Prin Pelasgia de Centru drept Old European Civilization e bine a se înţelege o formaţiune istorică, debutând între orizonturile anilor 10 000 şi 8175 î. H., cu dezvoltare / înflorire („de apogeu“) până în orizontul anului 4400 (în bazinul fluviului fundamental al planetei, Dunărea, bazin considerat „arie-nucleu“), şi cuprinzând în sfera-i ţinuturile ce, pe harta Europei de azi, aparţin Albaniei, Austriei, Bulgariei, Cehiei, Croaţiei, Elveţiei, Greciei, Herţegovino-Bosniei, Italiei, Lituaniei, Macedoniei, Moldovei-Basarabe, Muntenegrului, Poloniei, României, Serbiei, Slovaciei, Sloveniei, Turciei, Ucrainei şi Ungariei, „extremitatea sudică“ fiind marcată de insulele Sardinia, Sicilia, Creta, Cipru etc., circumscriind şi părţile ponto-anatoliano-egeene, de la vestul Ankarei (cf. GCiv, 51 sqq.).
Pelasgia de Centru / Old European Civilization a înregistrat o impresionantă „revoluţie neolitică“, apariţia celei mai vechi scrieri de pe planetă (dintre anii 8175 şi 5300) ; surprinde prin arhitectura templelor de la Căscioarele (Dacia-de-România), Cranon (Grecia), Gradeşniţa (Bulgaria), Porodin (Macedonia), Parţa (Dacia-de-România), Popudnia (Ucraina), Sarmisegetusa (Dacia-de-România) etc. (cf. GCiv, 106 sqq.) ; panteonul Pelasgiei, din Cogaion (Carpaţii Meridionali ‒ Masivul Bucegi / Godeanu, Dacia-de-România), avea în „panoul central“ puternicul cult al lui Samasua > Samas („Soare-Moş“ / „Tatăl-Cer“), constelându-se în „primele patru conducătoare“, din cele două perechi sacre : Samasua > Samos („Soare-Moş“ / „Tatăl-Cer“) – Dacia > Dochia (Terra Mater / Muma-Pământ), ca pereche primordială, şi So-Ares (Soare-Tânăr / Războinic) − Luna („Sora Soarelui“ / Cosânzeana, Dochiana), ca secundă pereche sacră, marcând mai târziu (pe la anul 1600 î. H.) structura (doctrina / dogma) tetradică / tetraontică a Zalmoxianismului.
Între capodoperele sculpturale ale acestei vârste arhetipal-civilizatorii, iradiază semantic-sincretic, fără echivalent, de dincolo de „realismul abstract / simbolic“, specific nu numai civilizaţiei pelasge > valahe de centru, Perechea Primordială, sau Gânditorul Ponto-Dunărean şi Soţia-I, două statuete ceramice din orizontul anului 5000 î. H., descoperite în necropola de la Cernavodă (Dacia-de-România), Statueta Zeiţei Fertilităţii / Fecundităţii de la Dunăre, din acelaşi spaţiu, Statueta Zeiţei-Gaie de la Vădastra etc. Pelasgul dintre orizonturile anilor 8175 şi 6000, după cum certifică arheologia, era bine înrădăcinat / sedentarizat în întreaga arie − cu tot bazinul Dunării în „centru“ −, trecând de la stadiul culegătorului / vânătorului (pescarului), la ocupaţiile fundamentale de agricultor şi păstor. Îşi îmbogăţeşte universul de idei / credinţe religioase cu „primele patru conducătoare“ în „panoul central“. Şi în concordanţă cu acestea, i se dezvoltă limbajul, lexicul, „mitosofia“, despre care aduc mărturie capodoperele ceramice, sculpturale, neolitice, din interiorul „realismului“ abstract / simbolic. Totodată observă interdependenţa Pământ-Cer (în seama Perechii Primordiale şi a secundei perechi sacre), ciclurile cosmice, acumulează informaţii bogate despre cele bune şi despre cele rele, teluric-celeste, învaţă a se tămădui / vindeca şi cu ajutorul plantelor medicinale, la distanţă mai mică ori mai mare de izvoarele / bălţile (lacurile) din puterile „zeilor-medici“. Sporeşte categoria privilegiată şi în orizonturile peşterii, categoria „specialiştilor“ în tămăduiri, a „vracilor“, a „intermediatorilor“ dintre „zeii / zeiţele-medici“ şi oamenii răniţi / bolnavi. Din mirifica matcă − a fluviului Dunărea – Pelasgul > Valahul, vectorizându-şi fiinţa spre ceruri, descoperă muntele sacru, Cogaionul, „bază a subcelestului“.
Înainte de cataclismul tectonic (ridicarea cu 40/180 metri a plăcii tectonice a Mării Negre) şi geo-climateric, din orizontul anului 7540 î. H., când a fost submersă Câmpia Dunării de Jos în apele mării (când s-a rupt / format şi „trecătoarea“ Bosforului), când neamuri pelasge> vlalhe − o parte – dezrădăcinatu-s-au şi au pornit-o spre Asia şi Africa („prima“ / „ultima“ migraţie propulsată de neoliticul Europei în Asia, cu „ordinea“ dichotomică Vir / „Yang“ şi Femina / „Yin“, remarcată şi de André Leroi-Gourhan, în dispunerea reprezentărilor sacre din sancuatrele peşterilor paleoliticului Europelasgiei (cf. GRP, 107 sqq.), ducând cu ele şi elementele de civilizaţie / cultură pelasgă > valahă, inclusiv scrierea, dar şi la oarecare distanţă / vreme de la respectivul „potop sărat“, când centrul sacru, Cogaion, „s-a mutat“ din Munţii Bucegi, de lângă „punctul seismic“ al Vrancei, în muntele terasat al Sarmizegetusei (stratul cel mai profund de civilizaţie pelasgă > valahă de la Sarmizegetusa descoperit de arheologi se datează în orizontul anului 6000 / 5900 î. H.)
Pelasgia de Centru era un adevărat „eden neolitic“. Arheologii / istoricii evidenţiază în aria Pelasgiei de Centru / Old European Civilization dintre orizonturile anilor 8175 şi 4400 î. H. înflorirea culturilor : Aziliană, Sauvteriană, Tardenoaziană, Aceramic-Schela Cladovei, Protosesklo, Lepenski Vir, Protosesklo-Cârcea, Protosesklo-Gura Baciului, Protosesklo-Nistru / Bug, Karanovo I – III, Criş-Starcevo, Criş, Starcevo, Linear, Linear-Criş, Linear-Alföld, Turdaş, Turdaş-Vincea, Vincea A, B, C, Dudeşti, Vădastra, Boian I − V, Hamangia, Tisa, Precucuteni I − III, Tripolie A, Szakalhat Bukk, Lengyel etc (cf. CMar, 16 / GCiv, 262).
Cum dialectele / graiurile se armonizează în întregul unei limbi, tot aşa se armonizează culturile de mai sus ca „dialecte“ / „graiuri“ în întregul civilizaţiei pelasge ca Old European Civilization. Individualizarea tot mai accentuată a civilizaţiei pelasge > valahe (între civilizaţiile arhetipale) se evidenţiază ‒ în cadrul „realismului“ semantic-sincretic abstract / simbolic ‒ într-o direcţie originală, putând fi urmărită într-un orizont Precriş / Protosesklo, prin culturile carpato-dunărene, cum Schela Cladovei (Dacia Nord-Dunăreană / România), Lepenski Vir (Dacia Sud-Dunăreană / Serbia) etc. (cf. DVDac, 16 sq.), prin descoperirile arheologice de la Cârcea, Gura Baciului, Ocna Sibiului (Dacia-de-România), Donja Branjevina (Serbia) etc. În lumina mai recentelor descoperiri arheologice şi a „datărilor radio-carbonice“, se poate afirma cu mai mare certitudine că în perioada de înflorire a civilizaţiei pelasge > valahe, existau aşezări urbane şi sate „aglomerate“, «putând să aibă până la 1000 de locuitori», cu „case rectangulare“, „apărate de şanţuri sau de ziduri“, cu „centre“ de cult, indicând „o viaţă religioasă organizată“ şi «structuri foarte dezvoltate ale ceremonialului» (GCiv, 51 / 263).
Pelasgii > Valahii se ocupau, începând din orizontul anului 8175 î. H., cu cultivarea cerealelor, cu creşterea vitelor (avem în vedere, în primul rând, cultura Schela Cladovei – cf. GCiv, 267 / DVDac, 19), cu extragerea şi prelucrarea aramei – de prin mileniul al VI-lea î. H., îndeosebi, din Ardeal / Carpaţi (Dacia Nord-Dunăreană / România) şi din Balcani.
Între 5500 şi 3500 î. H., în regiunea egeeană, «produsele din cupru nu sunt cunoscute», ceea ce înseamnă că difuzarea obiectelor din acest metal nu s-a făcut dinspre Marea Egee, dinspre insulele şi ţărmurile acesteia, spre centrul carpato-dunărean al Pelasgimii > Valahimii, ci invers, dinspre carpato-balcanici, din Pelasgo- > Valaho-Dacia / Thracia, spre regiunea egeeană şi mai departe (cf. GCiv, 63). Folosirea cuprului în Pelasgime > Valahime, cunoaşterea principiului reducerii unor minereuri cuprifere (la Schela Cladovei, la Moldova Nouă – Dacia-de-România) datează încă de la cumpăna mileniilor al VIII-lea şi al VII-lea î. H. Dar despre veritabile centre ale metalurgiei cuprului şi aurului în aria-nucleu a Pelasgimii > Valahimii nu poate fi vorba decât după anul 5500 î. H., antrenând în miraculoasa lume a metalelor majoritatea culturilor ante-cucuteniene, începând cu Turdaş-Vincea. Obiecte de aramă deosebit de interesante aparţin complexului cultural Boian-Gumelniţa (Dacia-de-România). Erau fabricate obiecte de podoabă, ace cu cap-spirală, topoare «turnate în tipare de lut ars» şi, din faza A-2 a culturii Gumelniţa, «se întâlnesc primele obiecte de aur ale eneoliticului pelasg (> valàh), tăiate din foi de aur…» (DVDac, 38).
_________________
*Bibliografia de sub sigle :
CMar = Marin Cȃrciumaru, «Mărturii ale artei rupestre preistorice în Romȃnia» (cu o Prefață, de prof. dr. doc. Vl. Dumitrescu), Bucureşti, 1987.
DVDac = Vladimir Dumitrescu, Alexandru Vulpe, «Dacia înainte de Dromihete», Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1988.
GCiv = Marija Gimbutas, «Civilizaţie şi cultură» (traducere de Sorin Paliga ; prefaţă şi note de Radu Florescu), Bucureşti, Editura Meridiane, 1989.
GRP = André Leroi-Gourhan, «Les religions de la préhistoire – paléolithique», 5e édition, Paris, Ed. Presses Universitaires de France, 1986.
Lasă un răspuns