„Întotdeauna am crezut şi întotdeauna voi crede în puterea nemărginită a rugăciunii. O, dacă în lumea asta, care ne înconjoară, ar fi undeva, într-un singur punct, un suflet care în adevăr se roagă, atunci, de acolo, ar începe să se reverse peste lume o adevărată primăvară spirituală.” (Pr. Toma Chiricuţă)
Poem pentru Iisus
Am încercat să lucrez fără Tine și mi-ai doborât mândria.
Am cugetat în inima mea că sunt mai tare decât cei ce mă înconjoară şi am căzut pradă celor ce-mi sunt împotrivă.
Am gândit că pot merge singur fără Cârmaci şi am rătăcit.
Inima mea a căutat căldura pe căi lăturalnice şi a răcit că abia mai simt bătăile ei.
Din mintea mea am vrut să dau lumină sufletului, dar întunericul ca un văl cernit s-a lăsat asupra mea. Căci ce e mintea?
Neputință şi slăbiciune.
Am căutat la slava oamenilor, am urmat calea lor şi sfatul lor. Şi nimic bun din toate acestea, căci lucrurile oamenilor sunt trecătoare şi fără rost.
Când m-am desprins de lume am cugetat la Tine.
O, Iisuse, Tu ești scăparea şi mângâierea celor ce vin la Tine.
Vezi că am mers pe căi greșite, că mândria mi-a pus piedică și m-am poticnit.
Cel rău mi-a fost tovarăş şi îndrumător.
Ființa mea a încercat să Te părăsească, dar Tu m-ai adus aproape de Tine.
Ai zădărnicit încercările cele rele, m-ai luat la sânul Tău.
M-ai spălat şi m-ai curățit cu sângele Tău cel curs pe Cruce.
Cârmaciul meu Tu ești.
Cugetarea mea este a Ta și inima mea o încălzești cu raza bunătății Tale.
Adu-Ți aminte de mine, Iisuse, sprijineşte-mă, mântuiește-mă. (Pr. I. Băncilă)
*
Celui viu
„Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa.”
În valea de jale văd ceața,
Văd chipul pămânului mort:
Dar calea-n lumină mi-o port…
În mâinile Tale mi-e viaţa…
Noroade din vremuri apuse
Din zări fără zare se strâng,
Și-alături de Crucea Ta plâng:
Te chem ca tâlharul, Isuse…
Spre Tine, din praf, se ridică
Chemări din adâncul de veci:
Privirea spre noi când Ți-o pleci
Mormintele azi se despică…
Când totu-i sfârşit şi pustiu,
Iisuse, la Tine eu viu…
În jurul meu moartea îşi cerne
Amurgul cu toți logodit:
Sub soarele jertfei eterne
Eu stau înflorit. (C. Goran)
Floarea durerii – Psalm
Dă-mi dreapta Ta spre ajutor!
O, Doamne! Din cerul Tău de vis,
Privirea Ți-o coboară spre ’ntunecatu-abis
din care eu mă chinui să ies, să-i trec limanul!
Nu căuta la mine cât sunt azi de netrebnic
și că păcatul negru mi-a întinat veșmântul,
ce alb fost-a ca neaua
când mi l-ai dăruit…
Îndură-Te și-mi iartă uitarea vinovată
că Tu ești Împăratul;
Îndură-Te și iartă
căci milostiv ești, Doamne!
Privește-a mele lacrimi…
O, vezi-mă cât sufăr… cât de păgân mi-e chinul!
Izvor de îndurare!
alungă de la mine durerea cea cumplită
ce m-a lovit sălbatic
pe drumurile morții pe unde-am rătăcit!…
Copilul Tău sunt, Doamne, mă iartă c-am greșit! (Siona Dora)
*
Chemare
Semnul Tău vrem, Doamne, să se-arate
Semnul Crucii ’n veac nebiruit:
Să-l simțim în suflete cum crește
Ca un fulger din apus în răsărit.
Noi, Iisuse, noi, tâlharii răi,
Noi din valea noastră de otravă
Fericiți privim în ochii Tăi
Și-așteptăm să vii cu mare slavă.
Vino, Doamne, sufletele gem
În păcate ca-n pușcărie:
Vrem lumina Crucii Tale, vrem
Ca să vie-a Ta Împărăție. (C. Goran)
*
Rugăciunea face minuni
Stântul Vasile cel Mare, aflându-se pe patul morții, aproape fără respirație, a fost vizitat de prietenul său, un medic evreu, necredincios. Medicul necredincios îi prezise ora sfârșitului.
‒ Dar dacă voi trăi până mâine, zice Sfântul Vasile?!
‒ Atunci eu voi crede în Hristosul tău, răspunde medicul.
Sfântul dorea ca prietenul lui să nu fie lipsit de viața veșnică și iată, după plecarea lui, Sfântul roagă pe Domnul Dumnezeu, ca El, numai pentru proslăvirea numelui lui Hristos, pentru mântuirea prietenului său să-i prelungească viața. Şi Domnul i-a auzit rugăciunea credinței. Sfințitorul, care era în agonie, că aproape nu mai respira, a trăit mai mult de termenul prezis.
Medicul vine și abia crede ochilor. Pătruns de minunea atotputerniciei dumnezeiești, el a crezut în Hristos, cerând Sfântul Botez.
‒ Eu însumi te voi boteza pe tine, a zis Sfântul Vasile, deşi în clipa aceea el abia, abia putea respira.
Şi ce minune!
Când a sosit ora pentru săvârșirea celor sfinte, se arată însuși Sfântul Vasile, stând înaintea Altarului. El înalță rugăciuni pentru cei ce stăteau înainte, prietenul său cu familia lui. Îi botează și oficiază Taina Sfintei Liturghii, toate acestea prelungindu-se cinci-şase ore, și, numai după terminarea acestora, în pace, în aceeași zi, Sfântul Vasile și-a predat sufletul său lui Dumnezeu.
Așa e puterea rugăciunii!
Un copist (Sursa: Fântâna darurilor, 1930, BCU Iași)
Lasă un răspuns