Pippidi, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1955; Homer, Iliada, cânturile I-XII, Budapesta, 1906; Iliada, cânturile XIII-XXIV, București, 1912; Scrieri și documente grecești, privitoare la istoria românilor din anii 1592-1837, culese și publicate în tomul XIII din Documentele Hurmuzaki (1909) de A. Papadopoulos Kerameus, traduse de – și C. Litzica, București, 1914; Iliada, text integral, București, 1916 (alte ediții revăzute tacit: 1920; 1923; 1928; 1938; 1943; 1948; 1955; 1959; 1965; 1967, ediție definitivă cu modificări „introduse în ultimii ani ai vieții sale”, prefață și note de Dionisie Pippidi, 1967; prefață de Adelina Piatkowski, note și glosar de Dionisie Pippidi, 1973; prefață, note și glosar de Liviu Franga, 1985; 1995); Isocrate și Xenofon, în volumul Din comoara de înțelepciune antică, București, 1923; Odiseea, București, 1924 (alte ediții revăzute tacit: 1940; 1956; 1959; 1966; ediție definitivă cu modificări „introduse în ultimii ani ai vieții sale”, prefață și note de Dionisie Pippidi, 1971); Poeme străine, București, 1928 (ediția II, Poeme străine antice și moderne, 1943); Sofocle, Electra, București, 1910; Oedip rege, București, 1943; Eschil, Orestia, București, 1942; Vlahia Mare (aromânii în Evul Mediu); Noi săpături în cetatea Trapaeum; Monumente antice din Roma, Arheologie clasică, Atena și ruinele ei, Aromânii în primejdie, Pentru românii din Peninsula Balcanică. Ca volume de artă și poezie avem: 1898 – Gânduri și vise, 1925 – Alme Sol, 1934 – Altare, 1934 – Ritmuri pentru tine. 1940 – Tropare. Mai sunt volumele de poeme în grai aromân: 1931 – Ritmuri macedonene, Salbă de cântec aromânesc, Chita și Bură.
Casa profesorului George Murnu, ridicată la anul 1910, poate fi văzută pe strada Louis Blanc la nr. 9 A. O placă comemorativă amintește de faptul că marele om de cultură a locuit în acest imobil. George Murnu (în aromână, Ioryi al Murnu) a fost profesor universitar titular al catedrei de Arheologie a Universității din București, iar în 1910 director al Muzeului de Antichități. Din 1923, devine membru al Academiei Române. A făcut numeroase călătorii de studii prin țară (în Dobrogea mai ales), dar și peste hotare, la Roma, la Atena, în legătură cu preocupările sale științifice de specialitate, drumuri din care au răsărit lucrări de arheologie și istorie veche românească, pe care dacă le-am pune împreună am avea o întreagă bibliotecă de specialitate. Memoria sa trebuie să o păstrăm și să o ducem mai departe, așezând opera sa în lada de zestre a poporului român.
