Muzeul Județean Teleorman din Alexandria constituie o sursă de informații foarte bogată. Iar istoria acestei instituții de cultură este interesantă. O primă încercare de constituire a unui muzeu în Teleorman datează încă din anul 1934. Atunci, în timpul sărbătoririi centenarului oraşului Alexandria, Consiliul comunal hotărăşte să înfiinţeze un muzeu al oraşului care să expună şi să păstreze documentele găsite în diferite arhive, cât şi unele materiale ce dovedeau existenţa şi cultura populaţiei de pe aceste meleaguri. Muzeul a fost instalat, la început, într-o încăpere din localul Primăriei Alexandria, iar în anul 1936 a fost strămutat într-o încăpere a Palatului Cultural „Victor Antonescu”. La data de 1 mai 1952 s-a deschis, în mod real, un adevărat „Muzeu de Istorie a Alexandriei”, în care erau expuse documente privind întemeierea oraşului, monede, ceramică, dovezi materiale din diferite epoci istorice. Din anul 1974, Muzeul Orăşenesc de Istorie Alexandria devine Muzeul Judeţean de Istorie Teleorman şi, ulterior, Muzeul Judeţean Teleorman. Primul sediu al muzeului s-a aflat, între anii 1952-1968, pe str. Libertăţii, în parcul de lângă primărie, lângă Şcoala nr. 5, aproximativ în zona terenului de sport al acesteia. După anul 1989, a fost rezolvarea problemei sediului. Soluţia a fost găsită prin reconversia clădirii fostelor ateliere-şcoală, abandonate după anul 1985.
Actualul sediu al Muzeului Judeţean Teleorman, din str. 1848, nr. 1, inaugurat la 13 noiembrie 1997, oferă un spaţiu adecvat pentru desfășurarea activității unui muzeu. Muzeul Judeţean Teleorman conservă o importantă colecţie de arheologie, preponderent din epocile neo-eneolitică şi geto-dacică, cu numeroase obiecte provenite din staţiunile de la Ciolăneştii din Deal, Măgura, Siliştea, Vităneşti, Albeşti, Orbeasca de Sus, Zimnicea, dar şi o colecţie de numismatică reprezentată de o serie de tezaure monetare antice şi medievale descoperite la Alexandria, Balta Sărată, Drăgăneşti-Vlaşca, Poroschia, Schitu, Sfinţeşti, Ulmeni. De asemenea, conservă o valoroasă colecţie etnografică a zonelor etnografice Teleorman, Vlaşca şi Romanaţi. În cadrul patrimoniului deţinut pot fi amintite şi colecţiile de paleontologie, istorie, memorialistică, carte veche și artă. Am propus o reconstituire actuală a Mormântului Princiar Getic Tumular de la Peretu, pe modelul mormintelor din Valea Regilor Traci din Bulgaria, cu un mic punct muzeal, spre completarea informațiilor din acea perioadă, dar și ca punct de atracție turistică. Aici a fost descoperit un tezaur funerar unic, cu un coif de paradă „cu ochi”, printre puținele descoperite la noi în țară cu o asemenea simbolistică.
Acest județ are ceva specific prin multitudinea de „măguri” aflate pe teritoriul său. Toate așezările se constituiau pe înălțimi existente sau pe unele create artificial, prin depunerea de pământ în straturi groase. Era o modalitate de a vedea până departe și a se putea apăra în caz de primejdie, sau de a se salva în caz de urcare a apelor peste un anumit nivel.
Pentru că vestigiile arheologice ale Teleormanului nu sunt aparent impresionante, ele au stat drept pradă distrugerii celor care, din ignoranță sau din interes, au șters de pe fața pământului file de istorie vechi de peste 6000 de ani. Așezările de tip tell vorbesc despre o civilizație incredibilă, în care stuful, lutul, paiele și lemnul erau materia primă a vieții. Ele vorbesc despre Civilizația Gumelnițiană, dar și despre geto-daci. Despre strămoși și despre trecut. Dar pentru că nimeni n-a găsit mijloace de a le proteja, unele dintre aceste vestigii au fost prădate de căutătorii de comori. Altele au fost măturate de buldozerele comuniste care pregăteau socialismul victorios, cu câmpurile lor netede „ca în palmă”. Restul au fost arate din ignoranța și neștiința oamenilor care populează acum ținuturile acestea, spre a da producții record de grâu sau porumb. De aceea, n-ar trebui să ne mire faptul că nu mai știm nimic despre frumusețea istoriei acestui județ, deși el era cunoscut în lumea întreagă drept „Raiul Măgurilor”.
