Nici măcar nu contează cum se numesc rebelii din Marea Roșie… Nici felul sau pe ce parte a capului își poartă eșarfele… Poate doar dacă au înghesuite pe sub ele și niște „kippe”… Poate… Pentru că nu rebelii houthi din Yemen sunt importanți aici… Ei sunt doar un factor de creare și declanșare a unor justificări și strategii de reașezare a unor sfere de influență și control ca „porți” și trasee viitor maritime… Sunt folosiți exact în felul inserțiilor „tranșelor” cu migranți asaltând, și agresând pe contigente, Europa, pentru a justifica noi și noi politici geostrategice și militare a unui viitor imediat… Create pentru orice altceva, dar nu pentru a apăra și proteja…. Cel puțin, nu Europa… Și nu, Spania nu este singura care a sesizat că este ceva în neregulă cu uriașa coaliție de state grupate sub sceptrul noului vechi… Același „jandarm mondial” întinzând pânzele unor noi zone de război, acum și peste linii maritime, pentru crearea și asigurarea a noi sfere de control… Pentru că, în fapt, sub aparența scutului girat de Statele Unite pentru „apărarea traficului maritim împotriva atacurilor rebelilor houthi din Yemen”, a securității navelor comerciale (dar mai ales militare, nu?!) din Marea Roșie, se află un plan geostrategic bine conturat… Cu o Rusie înghesuită într-un colț de lume sub pretextul agresiunii sale inițiale (depășită poate deja ca „fructificare” de pânzele aruncate de Statele Unite pe alte linii și fronturi), cu o Uniune Europeană servilă aceluiași „unchi Sam”, până acolo încât a devenit și principalul factor de negare a rolului singurului organism mondial ce ar fi trebuie să gireze tratativele, pacturile, pacea (ONU), SUA se poziționează în forță și pe conturul a ceea ce ar putea deveni o nouă strategie de control a mărilor (și oceanelor).
În fond, pentru a combate atacurile rebelilor houthi din Marea Roșie nu este nevoie de o forță militară angrenând 20 de țări, nu?!… Dar pentru a pune puterea decizională în mâinile unei singure puteri, încercând să rămână singura superputere contând, da!, ai nevoie și de statele membre UE, care, acceptând să se grupeze sub steagul SUA, în loc de cel al Uniunii Europene, contribuie practic la stabilirea unui, nu următor, ci aceluiași jucător important de mâine.
Spania a avut curajul să spună, fie și cu perdea, aceste lucruri… Dar probabil doar atât va conta „intervenția” ei… Și nu faptul că, girând intervenția militară a coaliției din Marea Roșie sub umbrela SUA, se creează un alt precedent de intervenție pe oricare dintre măriile lumii… Și nimeni nu ascultă strigătul de avertizare al Spaniei, faptul că, adunând atâtea forțe militare într-un singur loc, se creează premizele a orice altceva pentru ziua de mâine a lumii, dar nu pentru asigurarea păcii… Pentru că, privind în viitor punctele sensibile de pe mările și oceanele lumii, și poate și fluvii (!), anticipând apariția a altor „rebeli”, vom avea viziunea următoarelor focare de război necesare următoarelor sfere de influente. De control și influențe…
Iar poziția Spaniei ar trebui să ne atragă și nouă atenția asupra unui lucru… Girarea în continuare a strategiei militare a Mării Negre sub același „acoperământ” (e drept, aici nu avem dubii, de turbane, eșarfe sau kippe!) al aceluiași veșnic provocator „unchi Sam” se poate constitui pe termen lung doar într-una dintre mutările de forță și control prevăzută în aceiași posibilă strategie… Și ar trebui să ne întrebăm ce vom face, de exemplu, în clipa în care Rusia, care nu pare deloc înfrântă în regruparea sa industrial militară, nici în crearea de coaliții cu țările arabe, va decide să-și impună și ea punctul de vedere ca putere, totuși, mondială? Pentru că acordurile UE de sugrumare industrial-economică a Rusiei, dictate meticulos de către Statele Unite, nu vor ține la nesfârșit… Și nu vor avea cum să îngenuncheze o putere care poate funcționa singură, prin ea însăși, atât la nivelul piețelor de desfacere, dar și ca mers, fie și mai împleticit, a propriei economii…
