Mâna întinsă care spune minciuni o iei peste ochi!… (pamflet)

Candidații au ieșit pe Centură Cum se dau ei de ceasu′ morții pentru „piețele rrromânilor”… Au ieșit vacile domnului la soare prin București, pe o vreme aberant de caldă. Vaca Domnului este un gândac roșu, cu puchi negri. Ies pe sub garduri, fără teamă fiindcă niciun răpitor, nicio găină chioară nu mănâncă asemenea gândaci. Put! Nu, nu fac vreo aluzie sau vreo vinovată asociere cu urmașii comuniștilor. De fapt, și eu am fost comunist. „Nu, nu, eu n-am fost membră de partid!”, s-a ferit ca de Ucigă-l Toaca o veche colegă. „Cum, mă Veronica, nu mergeam noi doi la ședințele BEOBE?!…” Trecute vremi, trecute minți… „Acolo unde sunt primari liberali, curge lapte și miere!”, a spus răspicat, ca la emisiune, Rareș Bogdan sau Bogdan Rareș, încă nu mi-e clar. Mâna întinsă care spune minciuni ți se lipește de ochi! Vreau să văd și eu cum arată un primar care secretă lapte și miere, vreau să-i pup tălpile! Premiul Nobel e prea puțin pentru el. Rareș Bogdan a fost mai tare ca Ștefan cel Mare, adică atunci când a trecut pe lângă statuia Măriei Sale de la Obor și s-a dus în Piața Obor ca să-i frece pătrunjelul lui Ciucă sub nas. Sau sub nasul lui Ciucă… sau, mă rog, la Ciucă sub nas, cu Rolex de 10.000 de dolari pe mână. Și oborenii au văzut și l-au crezut, așa că îl votează sigur pă el. Sau pă Tudose de la PESEDEU, cel supranumit „Terente al II-lea din Brăila”. Sau pe aurolacul Piedone, care și-a pus o cunună de usturoi pe după cap, în timp ce un admirator ținea la urechea alesului icoana Sfântului Gheorghe, omorâtorul de balauri și de năpârci politice… pe alese acorduri de manea la pian dă pept… Partidul Umanist Social Liberal (PUSL) şi-a anunţat oficial candidaţii pentru Primăria Municipiului Bucureşti şi pentru primăriile de sector, într-o conferință de presă, în care Cristian Popescu Piedone a anunțat oficial că va candida pentru Primăria Bucureşti, iar fiul său, Vlad Popescu Piedone, va încerca să-i ia locul la Sectorul 5. Liviu Negoiţă („adevăratul Negoiță!”) va candida pentru Sectorul 1, dar acest om chiar a fost primar adevărat la Sectorul 3. Secătura de la PESEDEU a profitat că poartă același nume și i-a luat locul. La sectoarele 2 și 4, PUSL va susține candidații PSD. Păi bine, dragă domnule Liviu Negoiță, ce cauți lângă aurolacul Piedone? Ca să ajungi tot la PESEDEU?Nu, ca să treacă puntea… Și câtă suferință și la vacile Domnului!…

„Mi-am pansat rănile, cicatricile le-am ascuns sub iia noastră tradiţională pe care o iubesc foarte mult, a pișat ochii Gabriela Firea. M-am uitat în ochii dumneavoastră şi mi-am dat seama că ar fi corect pentru mine ca persoană să mă retrag într-un moment de cumpănă şi acolo unde simţeam că nu mai găsesc locul, dar nu era corect pentru mine ca om politic şi pentru dumneavoastră şi pentru toţi acei bucureşteni care şi-au pus speranţa în noi şi care aşteaptă să fim şi noi parte a schimbării în bine a vieţii lor, indiferent de unde luptăm, că suntem în Consiliul Local, că suntem în Consiliul General, la primăriile de sector, la Primăria Capitalei, în Parlamentul naţional sau în Parlamentul European. (…) Şi astăzi, mai mult ca oricând, mă bucur că am luat o decizie corectă, o decizie bună, uitându-mă la dumneavoastră şi mulţumindu-vă încă o dată. Şi promit să nu mă mai bată gândul niciodată”, a spus Gabriela Vrânceanu Firea Pandele, cea lipsită de candidatură. Adică trebuie să minți cu nerușinare fiindcă alegătorul e prost de dă în gropi și își merită soarta: să te aleagă pe tine. Ai să cânți? Am să cânt… Ai să joci? Am să joc… Ai să șuguiești? Am să șuguiesc… Ai să plângi? Am să p…, nu n-am să plâng!

Nene Iancule, cât timp ai de gând să ne scoți mereu de sub pălăria Ta?!

„Cațavencu: Sărut mâinile… devotamentul meu…

Zoe: Cu o condiție: după alegere, o să fie manifestație Publică,… d-ta ai s-o conduci.

Cațavencu (repede și supus): O conduc…

Zoe: D-ta o să prezidezi banchetul popular din grădina primăriei…

Cațavencu (asemenea): Prezidez…

Zoe: O să chefuiești cu poporul…

Cațavencu (același joc): Chefuiesc…

Zoe: și o să vii aici cu toții, să saluți, în numele Alegătorilor, pe deputatul ales și pe prefect…

Cațavencu: Da.

Zoe: Ne-am înțeles?

Cațavencu: Da.

Zoe: Du-te și ia loc în capul mesii; fii zelos, asta nu-i cea din urmă Cameră!

Cațavencu: Madam, madam Trahanache, ești un înger…”

Cu diferența că Gabriela Firea s-a uitat în ochii noștri pișați de ea sub iia tradițională sau iia era pișa… nu mai știu. Orășenii nu strivesc vacile domnului sub talpă, cică vine Paștele și nu se cade să… Pe când eram copil, număram puii carmin de vaca domnului ca să știu câte ouă roșii am să adun de Paști, când umblam cu traista prin sat… Cum să aduni acum vacile domnului? Puii n-au ieșit încă și balaurii bătrâni îți strică sărbătorile. „E doctor, domne, e doctor! Cu Cîrstoiu votăm!”, strigă osânza blondă de lângă mine. „Păi ați mai votat un doctor, tot de la PESEDEU, și plânge pârnaia dupe el, dar nu-l găsește nimeni ca să-l bage la pripon că e ales și nu se cade cu poporu ales…”, îl plesnește un moșneag care bâțâie a Parkinson pe trotuarul din gura Oborului. Vacile domnului nu pricep că joacă frenetic în bancul cu japonezul care întreba prin București în 1989 „cine este dracu cu camașa-n gura lui?”, „cine este dracu cu camașa-n gura lui?… Trec prin piețe vacile domnului și nu vede nimeni cum stau șauroii cu cântarele după mormane de cartofi, de roșii sau carne, să nu se vadă cât arată. O tejghea se închiriază cu 5.000 de lei pe lună pentru fugarul Puiu Popoviciu, tot unul de-al lor. Câtă ștevie poți vinde? Nu-l întreabă nimeni pe Cîrstoiu, pe Ciolacu de ce arată jalnic Piața Matache, Piața Reșița, Piața Domenii. De ce? Ca să nu rămână fără tejghea.

De ce au rămas închise majoritatea piețelor din comunele noastre sub pretextul bolilor contagioase? Nu mai poți cumpăra o găină, o gâscă, un purcel, un miel de la piață. Le găsești numai decongelate… Am lăsat cireașa pe coliva din urmă pentru vacile domnului. Pe când era primar la Sectorul 2, Neculai Onțanu de la PESEDEU a construit o piață nouă pe râul Colentina – Piața Cremenița. Curată, spațioasă, dichisită. A făcut și un pod arcuit să lege ambele maluri, să vină gospodinele să ia o ceapă, un cartof, să nu-și mai plimbe tandîrii până la Obor. A urmat un bețiv, tot de la PESEDEU, cumnatul toașei Nassar, nelipsită de pe blocuri vreo 20 de ani. Nu l-a văzut nimeni o dată. După el a venit altă specie, dar de la USEREU. Radu Mihaiu vrea să vină din nou „pe scurtătură”, ca să nu-l vadă nimeni, cum nu l-a văzut nimeni patru ani. Au venit cumanii, au mutat legumele din Obor la preț dublu și au fugit gospodinele. Și Piața Gherghiței a rămas tot mai pustie. În afară de portar, nu mai calcă nimeni pe-acolo. „Eu vin în fiecare zi la service, dar nu vrea cumpărătorii să vie, mă asigură portarul. Cumpărătorii e de vină…” Sus, la intrare, scrie mare și frumos: „Piața Românilor”. Să chiorîți voi că este „Piața Românilor”? Nu era picior de român cu produse. De ce nu ați pus trei de „R”, ca să fie mai clar și ca să vină românii la cumpărături? Peste râu, a rămas o groapă enormă unde Dan Iosif a turnat vagoane de ciment cu fier-beton ca să facă „Mol”. A venit criza, a venit și Doamna și l-a luat și pe Dan Iosif, iar în loc a apărut o baltă pe care se bălăcesc liștele. În jur a crescut un crâng plin de mâțe sălbăticite. Alături, un afiș mare cu portretul lui Radu Mihaiu: „Vin pe scurtătură”. Dacă-i vezi privirea pe un coridor în amurg, te ia cu frisoane… Să votăm vacile Domnului!…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*