Regiuni mari din țara noastră traversează al patrulea an consecutiv de secetă pedologică. Este mai dramatic, decât în anul 1946, când arșița a generat foametea din 1947. La ordinul lui Stalin, Gheorghiu-Dej a respins ajutorul american de după război, la fel ca toate statele devenite sateliți bolșevici fără voia lor. Politicienii de astăzi își fac iluzii că foametea nu se va repeta. „Nu ne lasă UE!” De aceea, nu au făcut mai nimic pentru sistemele locale de irigații. Urmașii hidrologului Ion Iliescu au alte preocupări: numără voturile lui Mircea Geoană… Am plecat spre județul Galați cu o mașină fără aer condiționat. Nu voiam să vânez căprioare. Voiam să fiu alături de un om care trece printr-o adevărată tragedie din cauza miopiei guvernanților care nu au nicio viziune asupra agriculturii românești. Peisajul era dezolant. Într-un singur loc, am văzut o solă de porumb irigat, care era încă verde. Când ajung la proprietarul fermei Agrimat Matca de pe platoul Covurlui, peisajul devine de-a dreptul saharian. Toate culturile vegetale s-au chircit și s-au uscat. Stejarii din pădurea Bujoru s-au uscat și ei, chiar dacă au rădăcini foarte adânci. Livada Academiei Române de lângă Matca s-a uscat complet. Erudiții noștri și-au luat grija. Este al patrulea an consecutiv de secetă pedologică. Fermierul face un bilanț teribil: „Orz – 830 kg/1 ha, rapiță – 950, grâu – 1100, porumb – zero, floarea-soarelui – zero. Nu mai am ce să mai zic…”
Ministrul Barbu l-a asigurat din nou că se va întâmpla ceva cu sistemul de irigații. Studiul de fezabilitate este făcut din 2015, iar de atunci, discuțiile au tot fost reluate… Adică să se facă un punct de pompare din vechiul sistem energofag, care aduce apa tocmai de la Galați. O mini-stație va ridica apa pe platoul de la Cudalbi. „Este realizabilă și nu este așa de scumpă, costă un milion de euro. În 2005, aveam banii în bancă și o făceam eu, dar nu-mi dă voie ANIF,” spune Gavrilă Tuchiluș. „Am fost să văd niște lucernă lângă Tecuci și era un front negru: gata, vine și la noi. Nu am apă suficientă, am irigat 200 de hectare cât de cât, dar nu a dat nicio picătură. La noi plouă numai dacă vine frontul de deasupra Mării Negre, altfel nu plouă.”
Proiectul din Siret ar putea uda toată regiunea, nu doar ferma lui. „Am vorbit cu zece sfinți, cu Cornel Popa, director general la ANIF București. Dacă nici acum nu se face nimic, e închisă discuția. Era o stație plutitoare din Siret și până la stația la care voiam eu să mă leg ar fi maxim 15 km. Cu studii de fezabilitate făcute. La Stația 54, se făcea o acumulare de apă mai mare și cu o mini-stație se repompa la Stația 37. Nu s-a mai făcut, fără nicio explicație. De la Dunăre până aici, sunt 86,5 km. Infrastructura există pentru 14.000 de hectare. De la Stația 37, s-ar fi pompat la stațiile 36 și 35. Dacă tot bagi miliarde de lei aici, mai poți înființa două uniuni de udători. Puteam uda Valea Mărului și o parte din Cudalbi cu proiectul din Siret. Dacă facem contract cu o firmă privată, în 3 luni face tot sistemul. Un escavator, conductă de PVC de 120 cm și s-ar pompa apa în laguna de la stația 37, care este a mea. M-a sunat și Petre Daea. I-am spus că nu s-a făcut nimic nici acum. „Nu credeam…” Nici varianta cu conducta prin centrul județului pornind de la Galați. Eu am pierdut 3,5 milioane de euro pe an din cauză că nu s-a făcut sistemul de irigații.”
Apa ajunge acum până în satul Barcea pe canale deschise. Ea trebuie repompată de aici spre platoul de la Matca-Cudalbi. Federația udătorilor s-a întrunit la Matca pentru a se garanta că vine apa constant de la Dunăre pe terasa Covurlui. „Nicolae Ceaușescu a fost convins de specialiștii din agricultură că 200.000 de hectare de pe platforma Covurlui trebuie irigată. Cu acumulare pe timp de iarnă în barajul de la Suhurlui. Au venit două locomotive și au unit două dealuri. În 1990, toate utilajele au dispărut. Stația de la Vânători pompa iarna din Siret apa pentru stocare. Miliarde de metri cubi. Toate gârlele ajungeau aici și apa trebuia distribuită în tot județul. Canalul Siret-Bărăgan ar fi udat tot Bărăganul și sudul Moldovei. Eram student când s-a făcut acest proiect. Banii pentru despăgubiri trebuie băgați în investiții pentru irigații. Vindeam la Agricol Internațional 1.000 de tone de cereale pe zi și acum nu am nimic pe câmp, tot grâul meu nu ajunge la 1.000 de tone…”, spune Gavrilă Tuchiluș. Hidrologul Ion Iliescu a permis privatizarea terenului de pe fundul bazinului Suhurlui. El avea alte priorități: lupta cu dușmănosu Corneliu Coposu. De la 1 ianuarie 2024 până la jumătatea lui iulie, a plouat doar 125 de litri pe metru pătrat, o cantitate neglijabilă. Fermierul a câștigat proiectul pentru panouri fotovoltaice, dar s-a oprit din lipsa banilor.
În aceste condiții sinistre, fermierul nu vrea să renunțe la zootehnie. Vacile primipare dau peste 9.000 de litri în medie la o lactație. „Nu concep să renunț la zootehnie pentru nimic în lume. Numai așa mai putem trăi. Noi ne-am dorit un animal de talie mijlocie, să stea bine pe picioare, să valorifice la maxim hrana, să crească proteina și grăsimea din lapte. Eu nu spun că vacile din Statele Unite nu sunt bune, dar sunt animale mari, cu ingestă mare. Eu am o producție tot de 40 de litri, nu am afectat reproducția vacilor, nu am animale șchioape. Animalele noastre sunt dirijate prin computer, li se face pedichiura. Dacă vaca e șchioapă, nu mănâncă, nu se montează, nu produce. Dacă au picioare sănătoase, avem o reproducție sănătoasă. Acum 15 ani, lucerna era la brâu, iar acum piere de arșiță, iar eu nu pot să asigur semifânul de pe 360 de hectare. Iar Guvernul mărește prețurile la energie, la transport”… Suprafețele foarte mici (90 de hectare), pe care a reușit să le irige, le-a dedicat porumbului de siloz, iar nu pentru boabe. Pomparea apei de la Galați s-a întrerupt de mai multe ori din motive electorale și porumbul irigat nu dă randamentul scontat nici el. „Voi toca tot, oricât de slab ar fi. Nu voi renunța la zootehnie”… Chiar dacă prețul laptelui e foarte mic, totuși zootehnia l-a salvat pe fermier. Vinde laptele cu 2,05 lei litrul. „Noi cu atât îl producem. Dacă ne-ar da măcar 2,5 lei, tot ar mai fi ceva… Cumpăr porumb cu peste un leu kilogramul.” Primiparele au ajuns la 9.000 de litri în medie la o lactație. Este o situație absurdă. Patru ani de secetă consecutivă. Tirurile din Ucraina nu se mai controlează. Nu verifică nimeni greutatea lor. Lucerna a dat doar o singură coasă, și aceea „ușoară”. Alte 200 de hectare care nu dau nimic. Nu există nimic pe câmp. Până la trei-patru-metri adâncime, nu există un dram de umiditate. Glosa dădea o producție aici de 7600 kg la hectar. Fără irigații. În acest an, a dat doar 800 kg și a băgat 220 kg de sămânță la hectar. „Seceta pedologică este excesivă și nu am arat de cinci ani. Am semănat porumbul și floarea la 50 cm între rânduri tot pentru a preveni efectele secetei. Mai mult nu putem face. Am apelat la hibrizii cei mai rezistenți la secetă și degeaba.”
Ce alternative are fermierul român la culturile tradiționale? Îl bate gândul să înlocuiască porumbul cu sorgul. Merge pe 60-65 la sută culturi de toamnă pentru a valorifica umiditatea de pe timpul iernii. „Cultura no till merge pe soluri mai afânate, nisipoase. Nu la noi. Voi face un experiment în acest sens pe o sută de hectare”. Trecem printr-o tarla de 140 de hectare de lângă pădurea Bujoru, pe teritoriul comunei Drăgănești. „A fost semănat în perioada optimă, în minimum till. Am pus hibrizii cei mai rezistenți pentru zona noastră și s-a uscat tot. Porumbul trebuia să fie bun de fiert sau de copt pe 11 iulie. Păpușoiul a murit pe mușuroi, spuneau bunicii noștri la 1946. Îl vom toca integral pentru alte categorii de animale. Pentru vaca de lapte, vom cumpăra din zonele irigate din județul Galați pentru siloz. Normal ar trebui să primim despăgubiri, dar eu nu m-am plâns niciodată. Nu vreau despăgubiri, vreau apă! Avem doi kilometri până la stația de pompare unde vine apa de la Galați. Cu o investiție minimă se poate aduce apa și în această zonă. De 34 de ani, fac drumuri la București pentru asta. Sper ca în acest an să se rezolve. Dacă nu se va face nimic, vom fi nevoiți să restituim pământul proprietarilor fiindcă nu putem acorda la nesfârșit arendă fără să producem nimic. Dacă nu eram eu, nu era apă în canal fiindcă nimeni nu se ocupa de stația de bază.” Pentru porumbul calamitat în 2022, a primit 300 de lei pe hectar.
Un puț forat costă 100.000 de euro și generează 100 de metri cubi pe oră. Fermierul consumă cu un pivot 120 de metri cubi. Cu două puțuri forate ar putea iriga cele 86 de hectare pentru furajele animalelor. Cu același pivot trage dejecțiile din lagună tot pentru irigații. Un pivot costă 120.000 de euro și poate fi dirijat prin telefon pentru 500 de metri. „Dacă aveam apă, era pădure aici”, spune fermierul. Vacile și caprele lui mănâncă 80 de tone de furaje pe zi. O vacă mănâncă 50 de kilograme pe zi. Trebuie multă hrană la 1400 de vaci, la care se adaugă tineretul. „Dacă am apă, pot să fac o coasă de lucernă la 32 de zile”. Canicula are un efect grav asupra vacilor. „În adăposturile vechi, a scăzut producția de lapte cel puțin cu doi litri pe vacă. În grajdurile noi, unde avem toate condițiile de bunăstare asigurate, paguba este de 1 litru pe vacă într-o zi. Acolo, spațiul este mai mare, fără pereți, am montat dușuri și ventilatoare. Am făcut în 2024 o investiție de peste 100.000 de euro ca să schimbăm ventilatoarele”. Grajdul are 14 metri înălțime la coamă și ventilația este asigurată. Are o capacitate de 500 de vaci. „Trebuia să mai facem un grajd aici, dar a venit pandemia și m-am oprit. Apoi seceta…” Când trec vacile spre sala de muls, primesc toate un duș bun. Sala de așteptare nu mai este un calvar pentru ele. Ventilatoare imense de la Dairy MAX din Canada le răcoresc și mai mult. Acest sistem de răcorire intensă a costat peste 120.000 de euro. „Cel mai mare stres pentru vaci este canicula. Fiecare vacă pierde peste doi litri de lapte pe zi. La 900 de vaci la muls, paguba este foarte mare. Și atunci, am făcut un calcul economic și am dedus că ventilatoarele se pot amortiza în maxim doi ani. Vacile au un confort mult mai bun, vor mânca mai bine și se vor odihni mai mult. Am rezolvat situația în zona cea mai fierbinte – sala de așteptare la muls. Când afară avem peste 40 de grade Celsius, era evident că în sala de așteptare era mult mai fierbinte. Grajdul este foarte mare, are 200 de metri lungime și 32 de metri deschidere.
Fără investiții, nu poți să faci producție. Vrem să investim mai mult pentru un confort perfect, dar nu avem sursa de apă”. Cu ce a greșit acest tehnolog rar pentru agricultura noastră? Cu câteva milioane de euro se poate riga tot sudul Moldovei. Cine să priceapă? Marcel Ciolacu? Nicolae Ciucă? Am avut vreodată un președinte sau un premier după 1990, care să aibă un dram de viziune asupra agriculturii din țara noastră? „Am fost pe la toți sfinții pentru apă. La cine să mă mai duc? Ce să fac să-i conving? Să mă spânzur?” L-am văzut pe Gabi Tuchiluș exasperat și este un om puternic, care nu se prăbușește ușor. Și totuși, cât mai poate rezista în fața prostiei?… Între timp, șuvoaiele Siretului de la Movileni zburdă liber spre Dunăre și, de-acolo, spre Marea cea Mare… Ce se mai poate adăuga?…
Lasă un răspuns