Asemănător cu coloratul fazan, dar mai „voinic”, Cocoșul de munte (Tetrao urogallus) este o pasăre întâlnită tot mai rar prin pădurile de conifere din nordul Asiei și din centrul Europei. Alte denumiri: Cocoș, gotcan, tatar, găina, gotcă. Mai poate fi văzută doar în câteva țări, care au reușit să o protejeze (Austria, Elveția, Italia, Slovenia și Germania), iar printre aceste țări se află și România. În Germania, în Scoția (Regatul Unit) sau Siberia (Asia) cocoșul de munte se află pe lista animalelor periclitate și pe cale de dispariție, fiind interzisa vânarea acestuia. Cocoșul de munte trăiește mai mult în luminișurile pădurilor de foioase sau de conifere cu vegetație abundentă în munții Alpi, Mittelgebirge și Carpați din Europa ca și în Taiga din Asia de Nord. IUCN apreciază populația actuală a cocoșilor de munte între 1,5 și 2 milioane de păsări. Considerat cândva podoaba munților noștri, alături de zimbri, capre negre și alte animale dispărute deja, care mai pot fi văzute doar în rezervații, cocoșul de munte mai poate fi văzut prin pădurile noastre de conifere, dar destul de rar. Este o pasăre foarte sperioasă care face parte din familia fazanului, din ordinul „Galliformes”.
La cocoșii de munte există un dimorfism sexual foarte vizibil. Masculul este aproape de două ori mai mare decât femela (4 – 5 kg) și ajunge la un metru înălțime. Este mai colorat, are pene negre și brune cu nuanțe verzui pe piept și o coadă superbă în chip de evantai. Femela este mult mai mică, cântărind abia ajunge la 2,5 kg și la înălțimea de 50-60 cm. Penajul ei este mai pestriț și de culoare maronie, cu o pată portocalie pe piept. La ambele sexe cresc iarna pene pe picioare, iar lateral picioarele sunt prevăzute cu pinteni cornoși. Sub ochi păsările au o parte a pielii neacoperită de pene de culoare roșie. Aceste păsări se hrănesc cu diferite specii de plante, semințe de fructe, insecte și larve, ca la galinacee. Deoarece păsările sunt dependente de anumite specii de plante, acest fapt a cauzat reducerea efectivului lor. Ele nu migrează, sunt sedentare și iarna se hrănesc cu cetina coniferelor.
Perioada lor de înmulțire durează toată primăvara. În lunile martie, aprilie și mai, pădurile de conifere oferă spectacolul inegalabil al ritualurilor de împerechere ale acestor păsări. Răsună pădurile de cântecele cocoșilor de munte, iar dansurile lor în jurul femelelor cărora „le fac curte”, rotindu-se în jurul lor, cu aripile desfăcute de parcă ar vrea să le îmbrățișeze, cu cozile înfoiate în chip de evantai, fac din aceste ritualuri de împerechere adevărate spectacole inegalabile ca frumusețe. În perioada împerecherii masculii devin foarte agresivi și caută să înlăture din preajma femelelor orice concurent, chiar și pe om îl atacă și îl alungă. Pasionații de natură, oamenii care se încumetă să urce pe munți și își instalează corturile în preajma locurilor de împerechere ale acestor păsări, pentru a le admira și pentru a le fotografia sau filma, trebuie să stea ascunși în corturile lor sau în locuri din care să nu deranjeze păsările în nici un fel și să fotografieze de la distanță, dacă vor să nu fie atacați de cocoși.
Lupta dinte cocoșii de munte este proverbială. Cei mai puternici sunt preferați de găinușe. Masculul mai robust, după ce a alungat rivalul atrage atenția femelei prin dansul caracteristic împerecherii, emiterea unor sunete specifice, umflarea penajului cu deschiderea penelor cozii în formă de evantai. În perioada împerecherii masculii sunt agresivi putând ataca și omul. Femelele aleg și după fiecare împerechere depun un ou în cuibul făcut din plante și ascuns bine printre tufișuri. După ce se adună mai multe ouă în cuib (între 5-12 ouă), găinușele clocesc timp de 26-28 de zile. Ouăle cocoșilor de munte au mărimea oului de găină domestică, însă culoarea lor este albă punctat cu brun. Puii, cât sunt mici, au nevoie de mama lor și caută ocrotire sub aripile ei, unde este cald și bine și se simt în siguranță. Timp de 14 zile puii sunt dependenți de femelă care îi hrănește și îi apără de frig. Puii au deja de timpuriu culoarea femelei adulte, cu o pata neagră specifică pe cap. Mai târziu prin luna august în funcție de sex începe să schimbe culoarea penajului. Cocoșii nu participă nici la clocit și nici la creșterea puilor. Sarcina aceasta cade numai în seama găinușelor. Un asemenea „cocoș-păun” – ca un cavaler medieval sau un marchiz – conte al regnului animal – este o adevărată mândrie a ecosistemului, a muntelui. Ar trebui să ajutăm la înmulțirea numărului de exemplare și la asigurarea unor zone de protecție unde omul să nu intre, spre refacerea echilibrului natural greu încercat. (G.V.G.)
