În ultima vreme, odată cu (re)alegerea lui Donald Trump în fruntea SUA, analiști de prestigiu opinează cu oarecare candoare că Trump va lovi la temelia „deep”-statului american, de data aceasta fără ezitările din mandatul trecut – între timp, se spune, echipa lui e mai solidă, mai matură etc. Realist vorbind, așa ceva este o utopie. De fapt, Trump este exponentul tipic al „deep”-statului american clasic, adică al lobby-ului petrolier care s-a bucurat cel mai tare de victoria din cel de-al doilea război mondial. Acordurile de la Bretton Woods au fost primite cu entuziasm maxim în aria celor cinci mari giganți ai petrolului americani – Standard Oildin New Jersey (Exxon), Socony-Vacuum Oil (Mobil), Standard Oil din California (Chevron), Texaco și Gulf Oil. Trebuie spus că Planul Marshall, care li se predă europenilor ca o lecție de ajutorare a Europei după al doilea război mondial, a fost și o schemă de îmbogățire a lobby-ului petrolier american, care acum l-a înscăunat pe Trump. Zece la sută din împrumuturile către Europa de Vest trebuiau să fie folosite pentru a cumpăra petrol american. Prețul petrolului era calculat diferențiat, în funcție de preferințele politice americane: grecii plăteau 8,3 dolari per tona de păcură, în vreme ce britanicii plăteau numai 3,95 pe aceeași tonă. De asemenea, planul Marshall, la presiunea giganților petrolului americani, interzicea ca europenii să folosească acei bani pentru a-și dezvolta propriile capacități de rafinare. În general, prețul petrolului american de după război era calculat într-o manieră foarte stranie (apelând la formule fictive de calcul al transportului), astfel încât el ajungea foarte scump pe piața europeană.
Comparația cu zilele noastre nu ne poate face decât să zâmbim. Dna von der Leyen tocmai a semnalizat în direcția lobby-ului petrolier american, promițând că Europa va cumpăra gaz natural lichefiat (LNG) din SUA și nu din Rusia… Prețul nu mai contează! Pe scurt, SUA s-a întors la sursa puterii sale postbelice, cea care, de altfel, este cea mai amenințată azi, anume petrodolarul. Dacă în planul câmpurilor rare SUA a pierdut deja controlul resurselor în favoarea BRICS (să fie aici una din explicațiile insistenței europene pe tema tehnologiilor superavansate? – ar presupune o înțelegere tacită cu ChinoRusia de care europenii nu par capabili, în fine), este evident că SUA nu-și permite să piardă (și) controlul asupra domeniului cheie al energiei, anume petrolul/gazul.
Lupta care se va da de aici înainte în Orientul Mijlociu și în zona Golfului va fi apocaliptică. Deja Iranul este arătat cu degetul, cum că ar fi trimis un agent să-l asasineze pe Trump! Din punctul de vedere al filosofiei politice, Partidul Democrat este mai aproape de spiritul originar al coloniștilor americani, necum Trump și Partidul Republican. Pentru sectele puritane americane de la început, individualismul era o stare de spirit tot atât de revoluționară cât este progresismul democrat de azi. Ideea libertății individuale era atunci, CA ȘI ACUM, în cazul democraților, îndreptată ÎMPOTRIVA ideii de comunitate politică sau de stat. Trump răstoarnă această filosofie în sens european, catolic, să zicem, și admite că libertatea individului își are limitele firești în libertatea politică a țării, a comunității politice de ansamblu. De aici MAGA, care va duce la binele indivizilor, dar numai după ce se împlinește gloria întregii Americi.
Ca și la Kant, în cazul puritanilor, dreptul individului este natural, anterior și superior statului. Ideea a fost preluată în acele Bills of Rights ale coloniilor americane. Constituția Virginiei din 1774 consacra un drept al omului în calitate de om. SUA sunt, așadar, antemergătoare în raport cu Franța și Europa în ceea ce privește ideea drepturilor omului.„Ideea unei libertăți a individului care să fie independentă de libertatea politică a poporului său și a statului său ar fi fost considerată ca absurdă, imorală și nedemnă de un om liber” în Vechiul Regim, notează Carl Schmitt (Teoria Constituției, 1928).
Iată că Trump revine, „revoluționar” (conservator…) la ideile Vechiului Regim. De aceea întâlnește o așa de mare rezistență atât în patria individualismului puritan (SUA), acolo unde s-a experimentat pentru prima oară istoric ideea libertății individului decuplată de cea a a unei comunități politice, cât și în Europa Revoluției Franceze, care este sora mai mică dar mai sistematizată ideologic a Revoluției Americane. Trump este, așadar, un european al Vechiului Regim, care are cel mult instrumentele neo-mercantilismului la îndemână pentru a construi din nou un Stat. Să vedem dacă va reuși în absența unei Comunități Politice, adică a unei Tradiții care să tempereze individualismul anarhic în numele unor idealuri comune, nu adunate în urna de vot a interesului material.
Lasă un răspuns