De Ziua Culturii Naționale și de ziua marelui și unicului poet național, putem să spunem că acesta a iubit de fapt fără de speranță, iar din scânteile inimii sale aprinse a izvorât opera în al său format unicat. Dacă ar fi fost o iubire îngăduită și „de catifea” poate Eminescu nu ar fi mai fost poetul, jurnalistul și patriotul înflăcărat așa cum îl știm cu toții. Iubirea „pe furate” creează universuri unde poți evada, unde poți schimba regulile și unde poți trăi experiențe înălțătoare. Pe lângă casele memoriale – casele muzeu ale lui Eminescu și Veronica, mai sunt piedici în calea uitării statuile existente. Pentru a ne face o idée, avem albumul publicat de Gheorghe Jurma şi Erwin Josef Ţigla, „Monumentele Mihai Eminescu”, (Reșița, Editura „Banatul Montan”, 2018) care a apărut în cadrul proiectului „România Centenar, 1918-2018” al Forumului Democrat al Germanilor din judeţul Caraş Severin şi reprezintă cea de-a nouăsprezecea apariţie editorială a Asociaţiei Germane de Cultură şi Educaţie a Adulţilor Reşiţa. Volumul cuprinde o panoramă reprezentativă a monumentelor închinate lui Mihai Eminescu, atât din ţară, cât şi din străinătate, realizate de mari artişti în încercarea de a descifra absolutul eminescian. Realizatorii volumului și au propus să inventarieze fotografic toate monumentele de for public dedicate lui Mihai Eminescu, din țară și străinătate: statui, busturi, plăci memoriale, care întreţin un dialog vizibil şi secret cu chipul poetului dar şi cu destinul şi opera lui. Ei regretă că, în ciuda eforturilor depuse, nu au reuşit să afle toate informațiile esențiale despre paternitatea unor lucrări și contextul în care acestea au fost comandate sau realizate. Un alt regret al lor se referă la starea de conservare deplorabilă a unora dintre monumente, care nu sunt întreţinute sau au fost chiar vandalizate. „Dacă fotografia şi tiparul au arătat cele dintâi chipul poetului, monumentele publice au promovat în timp o imagine complexă şi simbolică până la dimensiunea unui «paznic de far» al comunităţii cu care se identifică sau de apărător al graniţelor sale” (Gheorghe Jurma, Erwin Josef Ţigla, „Monumentele Mihai Eminescu”, p. 9).
În carte au fost inserate şi poezii sau fragmente eminesciene al căror mesaj încearcă deschideri spre esenţa întemeietoare a operei. Erwin Josef Ţigla a străbătut toate regiunile României şi alte ţări precum Ucraina, Republica Moldova, Ungaria, Austria şi Germania, parcurgând peste 15.000 de kilometri pentru a realiza mii de fotografii, adică tot atâtea mărturii despre spaţii în care există monumente şi plăci comemorative dedicate lui Eminescu. Desigur sunt în primul rând locuri speciale pe care poetul însuşi le-a parcurs în viaţa sa, dar şi altele care s-au legat în timp de viaţa şi opera lui Eminescu. Gheorghe Jurma a scris mai multe cărţi despre Eminescu şi îngrijeşte la Reşiţa colecţia editorială „Eminescu”. A organizat expoziţii de carte de şi despre Eminescu, a publicat bibliografii şi cataloage cu același subiect. Pentru arta românească, chipul lui Eminescu reprezintă o supremă atracţie pentru a reuşi o întâlnire profunda cu chipul geniului. Mulţi sculptori au avut o ardentă preocupare pentru acest proiect. Unii au reuşit să îşi realizeze visele, alţii au trăit durerile neîmplinirii. Sculptori români din toate generaţiile lasă timpului lor şi viitorului imaginea lui Eminescu. Dintre sculptorii care au realizat chipul geniului amintim pe Ion Georgescu, realizatorul monumentului de la Botoşani şi al medalionului în relief înalt pe mormântul de la cimitirul Bellu, Oscar Han care în perioada interbelică s-a dovedit un remarcabil sculptor, cu un stil monumentalist apreciat de contemporani. El a realizat monumentul Eminescu de la Constanţa, inaugurat într-un cadru festiv la 15 august 1934. Amintim aici şi alte nume: Cornel Medrea, Ion Jalea, Ion Vlasiu, Ovidiu Maitec, Dumitru Pasima, Romul Ladea, Ion Faur Schmidt, Gheorghe Adoc, Ion Lucian Murnu. În fiecare an, artişti consacraţi sau tineri care bat la porţile consacrării, meditează – în marmoră sau bronz – la chipul geniului.
La noi în ţară, monumentele eminesciene se înşiră de la nord la sud şi de la est la vest, şi în cele mai neaşteptate locuri, chiar în sate izolate, între blocuri, în faţa unor instituţii, sau chiar într-o salină sculptată desigur, în sare ca cea de la Salina Slănic. Poetul Mihai Codreanu scria într-un poem dedicat Statuii lui Eminescu: „El e statuia vie-a-ntregii naţii / Şi marmora-i dura-va-n nesfârşitul / Atâtor viitoare generaţii”. La Sibiu, în Parcul Sub Arini, se află bustul poetului realizat din bronz de sculptorul Radu Moga (1906-1950). La inaugurarea din 1938 au vorbit scriitorii Ion Minulescu şi Cezar Petrescu. Acest sculptor din Brad este mai puţin cunoscut dar tot el este autorul unor lucrări precum: bustul lui Avram Iancu din Ţebea, statuia lui Decebal din Deva, bustul lui Crişan din oraşul Brad, Monumentul Unirii din Lugoj etc. După Marea Unire din 1918, toate localităţile marginale au crezut de cuviinţă să ridice statui poetului Mihai Eminescu: de la Dumbrăviţa, Botoşani, Dorohoi, Iaşi, Suceava, Vatra Dornei, pînă la Timişoara, Oraviţa, Arad, Oradea, Giurgiu, Galaţi, Brăila. Prima statuie din România închinată poetului este cea de la Galaţi, realizată de sculptorul F. Storck, în marmură de Cararra. Ceremonia din oraşul- port a avut loc în 16 octombrie 1911 şi s-a desfăşurat în prezenţa a zeci de personalităţi ale vremii printre care Nicolae Iorga, Mihail Sadoveanu, Duiliu Zamfirescu, Emil Gârleanu. Cel dintâi monument după Marea Unire se ridică în Banat, la Sânnicolaul Mare, în 1925. Octavian Goga spunea atunci în discursul său „O graniţă se păzeşte sau cu un corp de armată, sau cu statuia unui poet legată de inimile tuturora” (p. 63).
„Oraşul Iaşi e perceput ca unul din locurile unde Eminescu este resimţit ca acasă, în Copou lângă Tei, lângă Biblioteca Centrală Universitară unde el însuşi a fost director, şi care astăzi îi poartă numele. Iaşul este locul unde poetul a visat, a scris, a iubit-o pe Veronica Micle, a trăit prietenia cu Ion Creangă, a lucrat la bibliotecă, a participat la şedinţele Junimii… Lângă bibliotecă este aşezată statuia din bronz, realizată de sculptorul Ion Schmidt-Faur şi inaugurată în 1929. Soclul statuii e decorat şi cu două basoreliefuri inspirate de poezia eminesciană. Şi în faţa teiului există un bust de bronz al lui Eminescu, dezvelit în 1934, în Parcul Copou, opera sculptorului Ion Mateescu. Una dintre cele mai cunoscute şi apreciate statui este cea de la Bucureşti, al cărei autor este Gheorghe Anghel, amplasată în scuarul din faţa Ateneului Român. Tot aici trebuie menţionată efigia de pe monumentul funerar de la Cimitirul Belu, avându-l ca autor pe Ion Georgescu, cel care a realizat şi bustul poetului din parcul oraşului Botoşani.” (p. 91-92) Mai sunt prin țară „rătăcite” și alte statuete, singuratice sau în „grupări” de scriitori sau nume ilustre ale istoriei noastre, încercând să păstreze vie opera măiastră a poetului.
Acum, în 2024, Mihai Eminescu și Veronica Micle au apărut ca statui în mărime naturală, ca noi atracții turistice ale orașului Botoșani. Aici, în municipiul Botoșani a început amenajarea unui traseu turistic inedit dedicat lui Mihai Eminescu. Proiectul include și aceste statui în mărime naturală ale poetului-nepereche și a iubitei sale Veronicăi Micle, în locuri unde aceștia obișnuiau să se plimbe. Botoșaniul este locul unde, la 15 ianuarie 1850, s-a născut poetul Mihai Eminescu. De altfel, mare parte din Botoșaniul istoric, rămas în picioare până astăzi, aduce aminte de existența poetului național al românilor pe meleagurile nord-moldave. Deși Botoșaniul este de două ori pe an capitala de suflet a României, cu ocazia nașterii, dar și morții poetului, amintirea lui Mihai Eminescu nu a fost exploatată niciodată, din punct de vedere turistic, în municipiul Botoșani. Tocmai de aceea reprezentanții municipalității prin intermediul unui proiect transfronalier, cu fonduri europene, au transformat Botoșaniul într-un oraș-muzeu memorial dedicat lui Eminescu și operei sale. Totodată prin intermediul lui Eminescu, turiștii sunt invitați să descopere Botoșaniul de altădată, o perlă ascunsă, multi-culturală și multi-entică din nordul Moldovei.
Proiectul conceput de România și Moldova este intitulat „Eminescu: o cultură, o rută, în zona transfrontalieră Botoșani-Bălți“, a fost lansat în anul 2022 și este în valoare de 1,5 milioane de euro. Una dintre componente a fost aceea de amenajare a unor statui în Parcul Mihai Eminescu din municipiul Botoșani. Este vorba despre un grup statuar, în mărime naturală, care o înfățișează pe Veronica Micle alături de Mihai Eminescu, în apropierea lacului din parc, precum și o statuie a lui Eminescu, pe o bancă, în fața foișorului de pe dealul panoramic al parcului. Această poziție a statuii oferă oportunitatea vizitatorilor să se fotografieze alături de poet, pe bancă (sau poetul o așteaptă pe Veronica?). Statuile au fost ancorate în platforme betonate prevăzute cu corpuri de iluminat de jos în sus, pentru a putea fi puse în evidență și pe timp de noapte. Alegerea nu este întâmplătoare, acest parc, numit Grădina Publică „Vârnav” pe vremea lui Eminescu, era locul preferat de plimbare și meditație al poetului. În anul 1887, Veronica Micle a venit să-l vadă pe Eminescu și a stat 12 zile în oraș, plimbându-se cu poetul prin acest parc. Aceste statui care vor fi iluminate arhitectural au devenit deliciul localnicilor și al turiștilor care se fotografiază cu ele. Totodată, prin locurile cu rezonanță istorică a vechiului Botoșani, cu superbele sale clădiri de secol XIX și început de secol XX, au fost amplasate aproximativ 100 de bucăți de plăci din piatră naturală pe care au fost inscripționate cele 98 de strofe ale poeziei „Luceafărul”. Pe placa cu numărul 99 au fost inscripționate date despre această capodoperă iar pe cea cu numărul 100 informații despre poetul nepereche. Oamenii se opresc și recitesc cu drag cunoscutele versuri… Acestora li se adaugă hărți, stâlpi multimedia cu locurile de vizitat și cu zonele frecventate de Eminescu, inclusiv terase sau primul său loc de muncă, respective teatrul unde a jucat și a fost sufleur. Prin acest program se dorește să se realizeze până în 2025 creșterea atractivității turistice a două municipalități din zona transfrontalieră cu un nou traseu cultural turistic comun. Partenerii din proiect sunt Direcția Județeană de Cultură Botoșani, Primăria Municipiului Bălți și Instituția Publică Liceul Mihai Eminescu Bălți.
În 26 octombrie 2017, într-un moment deosebit petrecut de Sfântul Dumitru la o aruncătură de băț de municipiul reședință de județ. Fostul șef al Poliției Rutiere, Dumitru Zmău este cel care a făcut posibil ca județul Botoșani să aibă statuile poetului nepereche și a femeii pe care a iubit-o. Monumentul a fost comandat undeva în luna octombrie a anului anterior, iar locul ales de „creatorul” său a fost malul iazului Loești. Dumitru Zmău spune sincer că nu își dorește ca prin aceste sculpturi să stârnească polemici pe marginea „lacului lui Eminescu” și arată că dovadă stă o scrisoare a lui Matei Eminescu, un frate al poetului, care povestea că Mihai, când revenea de la Viena obișnuia să meargă pe iazul Loești la vânătoare de rațe. Monumentul a trecut prin mâna a doi artiști, fiind început de botoșăneanul Florin Grosu și dus la capăt de un tânăr sucevean de 27 de ani, pe numele lui Ionel Crâșmaru. „Am zis că toate faptele „rele” pe care le-am făcut să fie o mântuire în fața cugetului meu ca om și să fac altceva. Poate uneori vrei să-ți cumperi un lucru foarte scump și puteai să-l faci cu banii aceștia. Dacă pot să las ceva, să rămână după mine”, ne-a spus Dumitru Zmău, proprietarul iazului Loești. Fostul politician a evitat să dezvăluie costurile avute cu aceste două statui, ale lui Mihai Eminescu împreună cu Veronica Micle. Locul unde au fost amplasate cele două sculpturi poate fi vizitat de oricine, oricând, chiar dacă este pe proprietate privată. Pentru că oricum, în perioada în care înfloresc nuferii, locul este vizitat de multe persoane, în speciale miri cu miresele lor care fac ședințe foto. „Vin tineri foarte mulți pentru nuferii din spatele iazului. Îi mai plimbă cu barca. Intrarea este liberă. Vedeți nu am pus gard. Orice om din lumea asta poate veni aici, dacă vrea să viziteze orice poate să facă. Trebuie să faci și o faptă bună. Eu zic că pe lângă cei doi copii, a treia faptă este asta. Asta o să rămână”. Dumitru Zmău susține că va mai efectua o serie de amenajări la iaz și va face demersuri pentru a-l include în circuitul turistic al județului Botoșani.
Dar cum povestea de dragoste eminesciană continuă, într-un fel, a apărut și Monumentul Veronicăi Micle, muza marelui poet, amplasat în scuarul lui Mihai Eminescu, din centrul capitalei Republicii Moldova, Chișinău. Astfel Veronica Micle îi va fi mereu alături, cel puțin în scuarul Mihai Eminescu, recent renovat. Aici a fost amplasat monumentul poetei, la doar câți pași distanță de cel al lui bădița Mihai. Micle stă așezată pe o bancă, în așteptarea lui Eminescu, cu o scrisoare de dragoste pe care o ține timid în mână – astfel a fost întruchipată poeta de către sculptorul Veaceslav Jiglițchi. „Vrem ca Veronica Micle să fie mai aproape de Eminescu și iată după trei luni de muncă astăzi putem să inaugurăm această sculptură și „să-i lăsăm să socializeze între ei”, marele poet Mihai Eminescu și muza sa Veronica Micle”, a declarat primarul capitalei, Ion Ceban, în mesajul său de salut. Lucrarea executată din bronz aparține Sculptorului Veaceslav Jiglițchi care ținut să mulțumească oficialităților și locuitorilor capitalei pentru acest proiect. Locuitorii capitalei au menționat că această sculptură a completat frumos scuarul.
În afară de evenimentele culturale și comemorative, poetului Mihai Eminescu i-au fost dedicați doi ani UNESCO: în „Cartea Recordurilor” a fost înregistrat poemul Luceafărul ca cea mai lungă poezie de dragoste, iar în Catalogul NASA al planetelor mici figurează acum și „Planeta Eminescu”. Manuscrisele sale, în 46 de volume și aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite de Titu Maiorescu în 1902 Academiei Române. În 1948, Poetul Național a fost ales membru post-mortem al Academiei Române.
Statui cunoscute sau necunoscute, ca și montaje fotografice sau opera ale artiștilor plastici, duc pe mai departe povestea de iubire imposibilă a „Luceafărului” poeziei noastre românești. Așa cum numai ridicând ochii către cer poți vedea flacăra rece a Luceafărului, tot astfel poți simți căldura planetară a dragostei. Poți să te așezi lângă Eminescu pe canapea la Botoșani, sau lângă Veronica la Chișinău… și să te lași purtat de inefabil. Poate simți o vibrație, o bătaie de inimă și un parfum suav de tei… (G.V.G.)
Lasă un răspuns