Un cunoscător în lumea sportului scria: „La Jocurile Olimpice de la Paris, la competiția de box feminin au fost admiși doi bărbați, algerianul Imane Khelif și taiwanezul Lin Yu-ting, gata să căsăpească toate femeile în ring, pentru a obține medalia olimpică.” De la această întâmplare m-am gândit să fac o poveste. Bună rea, rea bună, este doar o poveste: Bogdan, fostul campion la box, simțea că ceva nu era în regulă. Deși a câștigat multe meciuri și a fost respectat în lumea boxului, a simțit mereu că nu aparține de categoria de gen cu care a fost etichetat la naștere. După ani de luptă internă și introspecție, Bogdan a luat decizia curajoasă de a-și asuma identitatea de gen transgen și de a trăi așa cum simțea cu adevărat. Cu sprijinul familiei și al prietenilor apropiați, Bogdan a început tranziția și a devenit un simbol (sau poate nu) pentru mulți oameni care se confruntau cu aceleași dileme. Cu toate acestea, când a venit vorba de revenirea în ring pentru a-și relua cariera de boxer, Bogdan a întâmpinat o mare opoziție din partea unora din lumea sportului. Organizația de box a fost împărțită în legătură cu participarea lui Bogdan în competițiile pentru femei. Unii susțineau că Bogdan ar trebui să aibă dreptul să concureze în categoria de gen cu care se identifică acum, în timp ce alții se temeau că diferențele biologice anterioare l-ar putea avantaja în mod inechitabil pe ring în fața femeilor. În timp ce discuțiile și dezbaterile continuau, Bogdan a continuat să se antreneze și să se pregătească pentru un meci important împotriva unei campioane la box. Înainte de meci, Bogdan a fost determinat să arate că poate fi un sportiv de succes indiferent de genul cu care a fost etichetat anterior. În noaptea meciului, ringul a devenit arena unde se întâlneau nu doar doi pugiliști, ci și ideile și valorile despre identitate, echitate și sportivitate. Meciul a fost intens și echilibrat, iar la final, Bogdan a fost declarat învins într-o decizie strânsă. Cu toate acestea, prin curajul și determinarea sa, Bogdan a câștigat respectul tuturor și a demonstrat că sportivitatea și echitatea pot merge mână în mână chiar și în cele mai provocatoare situații.
Această poveste fictivă explorează aspecte sensibile legate de identitatea de gen, sportivitate și echitate într-un mod ideal. Dar dacă Bogdan al nostru snopește în bătaie o sportivă care s-a antrenat ani de zile pentru a reprezenta o națiune, dar dacă: participarea sportivilor transgen în competițiile sportive poate ridica îngrijorări cu privire la echitatea competițiilor. Diferențele biologice de gen, cum ar fi nivelurile de testosteron și factorii de construcție musculară, pot conferi un avantaj inechitabil unui fost bărbat care concurează împotriva femeilor, în special în sporturile care implică forță fizică și viteză. Aceste diferențe pot afecta integritatea competițiilor și pot genera neîncredere în rezultatele obținute. Pentru a gestiona această problemă complexă, organizațiile sportive ar trebui să dezvolte reguli și criterii de eligibilitate clare și echitabile pentru sportivii transgen care doresc să concureze în competițiile pentru genul cu care se identifică. Aceste reguli ar putea include monitorizarea nivelurilor hormonale sau alte măsuri pentru a asigura că competițiile sunt echitabile și sigure pentru toți participanții. Dar dacă nu se mai doresc aceste reguli, atunci o să dispară o dată cu onoarea sportivului chiar sportul în sine? Complicat în această lume plină de reguli care a rămas fără de reguli…!
Mă gândeam la interviul campionului nostru de la natație, David Popovici, la tânărul care a fost învățat ce înseamnă sportivitatea:
„R: Foarte mulți români în tribune. Realizezi câți români s-au uitat la tine, te iubesc, ești un exemplu pentru ei.
David: Măi, și eu îi iubesc pe ei, adică pe bune, serios. Într-adevăr, foarte mulți români, extrem de multe steaguri cu România, mi-am auzit numele de peste tot din tribune; dar sunt conștient că acasă, în fața televizoarelor sau lipiți de telefoane, au fost și mai mulți români; și chiar dacă nu ați fost aici, la 50 de metri de mine, v-am simțit și vă mulțumesc pentru toată susținerea. Sper să fac într-adevăr o diferență, oricât de greu va fi, nu în înotul românesc, ci în sportul românesc. Pentru că sportul este poate cel mai bun ambasador al țării. Îmi doresc să fac lucruri mari; chiar dacă lucrurile merg un pic mai greu la noi, o să fac tot posibilul. Pentru că e și asta o misiune un pic mai importantă decât să înoți două lungi de bazin sau patru lungimi de bazin.
R: În raport cu ce condiții avem, tu ești un miracol, David.
David: N-aș spune un miracol, însă în condițiile în care i-am întrecut pe britanici, pe americani, la 200 metri, pe australieni, pe toate aceste nații care au condiții infinit mai bune decât ale noastre, au bazine să-și pună și în cap, au toată infrastructura de care au nevoie, au absolut orice, centre de pregătire peste centre de pregătire, în condițiile astea…”
Și mă tot gândesc, cum să faci lucruri mari când ei, Ei, doresc să faci lucruri mici într-o lume care nu mai este a celor normali.
Lasă un răspuns