Muzeului Comunicațiilor și Informaticii

De „Ziua transmisioniştilor militari”, pe 14 iunie, am aflat de existența „Muzeului Comunicațiilor și Informaticii” din Otopeni), ca filială a Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I”. Atunci s-a deschis „sipetul de comori” al acestui muzeu, unic în felul său și am putut vedea cu ochii mei o misterioasă mașină germană de criptat „Enigma”, sau telefonul Generalului Mackensen. Muzeul este situat pe centura Bucureștiului, în sediul Centrului 48 Comunicații (pe șoseaua București-Ploiești, la km 12,5, pod CF, vechea linie de centură-cazarma istorică „Fort 3 Otopeni”, din Centura de fortificații a Bucureștiului) și este singurul loc public din România unde poți vedea obiecte istorice folosite în comunicații și transmisiuni, printre care și această „Enigmă”, celebra mașină germană de criptat folosită în al doilea război mondial.

14 iunie („Ziua transmisioniştilor militari”) a fost data la care, în anul 1873, principele Carol a semnat Înaltul Decret nr. 1303, prin care s-a aprobat înfiinţarea unei secţii de telegrafişti militari în cadrul Batalionului de geniu al Armatei României, marcând astfel apariţia transmisiunilor militare. Secţia de telegrafie era formată din: 1 şef de secţie, 15 manipulatori, şefi de ateliere şi 30 de lucrători telegrafişti, notează „Calendarul Tradiţiilor Militare” (2010). Încă din 1855, se înfiinţase o şcoală care a fost absolvită de primii şapte telegrafişti, iar în primăvara anului 1873 fuseseră trimişi pentru documentare în Franţa, Belgia şi Austria ofiţeri români, pe probleme referitoare la telegrafie. La 28 mai 1874, s-a hotărât, prin Înaltul Decret nr. 1132, creşterea numărului de secţii de telegrafie militară la patru. Acestea au participat la Războiul de Independenţă din 1877-1878, asigurând nevoile de conducere a trupelor. Primul ofiţer telegrafist din Armata Română a fost căpitanul Grigore Giosan, comandantul companiei de săpători minari, întemeietorul primei şcoli de telegrafie militară. La 19 octombrie 1877, prin Decretul 1957, cele patru secţii de telegrafie au fost reorganizate în Compania 6 Telegrafie, care, la 5 decembrie 1877, a trecut în subordinea directă a Marelui Cartier General Român. În perioada februarie-martie 1878, compania s-a ocupat de strângerea liniilor telegrafice construite pe perioada războiului, care de acum nu mai erau necesare, iar în octombrie 1878, compania de telegrafie s-a desfiinţat, cele patru secţii de telegrafie fiind repartizate celor patru companii de săpători minari şi telegrafişti care aparţineau de batalionul de geniu. Imediat după încheierea Războiului de Independenţă (1877-1878) s-au conturat noi principii de organizare a transmisiunilor sub forma unei specialităţi militare distincte, având în componenţă telegrafişti, telefonişti, curieri etc. Tot în această perioadă, au apărut şi primele regulamente şi manuale în acest domeniu, specialităţile subunităţilor de transmisiuni diversificându-se în raport cu trupele pentru care asigurau legăturile (infanterie, artilerie, cavalerie).

În perioada Primului Război Mondial, au apărut reguli specifice de organizare a transmisiunilor în vederea asigurării unor legături de comunicaţii stabile. În această perioadă, existau cinci companii de telegrafie şi un batalion de specialităţi, la dispoziţia Ministerului de Război. Mijlocul cel mai frecvent folosit a fost telefonul, Armata Română nedispunând de o dotare suficientă cu aparatură de telegrafie fără fir. La 30 octombrie 1919, Batalionul de Specialităţi a fost transformat în Regiment de Specialităţi, denumit ulterior Regimentul 1 Transmisiuni. În 1932, s-au înfiinţat încă două regimente de transmisiuni şi un batalion de transmisiuni de munte, iar la 1 aprilie 1932, în baza Înaltului Decret nr. 497, s-a înfiinţat Brigada de transmisiuni. Prin Decretul nr. 3818 de la 1 iulie 1942, transmisiunile au fost separate de arma geniului, prin înfiinţarea Comandamentului Transmisiunilor, a şcolilor de ofiţeri şi subofiţeri şi a Centrului de instrucţie al transmisiunilor. În perioada 1945-1989, au funcţionat Brigada de Transmisiuni, Comandamentul Transmisiunilor şi Comandamentul Trupelor de Transmisiuni. La 30 octombrie 1993, prin Ordinul Ministrului Apărării Naţionale, s-a constituit Comandamentul Transmisiunilor, Informaticii şi Electronicii, prin contopirea Inspectoratului General al Transmisiunilor cu Direcţia Informatică şi Automatizarea Conducerii Trupelor şi Secţia Luptă Radioelectronică, ambele din structura Marelui Stat Major, iar la 1 mai 1997, prin Ordinul Ministrului Apărării Naţionale, s-a constituit Comandamentul Transmisiunilor prin reorganizarea Comandamentului Transmisiunilor, Informaticii şi Electronicii şi înfiinţarea, la 30 aprilie 1997, a Direcţiei Comunicaţii şi Informatică din Statul Major General. La 1 mai 2006, tot prin Ordin al Ministrului Apărării Naţionale, denumirea s-a schimbat în Comandamentul Comunicaţiilor şi Informaticii. Rolul transmisioniştilor militari este deosebit de important şi de apreciat pentru buna desfăşurare logistică şi pentru derularea cu succes a misiunii asumate de corpul de armată respectiv.

După integrarea în Alianţa Nord-Atlantică a existat o permanentă necesitate de actualizare a echipamentelor specializate folosite de structurile de comunicaţii. Au avut loc achiziţionări de echipamente moderne de ultimă generaţie contribuind asftel la o mai bună cooperare cu statele membre NATO. Structurile specializate de comunicaţii participă alături de alte categorii de forţe ale Armatei Române la exerciţii de apărare colectivă desfăşurate cu state membre şi partenere NATO, având un rol esenţial în creşterea gradului de interoperabilitate cu structurile similare din Alianţă.

Cum de nu am aflat până acum de acest Muzeu Comunicațiilor și Informaticii din Otopeni (jud. Ilfov)? Mulţi dintre noi am trecut de nenumărate ori pe lângă Cazarma U.M.01668, de la marginea Otopeniului, fără să ştim exact ce se întâmplă în interiorul zidurilor acoperite de sârmă ghimpată. Vechea cazarmă istorică „Fort 3 Otopeni”, cunoscută de noi sub titulatura generică de Unitatea militară de transmisiuni, ascunde o istorie de 142 de ani de la înfiinţarea primei secţii de telegrafişti militari din armata României. Şi pentru că istoria nu trebuie să devină ea însăşi istorie, a apărut în Otopeni, în vechea unitate militară de transmisiuni, un muzeu despre care mulţi dintre noi nu ştiam, şi anume, Muzeul comunicaţiilor şi informaticii, filială a Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I”. Actualul muzeu are ca precursor istoric „Expoziţia temporară de tehnică de transmisiuni veche” (folosită în cele două războaie mondiale) organizată în cazarma -Fort 3 Otopeni- cu ocazia sărbătoririi Centenarului armei transmisiuni în anul 1973, de către Centrul de Instrucţie al Transmisiunilor şi Regimentul 48 Transmisiuni sub coordonarea Comandamentului Trupelor de Transmisiuni şi cu sprijinul Muzeului Militar Naţional şi al Bazei de R.T.T. O parte din tehnica de transmisiuni veche, accesoriile de uniformă, regulamentele, instrucţiunile, colecţiile de publicaţii, armele albe şi de foc etc. au fost selecţionate, preluate în custodie de la M.M.N. şi folosite pentru organizarea, în anul 1975 a „Muzeului regimentului” (muzeu de unitate) conform prevederilor regulamentare din acea perioadă. Muzeul a fost afectat grav, practic distrus, la cutremurul din 4 martie 1977.

Cu ce s-a putut recupera s-a reorganizat „muzeul unităţii” în acelaşi spaţiu (sala din spatele scenei sălii de festivităţi (12/7,5 m) cu un spaţiu tridimensional de expunere de aproximativ 200 m2, cu acces de pe terasa exterioară a pavilionului comandament). Această situaţie, la o dimensiune mai redusă, s-a repetat la cutremurele din anii 1986 şi 1990 şi a culminat cu perioada 1990-1997, când, ca urmare a unei îndelungi perioade de degradare a obiectelor de patrimoniu şi a lipsei de preocupare pentru organizarea unui nou muzeu / sală de tradiţie, Muzeul Militar Naţional a decis retragerea întregului patrimoniu aflat în custodie la regiment şi C.I.Trs. (care s-a şi desfiinţat în acelaşi an). În perioada 1998-2000, un colectiv de cadre, p.c.c., M.T.R. şi M.T., coordonat nemijlocit de noul comandant al unităţii, au desfăşurat activităţile de cercetare a fondului arhivistic militar, de recuperare şi restaurare a tehnicii şi materialelor de transmisiuni scoase din funcţiune, declasate şi casate (acesta din urmă s-a desfăşurat timp de peste 20 de ani) şi de indentificare a patrimoniului specific armei aflat în evidenţa M.M.N. (aproximativ 40-50 de repere, conform Buletinului M.M.N./2001). Această acţiune, desfăşurată voluntar, dar cu multă pasiune şi sub coordonarea specialiştilor M.M.N. (muzeografi şi restauratori), s-a finalizat prin organizarea „Muzeului R.48 Trs.” în pavilionul „comandament”, la etaj, în 8 încăperi distincte, cu un spaţiu expozitiv mult mai generos, organizat pe secţiuni şi colecţii. Detalii privind organizarea, funcţionarea şi patrimoniul acestui muzeu, conceput practic ca muzeu de armă, fiind şi singurul de acest gen din armată, se pot găsi în lucrarea „Un regiment pentru istorie” – documente, evocări, reconstituiri istorice – autor col. Ion Cerăceanu şi publicată de editura CTEA în anii 2001 şi 2007. Acest muzeu, realizat într-o conceptie modernă şi în condiţiile muzeografice deosebite a fost inaugurat la 14 iulie 2000 cu prilejul sărbătoririi „Zilei transmisioniştilor militari”.

În anul 2008, ministrul apărării naţionale a aprobat în rezoluţie pe Raportul nr. A-4722 /14.04.2008, constituirea Muzeului Comunicaţiilor şi Informaticii ca filială a Muzeului Militar Naţional şi introducerea acestuia în statul de organizare al Centrului 48 Comunicaţii şi Informatică Strategice „fără încadrare cu personal la pace şi război”. La 12 iulie 2013, în prezenţa ministrului apărării naţionale, şefului Statului Major General, a reprezentanţilor structurilor şi direcţiilor centrale ale M.Ap.N. şi S.M.G., a şefului Direcţiei Comunicaţii şi Informatică, a comandantului Comandamentului Comunicaţiilor şi Informaticii, a şefilor structurilor de comunicaţii şi informatică de la C.F.A. şi comandamentelor de armă precum şi a tuturor comandanţilor unităţilor de comunicaţii şi informatică de la nivel regiment şi batalion (similare), a avut loc inaugurarea „Muzeului Comunicaţiilor şi Informaticii” (M.C.I.) transformat, reorganizat şi reamenajat într-un nou local (un pavilion distinct cu P+2+S şi un spaţiu exterior (platou betonat şi spaţiu verde) cu acces pentru public direct din stradă (vechea linie de centură).

În perioada 2008-2013, muzeul a funcţionat în spaţiile iniţiale, dar şi-a extins mult aria preocupărilor şi activităţilor specifice, în special în colaborare cu Muzeul Militar Naţional „Ferdinand I”. Dintre acestea, cele mai importante au fost: executarea cercetării fondului documentar şi arhivistic; publicarea unui mare număr de articole şi lucrări privind istoricul armei; continuarea completării colecţiilor de regulamete, instrucţiuni, manuale, tehnică, echipamente şi materiale de transmisiuni, medalistică, numismatică ş.a. (reconstituirea „Bătăliei pentru Bucureşti” la Bateria 1-2 Mogoşoaia de către grupuri de reconstituire din România, Bulgaria, Franţa şi C.48 C.I.S. în luna septembrie, 2006); organizarea „Zilelor M.C.I.” la sediul M.M.N. prin organizarea de expoziţie de tehnică, grupuri şi ateliere de reconstituiri istorice, standuri de carte şi expoziţii fotodocumentare permanente şi temporare privind istoricul armei transmisiuni; acest gen de activităţi şi cu mare impact la publicul de toate vârstele, au ajuns la cea de-a VIII-a ediţie, primele 5 ediţii desfăşurate la M.M.N., iar următoarele 3, din anul 2013 până în prezent, la sediul actual al muzeului din cazarma Fort 3 Otopeni.

Pavilionul în care este amenajat muzeul oferă condiţii excelente de expunere, într-un spaţiu arhitectural deosebit, ce se distinge prin frumuseţea arcadelor şi boltelor, prin ambientarea şi multifuncţionalitatea spaţiilor interioare şi exterioare care permit desfăşurarea unei game diverse de activităţi, de la expunere şi vizitare, reparaţii şi întreţinere, restaurări şi conservări, studierea şi cercetarea fondului documentar, până la activităţi de prezentare şi reconstituire a unor momente / evenimente istorice, dar şi sesiuni de comunicări ştiinţifice, vernisaje cu caracter aniversar / evocator / tematic, muzeul dispunând de o sală de festivităţi de 80-100 locuri. M.C.I. ca filială a M.M.N „Ferdinand I” este realizat într-o concepţie muzeistică modernă, cu o structură tematică şi cronologică pe secţii / expoziţii şi colecţii distincte, cu un patrimoniu material şi spiritual singular în armată, prezentat la nivelul celor mai exigente principii metodologice şi tehnici muzeografice, ceea ce îi conferă statusul de lăcaş de istorie şi cultură militară, de educaţie patriotică, civică şi ostăşească unic în arma transmisiuni / comunicaţii şi informatică. Funcţionând ca filială specializată a Muzeului Militar Naţional, Muzeul Comunicaţiilor şi Informaticii este dislocat la „periferia” Capitalei, dar nu şi la „periferia” culturii şi civilizaţiei noastre, pentru că aici, în Otopeni, în ultimele două decenii au loc manifestări ştiinţifice, culturale, educaţionale şi sportive de înaltă ţinută ştiinţifică, artistică şi chiar academică; pentru că aici, în Otopeni, nişte oameni vizionari au pus bazele tuturor aşezămintelor necesare unei urbe moderne în care cetăţeanul se regăseşte cu toate nevoile sale materiale, spirituale şi religioase; aici, în Otopeni, sunt principalele porţi de intrare în Capitală – aeriană şi rutieră, internă şi internaţională. Aici, la margine de Bucureşti, ne întâlnim cu istoria la fiecare pas. Pe la 1884, boierul latifundiar Otopeneanu a primit de la stat despăgubiri pentru 47 ha de teren pe care s-a construit Fortul 3 Otopeni.
În 1895 Cetatea Bucureşti cuprindea 18 forturi şi 18 baterii intermediare legate între ele printr-o cale ferată şi o linie de centură rutieră (cu mult înainte ca edilii să stabilească necesitatea acestor elemente de infrastructură pentru o metropolă de dimensiunile Bucureştilor). De atunci, istoria a consemnat nenumărate acte şi fapte de sacrificiu şi eroism, mai cu seamă în timpul ultimului război mondial. De peste 130 de ani, cetăţenii din Otopeni trăiesc alături de garnizoana din cazarma Fortului 3 al Cetăţii, ulterior şi alături de alte comunităţi militare dislocate în această zonă de mare interes strategic pentru apărarea Capitalei.

Regretatul General-maior Ion Cerăceanu este fondatorul Muzeului Comunicațiilor și Informaticii. În cadrul acestei instituții (ce a devenit, în timp, una de referință între structurile armatei comunicații și informatică) a organizat și desfășurat nenumărate simpozioane, conferințe, lansări de carte, vizite ale grupurilor de elevi sau studenți precum și multe alte activități educative de promovare a istoriei armei comunicații și informatică. Între acestea se evidențiază „Zilele Muzeului Comunicațiilor și Informaticii”. Desfășurate an de an în preajma Zilei Transmisioniștilor militari, s-au bucurat de aprecieri frumoase și de prezența unui public numeros, de toate vârstele, interesat și chiar pasionat de cunoașterea istoriei armei transmisiuni și evoluția mijloacelor de comunicare la distanță. Evocarea trecutului istoric al armei, comemorările eroilor transmisioniști, depuneri de coroane de flori la Troița Eroilor Transmisioniști, expozițiile de tehnică, demonstrațiile grupurilor de reconstituiri istorice, standurile colecționarilor de numismatică, medalistică, accesorii de uniforme, insigne, arme și tehnică, standurile de carte ale unor edituri, ofertele educaționale și de instrucție, atelierele de lucru ale micilor cercetași, concursurile „Trăgător de elită”, „Transmisionist pentru o zi”, „Micul informatician” și multe altele au fost de natură să confere o altfel de imagine instituției militare și domeniului comunicațiilor militare, să atragă, prin alte metode, mai accesibile vârstei lor, tinerii și în speciel copiii spre cunoașterea valorilor militare, materiale și spirituale, al trecutului istoric al armatei noastre. A fost Membru al „Societății de Științe Istorice din România”, membru al comitetului director al A.C.M.R.R,A.T.I.R.E. – Gl. Leandru Panait, membru de onoare al A.N.C.M.R.R. „Alexandru Ion Cuza” și al „Asociației Naționale a Veteranilor de Război din România” și președinte al „Asociației Pro – Muzeum”. A fost coordonator științific al „Revistei Comunicațiilor și Informaticii” în perioada 2007-2013. Nu în ultimul rând, este fondatorul revistei „Transmisiuni” – revistă de istorie și cultură militară. În cei peste doi ani de la apariție, a publicat în paginile revistei numeroase articole de referință pentru arma transmisiuni. Pentru activitatea sa deosebită a primit numeroase ordine și medalii primite de-a lungul carierei: Ordinul național „Virtutea României” în grad de „Cavaler”, Ordinul național „Virtutea României” în grad de „Ofițer”, Semnul Onorific „În serviciul armatei”, pentru 25 de ani de activitate; Medalia „Meritul Militar” clasa a-III-a și a-II-a; Medalia „Meritul Militar” clasa a-II- și a-I-a; Emblema de Onoare a Armatei României; Emblema de Onoare a S.M.G.; Emblema de Onoare a Forțelor Terestre; Emblema de Onoare a Forțelor Navale; Emblema de Onoare a Forțelor Aeriene; Emblema de Onoare a Logisticii; Emblema de Onoare a Medicinei Militare; Emblema de Onoare a Comunicațiilor și Informaticii. Din data de 2 martie a anului 2021, Gl.mr. Ion Cerăceanu ne-a lăsat pe noi să avem în grijă muzeul pe care l-a iubit atât de mult: „Muzeul Comunicațiilor și Informaticii” din Otopeni (jud. Ilfov). (G.V.G.)