Puțini știu că găsim în câteva locuri din România construcții ridicate după planurile marelui arhitect Eiffel. El s-a născut în Dijon, Côte-d’Or, Franța. Numele de Eiffel a fost preluat de la unul dintre strămoșii germani la început de secol XVIII. Numele și l-a luat după localitatea unde s-a născut, Marmagen, situată în Eifel. În tinerețe, cele două persoane care l-au influențat pe Gustave au fost amândoi chimiști, unchiul său Jean – Baptiste Mollerat și Michel Perret. Ambii unchi și-au petrecut mult timp în compania tânărului Eiffel, învățându-l tot despre chimie, sensul religiei și filosofie. La școală, Eiffel a fost extrem de isteț, dar nu foarte studios. Când era la Lycée Royal, Eiffel se plictisea și a ajuns la concluzia că orele erau o pierdere de timp. În ultimii doi ani de liceu, Eiffel și-a găsit preocupare, dar nu în inginerie, ci în istorie și literatură. Studiile lui Eiffel s-au îmbogățit, astfel încât a absolvit liceul cu două diplome, în științe și în literatură. Eiffel a absolvit colegiul Collège Sainte Barbe Eiffel și a intrat imediat la École Centrale des Arts et Manufactures din Paris. École Centrale era la acea dată o universitate particulară, cunoscută drept una din universitățile de frunte în inginerie din Europa. Afacerea mamei sale cu cărbuni a adus un venit important în familie și a asigurat fondurile necesare pentru ca Gustave să studieze chimia la această universitate renumită din Paris. În 1855, Eiffel a absolvit École Centrale des Arts et Manufactures, în același an când Parisul a fost gazda primei expoziții internaționale.
După absolvire, unchiul său i-a oferit o slujbă în Dijon, Franța. Cu toate acestea, o dispută de familie a anulat această șansă și Eiffel a acceptat în curând un post într-o companie care proiecta poduri pentru trenuri în Bordeaux. Și așa a început aventura vieții arhitectului Eiffel… Cu toată că pe internet nu găsim prea multe lucruri despre operele lui Alexandre Gustave Eiffel (1832 – 1923) din România, să știți că arhitectul francez cu origini germane a avut trei proiecte importante în orașul Iași și altele două în acest județ. Dintre ele, cel mai important (și singurul care e și astăzi un simbol al Iașiului) este Hotelul Traian proiectat de Eiffel. Acesta este ridicat în stil neoclasic și construit pe un schelet metalic cu buloane (adică nituri), specialitatea lui Eiffel.
În afara prezenței sale reprezentative, un trecut frumos însoțește această clădire și vă amintesc două dintre momentele sensibile „trăite” în incinta acestei clădiri. Primul se întâmpla în 1884, atunci I.L. Caragiale citește pentru prima data aici „O noapte furtunoasă”, cu prilejul centenarului răscoalei lui Horia, iar cel de al doilea reper important din istoria frumoasei clădiri este că aici a fost sediul guvernului României (așadar și capitala României neocupate) timp de doi ani, între noiembrie 1916 și noiembrie 1918, în timpul Primului Război Mondial. Celelalte două construcții din Iași semnate de Eifeel sunt Hala Mare și Hala de Pește, dar acestea nu mai există astăzi. În județul Iași mai sunt încă două opera semnate de marele Eiffel: mausoleul familiei politicianului Petre P. Carp de la Țibănești și un proiect feroviar transfrontalier, Podul de la Ungheni dintre România și Basarabia (Republica Moldova). Podul a fost denumit recent, pe 20 aprilie 2012, chiar „Podul Eiffel”, iar după căderea comunismului, în 1990 și 1991, a fost unul dintre cele opt puncte în care granița dintre România și URSS a putut fi trecută liber, acțiune ce s-a numit „Podul de flori”. Pentru că exista o bună relație între administrația moldavă și arhitectul Eiffel, mai erau și alte obiecte în Iași concepute de acesta. Pe vremuri, orașul era „împodobit” cu obiecte de mobilier urban concepute de francez: la tot pasul întâlneai cișmele, felinare, sau bănci semnate de Eiffel.
Cursurile școlii tehnice din Paris urmate de Eiffel au fost urmate și de arhitectul român Ioan Berindei, același Berindei de a cărui poveste se leagă de impunătorul Palat de Cultură din Iași. Din Iași putem pleca pe Valea Prahovei, unde găsim o altă conexiune cu arhitectul francez: pe vârf de Caraiman, crucea de fier denumită popular „Crucea Caraimanului” este făcută din tije de oțel făcute la Reșița, cu aceeași tehnologie cu care este ridicat „Turnul Eiffel”. Când mai treceți pe lângă Turnul Eiffel, gândiți-vă că este posibil ca legenda ce spune că tot scheletul este făcut în România, în cea mai mare parte, la Reșița, poate fi adevărată. Iar pentru a completa tabloul, poate este adevărat că Eiffel a învățat tehnica îmbinării metalului de la un inginer roman, Pănculescu, cel care a condus lucrările căii ferate Ploiești – Sinaia și a terminat construcția în timp record. Din studiul intitulat „Communication sur les travaux de la tour de 300 m”, Eiffel menționează faptul că Turnul Eiffel a fost construit cu ajutorul unui sistem tehnic inventat de inginerul român Gheorghe Pănculescu (1844-1922). În anul 1869, Pănculescu, ca absolvent al Politehnicii din Zurich, i-a fost recomandat lui Eiffel de către Vasile Alecsandri. La început, Eiffel l-a angajat în cadrul întreprinderii pe care o conducea, însă Pănculescu s-a remarcat ca unul dintre cei mai buni specialişti, un adevărat as în ce priveşte probleme de rezistenţa materialelor, calcule şi dimensionări. Gheorghe Pănculescu a ajuns la un moment dat să conducă cel mai important departament al firmei lui Eiffel. Apoi a fost detaşat în România, revenind astfel temporar în ţară. Românul i-a atras atenţia francezului după ce a realizat planurile pentru executarea drumului feroviar Predeal-Ploieşti, construcţie finalizată de un asociat al lui Eiffel, Gouilloux. Pănculescu a inventat atunci pentru francezii ce lucrau la drumul prahovean un sistem special ce utiliza o nouă metodă de montare a şinelor pe traverse în afara spaţiului căii ferate.
Cu metoda minune a românului s-a reuşit terminarea liniei în mai puţin de un an. Faptul a atras atenţia lui Gustave Eiffel, care a decis să vină la faţa locului, vizitându-l pe Pănculescu, care l-a şi găzduit la Vălenii de Munte. Aşadar, succesul inginerului român l-a făcut pe Eiffel să vină în România. El a sosit la Ploieşti, în mai 1879, pentru a se convinge la faţa locului, de modul cum a decurs aplicarea sistemului iniţiat de Pănculescu. Românul l-a găzduit pe celebrul inginer francez la Văleni, în casa pe care o va cumpăra Nicolae Iorga peste 30 de ani. Mai mult, inginerul francez a luat gripă şi a trebuit să stea chiar zece zile în locuinţa prietenului său, Gheorghe Pănculescu, în imobilul știut astăzi ca „Muzeul Iorga”.
Astfel, Eiffel i-a vorbit lui Pănculescu în premieră despre proiectul său de a înălţa un turn ieşit din comun, cunoscutul ca „Turn Eiffel”. Oaspetele românului i-a mărturisit că ar putea folosi ideea sa, aceea de a folosi subansamble metalice confecţionate la sol pe care să le monteze apoi sus. Poveşti locale spun că Pănculescu i-a prezentat tehnica sa la faţa locului, mai precis pe două căruţe. Pus în aplicare, proiectul lui Pănculescu a dus la monumentala construcţie. Specialiştii vremii au fost chiar uimiţi de rapiditatea prin care, cu ajutorul a 300 de muncitori, au fost montate mai bine de 12.000 de subansamble în timpul record de numai 11 luni, un lucru senzaţional la acea vreme! Astfel în casa lui Iorga de la Văleni s-au pus bazele şi s-a hotărât tehnologia ce avea să fie utilizată la construcţia Turnului Eiffel. Trebuie amintit şi faptul că după isprava cu Eiffel, Gheorghe Pănculescu a fost numit inspector general al Căilor Ferate Române. Au fost timpuri când nu degeaba Bucureștiul era numit Micul Paris… Am avut și noi cu ce ne lăuda și iată, arc peste timp, redescoperim reperele acelei lumi pe care am admirat-o și reînnodăm legăturile ce păreau iremediabil pierdute. Vizităm Muzeul „Micul Paris” din București, ne punem pe cap un joben, ascultăm o muzică din acea perioadă și parcă ne-am teleportat în altă epocă…
