Urmașul cronicarului Ion Neculcea a devenit un producător consacrat pentru fermierii din România și nu numai. Invențiile și tehnologiile lui ajută la dezvoltarea agriculturii și au depășit frontierele naționale. În timp ce autoritățile puneau industria chimică pe butuci și butucii pe foc, la marginea localității Filipești, la 22 de kilometri de Bacău, spre Roman, un tânăr specialist sfida vremurile cumpărând în 2002, ruinele unei fabrici construite în 1890. Pe atunci (1890), nu exista localitatea Filipești, era doar Gara Galbeni, unde s-a născut actorul Radu Beligan, iar în proximitate se află situl arheologic Zargedava, prima așezare ce atestă începuturile orașului la daci. În incinta ansamblului, exista un conac aflat într-o stare avansată de degradare. Legenda spune că acel conac ar fi aparținut unui investitor grec, care a pus și bazele primei fabrici de glucoză din ținuturile noastre. Istoria locului este una impresionantă. Până la Primul Război Mondial, producea glucoză și ingrediente pentru ciocolată. În timpul Primului Război Mondial, se fabricau echipamente militare, după care, în perioada interbelică, s-a revenit la vechea activitate, ca mai apoi, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, să se fabrice din nou echipamente militare. Era cea mai zbuciumată perioadă fiindcă în subsolurile conacului a funcționat o închisoare secretă, nazistă, apoi KGB-istă și, în final, comunistă, neexistând date certe până când a funcționat. Însă fabrica a fost naționalizată și a funcționat până în 1990. Producea amidon modificat, spirt și altele. Din 1990 și până în 2002, fabrica a fost abandonată, timp în care a ajuns pradă hoților, iar ea s-a degradat, arătând ca în urma unor bombardamente.
Tânărul Ion Neculcea a avut curajul să cumpere acele ruine, investind și ridicând o nouă unitate de producție. S-a născut pe 18 august 1963, la Tescani, locul unde se află și conacul Rosetti Tescanu, cunoscut de mulți drept „Casa Memorială George Enescu”. A făcut 4 clase în satul Buleni, apărut recent pe hartă. A urmat gimnaziul la Tescani. A absolvit Liceul Silvic din Câmpulung Moldovenesc, apoi Facultatea de Drept. A lucrat 7 ani în silvicultură, iar în 1992, a înființat firma Azia, urmată de General Construcții Tehnic Plus și de Romchim Protect, toate trei funcționând și în prezent.
– E distanță mare de la pădure la chimie?
– Nu. Mi-a plăcut foarte mult chimia. Era o materie pe care am studiat-o pentru admiterea la Facultatea de Stomatologie, însă timpurile m-au dus în altă parte.
– Ce v-a determinat să intrați în afaceri?
– Am vrut să fiu liber. Până în 1989, pădurea se bucura de o atenție specială. Era aurul verde și nu era doar o vorbă. Știam că multă pădure o să dispară, fără posibilitatea regenerării, atunci am zis că e momentul să plec. Și așa s-a și întâmplat. Am plecat și a fost mai bine. În 1996, l-am cunoscut pe marele profesor Corneliu Oniscu, un inventator de talie mondială, ce deține peste 80 de brevete de invenții. El se întâlnise cu profesoara mea de chimie din liceu și i s-a plâns că are o invenție pentru un produs folosit la ignifugarea lemnului și că nu găsește un investitor pentru aplicarea invenției. Profesoara mea și-a amintit de mine și i-a recomandat să mă caute. Și m-a găsit ușor. Mi-a spus ce vrea să facă și trei zile am râs întruna. Știam că pentru așa ceva aveam nevoie de utilaje, de un spațiu de producție. Însă m-a convins să fac un pas în această direcție. Am încropit o instalație pilot și am făcut produsul respectiv. Am mers cu el la Salonul Internațional de Inventică și Noi Tehnologii de la Bruxelles și am fost medaliat cu argint. Și de aici a plecat totul.
– Unde era stația pilot?
– Pe Calea Moldovei din Bacău. Era un magazin IDMS, vindea mașini Dacia. Lângă magazin, era o secție de reparat camioane. Am închiriat două camere și acolo am făcut niște mixere din inox. Timp de 2 ani am lucrat la produsul medaliat cu argint, dorind să obțin aurul. În 2000, am mers din nou la Salonul EUREKA de la Bruxelles, produsul a fost superior îmbunătățit și a primit medalia de aur. Așa am înțeles că trebuie să ne dezvoltăm în această direcție. Astăzi suntem cei mai cunoscuți din România, nu numai ca fabricanți de produse pentru protecția lemnului, ci și pentru alte substanțe chimice speciale. Produsele noastre au fost utilizate la lucrări importante în țară, precum Centrala Nucleară Cernavodă, Palatul Cotroceni, Palatul Culturii din Iași etc. Cu asta am început. Din 1998 și până în 2008, am lucrat pentru materiale de protecție și vopseluri speciale. În 2008, împreună cu profesorul Oniscu am început să lucrăm pe o auxină, formulă care avea să devină obiectul unui nou brevet de invenție. Discutăm aici despre un biostimulator, practic lipsit de toxicitate, ce a fost testat și omologat pentru administrarea în orice perioadă de vegetație a plantelor, inclusiv în perioada de înflorire, care s-a remarcat prin sporuri semnificative de producție.
– Era o performanță. Cum ați reușit?
– Este un produs cu rezultate excepționale, cu efecte sigure asupra producției plantelor și e recunoscut la nivel internațional. Noi nu vindem îngrășăminte, noi vindem tehnologii. Noi suntem formulatorii îngrășământului Smart Guard Hidro, cunoscut și sub denumirea de „ploaia solidă”, produs benefic acestor vremuri, când seceta provoacă pagube uriașe fermierilor. Efectul urbanizării, mai exact construirea de locuințe în imediata vecinătate ne-a împins ca, în 2013, să decidem construirea unei noi fabrici în afara localității, la 3 km distanță de fabrică. Am cumpărat 12 hectare de teren de la mai mulți proprietari. Era un teren mlăștinos. Puțini s-ar fi încumetat să construiască. A trebuit să aduc pământ și să ridic terenul cu 1.3 metri pe o suprafață de 18.000 metri pătrați pentru a putea construi noua fabrică. Pentru dotarea cu utilaje moderne, am accesat și fonduri europene prin Ministerul Cercetării. Însă îmi aduc aminte că a fost un risc uriaș pentru că una din condițiile impuse era să obțin un nou brevet de invenție, pentru o substanță mult mai performantă, plecând de pe fundația unui brevet de invenție obținut anterior. Dacă nu reușeam, trebuia să înapoiez banii. Nu a fost cazul, chiar dacă a fost multă muncă, efortul a meritat din plin. Din surse proprii, credite bancare și fonduri europene, am reușit să ne extindem liniile de producție cu utilaje de ultimă generație, ce vin în completarea echipamentelor de la prima noastră fabrică. Încă mai avem și azi de transferat utilaje de la fosta fabrică, și ar trebui să o facem urgent, ne presează desfășurarea noului proiect. Nu vreau să abandonez acel loc, îmi amintește de curajul din tinerețea mea și tot ce am creat pe acel teren s-a născut din curaj…
– Vă referiți la labirint?
– Da, și la labirint. Nu sunt mulți cei care au răbdarea să lucreze la un proiect de așa anvergură și o perioadă așa de lungă de timp. Am lucrat la el 16 ani. Dar nu mă refer doar la proiectul cu labirintul, ci și la cel care completează acest proiect. Este vorba de un proiect gigant. Vreau să fac dintr-un loc plin de istorie, unul din cele mai frumoase parcuri de amuzament și relaxare din lume. Restul e secret și veți afla la timpul potrivit.
– Atunci revenim la agricultură. Cum testați piața ca să treceți la un produs nou? Care e percepția? Cum reușiți să vă orientați spre ceva care merge?
– Există trei categorii de piețe: generația de seniori din agricultură (80 la sută nu schimbă nimic din tehnologiile pe care le-au apucat), generația de mijloc și generația de juniori. Cel mai bine se lucrează cu generația de mijloc (30-55 de ani), ei sunt atenți la tehnologii noi și dispuși să aplice. Seniorii au apucat să lucreze cu nitrocalcar și lucrează tot așa, dar ei nu înțeleg de ce nu fac producție. În generația de mijloc, sunt fermieri care apelează deja la tehnologiile de vârf și aici mă refer la fertilizările cu îngrășăminte lichide, injectate direct în sol. Cunosc fermieri care aplică această tehnologie de cinci ani. Îmi amintesc că într-o zi, un mare fermier din Moldova a venit la noi cu șeful fermei vegetale pentru a discuta de un îngrășământ lichid cu o formulă specială. A stat la noi în laborator de la ora 9:00 până s-a întunecat. Efectiv a asistat la toate metodele de analiză și de atunci a rămas fidel tehnologiilor noastre. Este drept că obține și cele mai mari producții în agricultură în urma aplicării noilor tehnologii. Noi suntem ca o carte deschisă pentru fermieri, putem să realizăm formule personalizate pentru nevoile lor, ne pot vizita fabrica, asistând la procesul de producție. Sigur, cartea rămâne deschisă până la un punct… este totuși o fabrică modernă, multe din produsele fabricate aici fiind sub brevete de invenții. Trebuie să intervenim cât mai precis asupra chimiei solului Substanțele produse de Romchim Protect de la Filipești, Bacău, oferă un sprijin prețios pentru fermieri, spune directorul Ion Neculcea.
– Ce rezultate aveți cu auxina?
– Incredibile. La intrarea în fabrică, scrie că putem crește producția cu 35 la sută, dar am depășit cu mult acest nivel. Rezultatele au fost confirmate la stațiunile de cercetare. Colaborăm cu fermieri foarte mari. Am luat-o de la zero și ne-am dezvoltat cu pași mici. Facem o uree care nu se evaporă. Toate produsele noastre sunt cu grijă (ca să nu spun „prietenoase”) față de mediu.
– Substanțele pentru agricultură se omologhează mai ușor, mai fără exigențe
– În agricultură nu este o joacă. Îi dai un produs unui fermier care și așa e bătut de secetă și de prețuri, și i-ai prăjit toată cultura…
– Cum poate fi educată repulsia populară față de substanțele chimice folosite în agricultură? Este o campanie întreagă. Televiziunile comerciale au ajuns la concluzia că legumele și fructele din țară ar fi cele mai otrăvite, nu cele din Turcia, din Grecia sau Italia.
– Mă abțin… Eu cred că România este cea mai nechimizată țară. Spre exemplu, dacă noi administrăm 200 de kg de uree la hectar, însemnând, de fapt, 92 de kilograme substanță activă, în alte țări se aplică 200 de kilograme de substanță activă, adică peste 400 kg de uree la hectar…
– Cum reușiți să evitați această zonă periculoasă pentru plante, animale și pentru sănătatea omului? S-a ajuns pe planetă la un fel de disperare colectivă din cauza chimizării excesive…
– Aplicăm legea echilibrului. Funcționăm numai conform legii. În nutriția plantelor, există trei legi: legea minimului, legea maximului și legea optimului. La fel și în nutriția umană. Patru elemente fac ca viața să existe: căldură, lumină, apă și hrană. Planta moare dacă are căldură prea mare. Apa în exces omoară planta. La fel și cu lumina și hrana. Sigur, mai sunt și alți factori care ar trebui luați în calcul. De exemplu, nu trebuie să fie prea cald când se împrăștie ureea. Ideal ar fi să aibă umiditate în sol și temperatura aerului să fie sub 10 grade. Mulți fermieri aplică ureea pe zăpadă pentru a evita evaporarea azotului, deși acest lucru e interzis. Este cunoscut faptul că fenomenul de evaporare este accentuat când temperaturile cresc. Plecând de la acest considerent, am ales nișa cu tehnologia „uree acoperită cu NutriCharge”, ce reduce la maxim evaporarea. Este o tehnologie pe care americanii o folosesc de multă vreme. Mai avem un polimer cu poliacrilat de potasiu, cum sunt cristalele de poliacrilat de sodiu ce se introduc între straturile scutecelor ca să rețină urina. Așa face și poliacrilatul de potasiu, reține apa în sol. NutriCharge e ultima tehnologie, aplici tehnologii, obții producții mari, chiar și în condiții mai vitrege. Sunt fermieri care au aplicat această tehnologie și au obținut 8 tone de porumb la hectar în condiții de secetă.
– Profesorul Corneliu Oniscu a fost alături de dumneavoastră tot timpul sau ați lucrat singur ca un autodidact?
– A fost mentorul meu, dar s-a prăpădit în noiembrie 2021. A rămas un gol imens. A făcut parte din echipa noastră de cercetare peste 20 de ani. Eu, nefiind chimist de profesie, am intrat la un moment dat în conflict cu profesorul Oniscu atunci când am lucrat mai bine de zece ani la un produs pentru alt domeniu. Era o formulă pe care nimeni nu a îndrăznit s-o realizeze nici până în 1989, când cercetarea în domeniul chimiei era prioritară. În 2013, în ajunul Anului Nou, am dat „La Mulți Ani!” cu prietenii, am ciocnit o șampanie și mi-am propus ca anul ce va urma să finalizez formula. Eram atât de preocupat de proiect, încât nu mă mai puteam gândi la alte proiecte, așa că, a doua zi, am urcat în mașină și am venit la laborator. Și am descoperit ceva: care este substanța ce trebuie introdusă în formulă pentru a crea produsul dorit. Așa am avut primele rezultate. M-am întâlnit cu profesorul și cu niște chimiști după sărbători si le-am povestit ce am facut si ce rezultate am obtinut. Mi-au spus că e puțin probabil ca substanța pe care am utilizat-o să fie cheia. Eu am vrut să zic că am avut rezultate, nu doar vizual. Aparatele arătau că mă aflam pe drumul cel bun, însă rezultatele aveau să apară după mulți ani de cercetare. Apoi, am făcut rost de o substanță similară de la o firmă din Italia. Rezultatele au fost și mai bune, dar tot nu era ce trebuia. Formula la care lucram era un produs pentru degivrarea aeronavelor. În acel moment, erau 4 producători în lume: SUA, Germania, Franța și Anglia. În final, după multă muncă, am reușit să realizăm produsul. Totul pornea de la acea substanță pe care cei din echipă au neglijat-o. Nu spun cum am ajuns în posesia ei… În 2019, are loc summitul G20 la Dubrovnik în domeniul cercetării științifice. Am fost invitați. Eu sunt membru G20, poate unicul din România. Erau acolo cei mai bogați oameni de pe planetă și cele mai mari companii. Și un punct invizibil până atunci: RomChim Protect. Pe un ecran cât peretele, au apărut pe rând globul pământesc, harta Europei, a României și, în final Filipești, cu denumirea produsului. E greu de descris emoțiile trăite: reușisem să pun atunci România pe harta lumii în domeniul fabricării degivranților pentru aeronave. Nici o țară din Europa centrală și de est, nici măcar Federația Rusă, Uniunea Sovietică nu reușiseră o astfel de performanță. Astăzi suntem prezenți în ghidul FAA, iar ca o paranteză, vreau să vă spun că niciun comandant de aeronavă nu zboară spre destinație dacă nu se folosește un anumit produs care se află în acel ghid. O dată la doi ani, acele produse se trimit la re-testare, la re-calificare. Dacă furnizorii de materii prime fac mici modificari în formularea acestora, introduse în formula noastră prezintă riscul de a schimba anumite caracteristici. Este un risc major pentru companie deoarece tu ai contracte pe patru ani cu un aeroport și nu-l mai poți onora. Sunt domenii de producție unde activează multe companii, dar acolo unde e foarte greu, nu se bagă nimeni. Aviația este o altă lume.
– Câți angajați are compania?
– Între 40 și 50, inclusiv transportatori, agenți care merg pe teren. Mulți fermieri ne cunosc și cumpără exclusiv de la noi. Nu sunt produse ieftine, dar nici scumpe. Dacă noi înființăm o cultură de grâu cu 100 kg de Azosulf și mergem la concurență cu un alt îngrășământ de toamnă, administrat între 250-300 kg/ha, nu avem emoții că vom obține o producție mai mică. Un fermier din sudul Moldovei a folosit 73 kg azosulf la hectar pentru înființarea culturii de grâu, iar pe alt lot a administrat 200 kg de alt îngrășământ la hectar. Producția obținută pe lotul cu Azosulf a fost peste producția de pe lotul unde s-au aplicat 200 kg/ha. Grâul a fost semănat în aceeași zi, cu aceeași tehnologie. Planta premergătoare a fost porumbul pentru ambele sole. Diferența a fost vizibilă în favoarea azosulfului. În primăvară, am dat diferența până la 200 kg azosulf. Fermierul a mai dat 200 kg de îngrășământ de la alt furnizor, deci 400kg în total. Cum erau prețurile atunci, noi cheltuisem undeva la 600-700 lei/ha, el ajunsese deja la 1200 lei/ha. Grâul tratat cu azosulf s-a dezvoltat excelent, cu spice mari. Am fost în acest an la un fermier din sudul României, care, pentru toate suprafețele însămânțate în toamnă a administrat doar 100 kg de azosulf la hectar și culturile arată excepțional. Fermierul e receptiv la tehnologiile noi și, în primăvara acestui an, a folosit în premieră produsul NPK 15-30-15 cu Nutricharge pentru toate culturile înființate. Molecula „nutri charge” (denumirea comercială) separă calciul de fosfor, împiedicând blocarea acestuia. Mai mulți fermieri m-au sunat și m-au invitat să le vizitez fermele pentru a vedea rezultatele aplicării tehnologiei Nutricharge. Erau foarte mulțumiți de produs și de cantitatea redusă utilizată la hectar, ceea ce are ca efect reducerea chimizării solului.
– Cât de complexă este instalația pentru fabricarea auxinei?
– Instalația pentru producerea auxinei este multifuncțională. Un robot formidabil. A fost un proiect care a costat multe milioane de lei, totul este automatizat, 90 la sută din proces fiind efectuat de robot. Din câte știu, ar mai exista o instalație asemănătoare în Abu Dhabi, ce aparține unui șeic care ar produce cerneală personalizata. Tocmai la asta probabil se referea fostul președinte Traian Băsescu când a spus că știe semnătura de pe un anume document fiindcă a folosit o cerneală specială. Fiecare instalație este automată, inclusiv cea pentru biostimulatori și îngrășăminte lichide. Toate instalațiile sunt multifuncționale, se spală automat și apoi pot produce, de exemplu, ignifuganți, degivranți sau alte produse chimice speciale. Ca să afle cineva secretele, ar trebui să mă scaneze pe mine. O uzină convențională de îngrășăminte granulare se întinde pe o suprafață de câteva zeci de hectare, însă, cu doar câteva etaje de instalații moderne, cu o înălțime de 22 de metri și o suprafață de puțin peste 1000 mp, putem produce, dacă am lucra în flux continuu, aceeași cantitate de NPK, cât producea fabrica de îngrășăminte de la Bacău în perioada de glorie.
– Cam cât a costat toată această investiție?
– Probabil 20 de milioane de euro. Foarte multe le-am executat împreună cu echipa mea de lucru și astfel am economisit mulți bani. Acum avem pe tapet un alt proiect de amploare, respectiv, punerea în funcțiune a unei instalații de fabricare a îngrășămintelor lichide, unde vom produce aproximativ 100.000 de litri pe oră. Scopul nostru este să devenim cel mai mare formulator (producător) de îngrășăminte lichide pentru sol, îngrășăminte foliare și biostimulatori din regiune. Considerăm că, odată finalizat acest proiect, distribuitorii de inputuri să nu mai fie nevoiți să transporte apa din vestul Europei, cunoscut fiind faptul că îngrășămintele lichide au în formulare aproximativ 30 la sută substanță activă și restul apă. Marii fermieri pot veni la noi să le formulăm îngrășăminte personalizate în funcție de pH-ul solului, de lipsa nutrienților din sol și, nu în ultimul rând, de cerințele de nutrienți pentru fiecare cultură în parte. Filosofia noastră este să intervenim cât mai precis asupra chimiei solului, să aplicăm cantități cât mai reduse de fertilizanți, dar cu eficiență maximă. Noi producem un îngrășământ după o formulă unică, respectiv cu rol de nutrient în viața plantelor, dar și de reglare a pH-ului solului, conform cerințelor speciilor de plante. Sfera noastră de activitate e foarte vastă. Activăm în patru direcții: agricultură, aviație, construcții, pharma. Fabricăm o gamă mare de produse cu aplicare în aceste domenii. Referitor la agricultură, derulăm un proiect ce urmărește înființarea unei platforme de studiu privind eficiența nutrienților în funcție de reacția solului și a materialului genetic utilizat. Vom pune în aplicare cele mai avansate tehnologii de monitorizare a procesului de dezvoltare a plantelor și viața lor, de la faza de embrion și până la faza finală, respectând legea optimului și disponibilitatea nutrienților în solurile acide, bazice sau neutre. Fermierii vor avea astfel posibilitatea să urmărească în orice moment, prin intermediul tehnologiei video, evoluția diferitelor specii sau soiuri de plante. Dar din toate proiectele realizate până acum, cred eu că niciunul nu se va ridica la anvergura proiectului ce se va finaliza în 2025, va fi o surpriză de proporții. Mai mult nu vă pot spune… (sfârșit)
Lasă un răspuns