Mormântul tracic circular de tip „stup” din Pomorie (Bulgaria)

Românii care trec Dunărea și își fac vacanțele prin Bulgaria în zona stațiunii Sunny Beach au aflat cu siguranță despre Pomorie, acest orășel situat la 18 km nord de Burgas, una dintre cele mai șarmante localități de pe coasta bulgărească a Mării Negre. Pomorie ocupă o peninsulă lungă de 3,5 kilometri, transformată într-un loc popular pentru petrecerea vacanței de vară, atât pentru bulgari, cât și pentru străini. Pomorie este un oraș vechi, fondat de coloniștii greci în secolul al V-lea, aceștia denumindu-l Anchialos (în traducere aproximativă – „aproape de sare”, sau „în apropierea sării” („sărătură”). Era cunoscut pentru extragerea sării din apele Lacului Pomorie, care avea apa de patru ori mai sărată ca apa mării. De asemenea, aici se făceau tratamente balneare cu nămol din acelașii lac. Bulgarii i-au schimbat mai târziu denumirea în Tuthom, în perioada ocupației otomane s-a numit Ahyolu, iar din 1934 orașul se numește Pomorie, nume care derivă de la sintagma „aproape de mare”. Cu toate „semințele” civilizației plantate de greci, acestea nu prea au supraviețuit în fostul Anchialos. În prezent, Pomorie e un orășel liniștit, cu circa 14.000 de locuitori și cu reputația unei stațiuni în care nu există nebunia vieții de noapte din Sunny Beach, ci mai degrabă relaxarea de care au nevoie familiile cu copii sau cei care caută momentele de tihnă completă. Cu mai puțini turiști ca-n Burgas, Nesebar sau Sunny Beach, Pomorie se remarcă inclusiv prin prețurile ceva mai joase decât cele ale vecinilor săi mai „agitați”. Cu toate astea, stațiunea nu este în niciun caz un loc plictisitor, ci dimpotrivă. Există câteva atracții turistice în Pomorie (și-n împrejurimi) pe care le poți vizita, plajele sunt largi, cu nisip fin și apropiate de orice hotel, având în vedere că Pomorie e amplasat pe o mică peninsulă.

Pe șoseaua ce duce din Pomorie către Burgas, în apropiere de Sunset Aquapark, se află un important obiectiv turistic aproape obligatoriu de vizitat. Este vorba despre anticul mormânt tracic în formă de movilă (la exterior) și de ciupercă (la interior). Mormântul are dimensiuni impresionante și datează din secolele II – III d.Hr.. Se presupune că a servit, de fapt, drept mausoleu (heroon) al unei familii bogate din Anchialos (anticul nume purtat de Pomorie), în care se desfășurau diverse ritualuri religioase păgâne. Privită de undeva de sus, movila ce apare la exterior nu dezvăluie prea multe despre ceea ce vei descoperi atunci când vei păși pe culoarul lung de 22 de metri (dromos) care se deschide într-o cameră circulară, cu un diametru de 12 metri și o înălțime de 5,50 metri. Construit din piatră de calcar și cărămizi lipite cu mortar, mormântul are în mijloc o coloană goală, cu diametrul de 3,30 metri, care se lărgește în lungime și în care, cel mai probabil, a existat o scară în spirală, care nu s-a păstrat. Pe peretele circular din interior sunt cinci nișe în care erau așezate urnele cu cenușa celor arși în interiorul coloanei centrale. Se crede că pereții au fost pictați, dar astăzi se pot vedea doar urme de tencuială verde. Nu s-a păstrat nimic din eventualele decorațiuni sau picturi de pe perete.

Unic în Balcani (construcții similare au fost găsite în Roma, la Mausoleul Împăratului Maxentius de pe Via Apia Antique din Roma, cunoscut și sub numele de „Mormântul lui Romulus”, după numele fiului său Valerius Romulus, înmormântat acolo), dar forma exterioară indică în mod clar o realizare tracică). Mormântul în formă de stup (tholos) impresionează prin felul în care a fost construit, stabilitatea cupolei în formă de ciupercă fiind uimitoare, aceasta reprezentând un adevărat mister pentru arhitecți. Este unul dintre cele mai mari și mai bine conservate morminte din Peninsula Balcanică și unul din cele în care s-au găsit arme și unelte din vechile vremi tracice. Dacă aveți timp vizitați Muzeul de Arheologie din Burgas unde le veți găsi expuse. Nu se știe când și cum a fost descoperit. Povestea spune că doi păstori, în timp ce își pășteau oile, au săpat o groapă în movilă și au intrat în ea, de atunci, site-ul fiind cunoscut sub numele de „movila goală” . Cert este că cercetările au început la sfârșitul secolului 19 și că Mormântul a fost parțial restaurat în anii 1957 – 1958, iar mai târziu i s-a acordat statutul de „monument al culturii de importanță națională”. Mormântul tracic din Pomorie se poate vizita între lunile aprilie și octombrie, între orele 9-17, prețul de intrare fiind de trei leva. Este un mormânt-mausoleu tipic pentru tracii care credeau în nemurirea sufletului. Este un monument cultural de importanta națională, datând de la sfârșitul epocii de ocupație romană (secolele II și III). Lângă tumulul trac de pământ care acoperea această cameră funerară construită din piatră și cărămizi a fost găsit un bogat tezaur funerar, datând din secolul I î.Hr., despre care se crede că ar fi fost al unei preotese trace. Tezaurul, care poate fi admirat la Muzeul Arheologic din Burgas, conține podoabe din aur minunat lucrate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*