Nu, nu despre oameni este vorba în deciziile sataniștilor ce au ajuns a conduce lumea… Nu despre ființe vii, nevoi, planuri, speranțe, empatie, compasiune și respect. Ci despre un joc de șah în care oamenii sunt, în cel mai fericit caz, piese și momeli în scenariile puse la punct de cei „mari”… Iar faptul că Norvegia renunță la condiția de status a refugiatului ucrainean ca încadrare sub umbrela drepturilor „suis-generis” date de „protecția colectivă”, decizând să treacă la analiza individuală a dosarelor, nu vizează, totuși, ca esență, situația oamenilor, ci proiectarea aproape imediată a unor noi conturi de granițe… Pentru că nimic nu se schimbă în mentalul găunos, bolnav, dușmănos al liderilor bolnavi, azi mental, nu doar fizic, ajunși să conducă destine… Să ia decizii între două fumuri de țigară și multe înghițituri de whisky… Lucrurile merg exact ca în timpurile în care alți bolnavi conducând lumea (totuși, raportat la cei de acum, niște războliți sănătoși ai lumii), trasau granițe peste destine și hărți… Iar decizia norvegienilor trebuie văzută exact în caracterul ei cinic, fiind luată de alți debili conducând, dacă nu chiar lumea, cel puțin părți din ea… Trebuie văzută ca posibil precontur al granițelor dintr-un viitor aproape aici… Un viitor decis în parte chiar de mișcările trecutului imediat, poate chiar de la primul glonț, când Rusia a invadat Ucraina.
În fapt, se trasează prima graniță dintre binele și răul din viziunea celor ce ne conduc. Acela în care norvegienii anulează aplicarea fără compromisuri a noțiuni de protecție colectivă a refugiaților, înlocuind-o cu analiza individuală, subiectivă și, în majoritatea cazurilor, greu de întreprins „la rece” din însăși absența corpului interior al legiferării: lipsa posibilității de a dovedi apartenența la o anumită zonă a Ucrainei. În speță, cea aflată în război. Și nu faptul că se va ajunge rapid la anularea unor drepturi acordate acelora care au venit din regiunile ucrainiene aflate departe de gurile de foc este importantă pentru cei ce au decis, ci punerea în discuție a însăși ideii unei părți de țară aflată în război și una fără tangență cu gurile de foc. Iar doi ani au ajuns pentru o astfel de segregare, nu?! Pentru că, după doi ani, este evidentă linia „maximă” de agresiune (voită sau posibilă) a Moscovei. Și se poate „trasa” conturul acelei Ucraine stabile, libere, neatinsă și neimplicată în război, și căreia i se va putea spune oricum, „liberă”, „europeană”, „de Vest”, ori iudaică (!), în esență fiind acea entitate fără probleme ce poate fi adusă în UE și Nato, și Ucraina războiului, agresată, în agresiune, pradă, putând fi și ea oricum numită, fiind în esență una a sacrificiului și compromisului pentru „pacea lumii”… Mai ales că linia deja punctată de decizia Norvegiei prin distingerea între Ucraina afectată și cea neatinsă, fără probleme, nici nu ar văduvi țara de prea mult teritoriu. Nici infrastructurile, porturile și căile de ieșire fluvial-maritime pe care Kievul le-a conturat, le-a preluat și chiar „trasat” pe granițele statelor vecine.
Iar viitorul tratat de pace al UE, în numele Ucrainei, cu Rusia, pesemne asta va viza: asumarea de către Moscova a nedepășirii marginii unei hălci pe care ea a pus gheara dar pe care alții o vor lăsa a fi rerusificată în numele unor drepturi parțial istorice („parțial”, căci, mai în profunzime, sunt și alte țări cu drept patrimonial istoric). O halcă de teritoriu pe care UE nu o vrea oricum în corpusul ei, inclusiv din cauza disputelor ce pot fi oricând aprinse, nu doar de partea ultimă invadată, cea victimă azi, dar și de cei victime a invaziei ei în decursul timpului, cu drepturi istorice oricând reclamabile și imputabile. De altfel, și pentru noi, decizia Norvegiei ar trebui să schimbe falsa paradigmă a refugiatului ucrainean, pentru că dacă un stat care a primit mai puțin de 90 000 de refugiați ucrainieni invocă drept motivație a deciziei sale problemele cauzate la nivelul societății și economiei de prezența acestora (de la impactul prețurilor și costurilor asupra locuințelor, la suprasolicitarea serviciilor de sănătate și a unităților de învățământ), punându-le drept fundament de drept a deciziei de a discerne între refugiații veniți din zonele de război și cei din regiunile vestice ale Ucrainei, considerate sigure (Liov, Volînia, Transcarpatia, Ivano-Frankivsk, Ternopil şi Rivne), oare cum ar trebui să ne poziționăm noi după ce am primit peste șapte milioane de ucrainieni, iar deschidere și cumsecădenia ne-a costat enorm bugetele, binele și stabilitatea social-economică a propriilor cetățeni?!…
Lasă un răspuns