„Buzduganul lui Ioan de Hunedoara” se ridică din nou în Porțile de Fier ale Transilvaniei ca reper istoric și cultural

Nu numai oamenii au viața lor, dar și monumentele au o viață. De când sunt ridicate pe soclu și dezvelite, statuile și monumentele devin participante la viața socială. Tot astfel au „trăit” și cele două buzdugane de fier ridicate în anul 1896 în cinstea lui Ioan de Hunedoara și oștenilor săi ce au vegheat timp de un secol drumurile prin Pasul Vulcan și Porțile de Fier ale Transilvaniei, după care au dispărut, chiar dacă aveau peste 2 metri și cântăreau aproximativ o tonă. Monumentele simbol ale celor două trecători au rămas timp de aproape un secol repere turistice ale Hunedoarei, însă au fost distruse și au dispărut apoi, fără ca autoritățile locale și de anchetă să se preocupe de soarta lor. Istoria spune că, în toamna anului 1896, mii de localnici au asistat la dezvelirea celor două monumente-buzdugan ridicate unul în localitatea Zeicani (comuna Sarmizegetusa) şi altul în Vulcan (ridicat în cinstea cneazului Cândea, apropiat al marelui comandant de oşti). Locurile nu au fost alese întâmplător.

Satul Zeicani se află la Porţile de Fier ale Transilvaniei, trecătoarea care lega Ardealul de Banat, iar Pasul Vulcan lega Ardealul de Oltenia. „În patria lui Ioan de Hunedoara, în faimosul judeţ Hunedoara, şi-a adunat cei mai stăruitori războinici, cnezii. Populaţia satului Zeicani este formată şi din urmaşii lor. Faptele eroice din această regiune sunt glorificate şi de o coloană memorială ridicată mai aproape pe Pasul Vulcan. Mihai Kendeffy, al cărui nume a fost înscris pe inscripţia acestei amintiri, a aparţinut şi el camarazilor lui Ioan de Hunedoara”, scria istoricul Teglas Gabor, la inaugurarea monumentelor, în „Ziarul de Duminică” (20 septembrie 1896, Budapesta). Cele două buzdugane au fost realizate în Uzinele de Fier ale Hunedoarei. Monumentul dezvelit la Zeicani în 6 septembrie 1896 amintea victoria armatelor lui Ioan de Hunedoara împotriva otomanilor, cu următoarea inscripţie, în limba maghiară: „Ioan de Hunedoara, cu cei 15.000 de viteji ai săi, în acest defileu a zdrobit la 6 septembrie 1442 armata invadatoare a beglerbegului Şehabeddin. Acest monument a fost ridicat de locuitorii comitatului Hunedoara pentru a comemora această victorie strălucită, cu ocazia împlinirii a o mie de ani de la Descălecat”.

Buzduganul lui Ioan de Hunedoara avea peste doi metri şi peste o tonă şi a rezistat timp de un secol la intrarea în Porţile de Fier ale Transilvaniei. Buzduganul din Pasul Vulcan, cu dimensiuni asemănătoare, a fost dezvelit cu o zi mai devreme, în 5 septembrie 1896, pentru omagierea cnejilor medievali Kendeffy (Cândea), consideraţi de către istorici cei mai apropiaţi aliaţi ai lui Ioan de Hunedoara în luptele împotriva otomanilor de la mijlocul secolului al XV-lea. „Din cele mai vechi timpuri, Pasul Vulcan a fost linia militară şi de transport a Ungariei, care a fost apărată de cnezii lui Ioan de Hunedoara împotriva atacatorilor turci în jurul anului 1455, sacrificând viaţa lui Mihai Kendefy. Locuitorii judeţului Hunedoara au ridicat această coloană ca veşnică amintire a acestei glorioase lupte de apărare a frontierei în al miilea an al descălecării”, arăta inscripţia de pe monumentul din Vulcan. Cele două monumente au stârnit unele controverse de la începuturile existenței lor, datorită inscripțiilor făcute doar în limba maghiară. Au rezistat însă timp de un secol în locurile unde au fost ridicate și au fost privite ca atracţii turistice

Numeroși călători au amintit buzduganul lui Ioan de Hunedoara ca reper al Țării Hațegului. Se afla pe marginea șoselei care tranzitează Porțile de Fier ale Transilvaniei, în apropierea sitului Ulpia Traiana Sarmizegetusa. De-a lungul timpului, a stârnit nemulțumirea unor localnici, care au făcut apel la autorități ca alături de inscripția maghiară să fie amplasată și o inscripție în limba română. În 1992, când buzduganul lui Ioan de Hunedoara a fost doborât de pe soclul său de la Zeicani şi aruncat într-un lac din zonă, autoritățile au rămas nepăsătoare. Ulterior, a fost recuperat din ape şi a fost depozitat lângă clădirea muzeului din Sarmizegetusa. Dar, rămăşiţele sale au dispărut şi de acolo. Soclul pe care a fost aşezat buzduganul de fier a fost distrus, la fel şi placa pe care era amintit Ioan de Hunedoara. Cel de al doilea monument – buzdugan, cel din Vulcan a fost demolat și el la sfârşitul anilor ´80, în timpul unor lucrări de lărgire a drumului spre Pasul Vulcan. Autorităţile intenţionau să îl mute într-o altă zonă, după 1990, dar a sfârşit la fier vechi. Unii localnici din Valea Jiului au încercat să dea de urma lui, însă nu au avut succes. Și cum istoria are mersul său pozitiv, iată că „Buzduganul lui Ioan de Hunedoara” a fost reclădit, după 127 de ani, de artistul plastic Alexandru Podea din Hunedoara. Alexandru Podea, președinte al filialei din Hunedoara a Uniunii Artiștilor Plastici, a realizat, la scară de unu pe unu, macheta și postamentul sub formă de clopot al unuia dintre cele două buzdugane dispărute.

„Este o reinterpretare a monumentului care a stat în istoria pământului hunedorean timp de peste o sută de ani. Pe postamentul monumentului cu înălțimea totală de aproximativ patru metri au fost puse și inscripțiile care redau textul original de pe vechea plachetă a buzduganelor, de această dată nu doar în limba maghiară, ci și în română, sârbă și în engleză. Macheta va fi expusă în perioada următoare la Hunedoara, cel mai probabil, la Galeria de Artă. Iar dacă va fi realizat și monumentul, mi-aș dori să fie expus tot în Hunedoara”, spune artistul plastic Alexandru Podea. Recent, Alexandru Podea a realizat și o statuie care îl înfățișează pe părintele Arsenie Boca, expusă în prezent în fața Galeriei de Artă din Hunedoara.

Buzduganul (din turcă bozdoğan) este o armă albă folosită în evul mediu, formată dintr-o ghiulea de fier de circa 10 – 15 kilograme (după dorința celui care comanda arma la manufactură), așezată în capul unei cozi de lemn sau legată de coadă cu un lanț. Din prima formă derivă sceptrul, ca însemn al puterii suverane. A doua formă era, ca și buzduganul, o armă masivă. La o coada de lemn se atașa, cu un lanț, o ghioagă metalică, cu sau fără țepi. Acest tip de armă se numea și bici de luptă. Buzduganul derivă din ghioaga din lemn prevăzută cu țepi de metal, folosită ca o armă a țăranilor chemați la luptă, care erau prea săraci să-și permită o sabie. În Imperiul Roman, buzduganul (în latină clava, cel din lemn, sau clava ferrea, cel metalic) a fost întrebuințat pe scară largă în secolul al II-lea d.Hr.. Avea un corp metalic pe care sunt montate vârfuri masive ascuțite cu înmănușare tubulară. De formă mai mică era întrebuințat de cavalerie la sfârșitul Imperiului. În Dacia este cunoscut buzduganul descoperit la Romula. În secolul al XV-lea, pentru buzdugan se folosea forma cilindrică, întărită cu șase fețe proeminente, iar în secolul al XVI-lea cu șase până la opt fațete arcuite. Capul buzduganului a cunoscut forme diferite, de la cele cu dardă în vârf, înconjurat de corpi ascuțiți până la cele cu cap simplu, cu vârf alungit. Buzduganul folosit ca însemn al puterii suverane s-a transformat în sceptru.

Iată că „Buzduganului lui Ioan de Hunedoara”, din Porţile de fier ale Transilvaniei, stă drept și mândru la confruntarea cu istoria și cu propria sa „viață”. Sper că urmează să fie refăcut cel de al doilea buzdugan, ridicat în cinstea cneazului Cândea, care să completeze mesajul străbun de apărate cu orice preț a acestor pământuri strămoșești și sfinte…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*