Peștera Policiori din Buzău și inscripțiile sale misterioase…

În cadrul complexului de bisericuțe și chilii aflate în zona Carpaților de Curbură, în județul Buzău, putem menționa și Peștera Policiori. Acesta este formată din două grote, două cavități suprapuse, ca două policioare pe un raft. Se află în arealul satului Ruginoasa din comuna Brăești (jud. Buzău). Aceste două „încăperi” suprapuse sunt rezultatul unor adaptări umane a unei peșteri naturale. Aici s-au descoperit elemente de datare pentru secolele XVI-XVII. Aflându-se pe „Culmea Ghiocii”, local i se mai spune și „Piatra Ghiocii” și este localizată pe malul drept al pârâului Pârscovelul, la 30 metri deasupra acestuia, în fața vechii școli. Ceea ce este extraordinar, este faptul că se regăsesc aici, pe podeaua de piatră zeci de desene comparabile cu scrierea pictografică preistorică (așa numitele „Tăblițe de la Ruginoasa”).

Aici apar mai multe însemne, precum un cadran dreptunghiular, ce se remarcă prin redarea elementelor sacrale, spicul de grâu și zig-zag-ul (apa în curgere sau spirala unghiulară), dar care este împărțit la rândul său în carouri mici, în fiecare dintre ele ascunzându-se alte simboluri, care ar putea fi interpretate într-un anumit fel, și alte câteva desene, cum ar fi un șir de trei unghiuri sau triunghiuri, simbolistică întâlnită și în cadrul unor descoperiri făcute pe Valea Topologului, Pietrele-Giurgiu (cândva, jud. Ilfov; perioada 5200 î.Hr.), Sărata Monteoru (mileniul II î.Hr.), un desen ce ar putea fi o reprezentare mai complexă a pomului vieții, suprafețe hașurate, ca un fel de scărițe ori plase, ce ar putea reprezenta coloane, cursuri de apă sau rădăcinile și seva care întrețin viața.

Toate aceste semne ce fac obiectul discuțiilor se află pe prima poliță. Cea de-a doua, situată la câțiva metri deasupra celei dintâi, prezintă în plan vertical un răboj (calendar annual), reprezentat prin 12 tăieturi, realizate în peretele de stâncă așa încât să releve caracterul fiecărei luni în parte, însoțite de simboluri, ca într-o scriere runică, care ar putea indica numele fiecarei luni, sau ar putea constitui simbolul unor constelații, specific fiecărei perioade. Conform specialiștilor în domeniu, unele dintre aceste însemne aparțin perioadei paleocreștine, altele se regăsesc în Dicționarul Semnelor (SD), aparținând unor perioade mai îndepărtate. Noi acum, în primul rând trebuie să protejăm cum putem mai bine aceste mesaje de dincolo de milenii și… Caută și vei găsi! Așa se spune. Astfel că noile modalități de cercetare va aduce noi informații și va face noi legături între toate aceste înscrisuri pe care acum nu le putem întrezării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*