Căutam urme ale muzeelor din județul Ilfov, foste sau actuale și astfel am aflat de Colecţia Palatului Scroviştea (Periș) de Artă decorativă și artă plastică românească, ce poate fi vizitată. În incinta complexului Scroviştea se află trei vile de protocol, construite prin anii 1950-1960, folosite pentru găzduirea unor demnitari, care, din 1990, au fost puse la dispoziţia preşedintelui României. Aici a existat o reşedinţă a Casei Regale a României, compusă din patru corpuri (palatul şi anexele), parţial demolată după 1950. Turişii care ajung aici pot vizita, la cerere, interioarele şi obiectele de artă plastică şi decorativă. Subordonarea administrativă aparține Regiei Protocolului de Stat. Pădurea Scroviştea este o zonă naturală protejată, la fel ca și grandiosul Palat de la Scroviștea. Este domeniul de lângă București preferat de președinții României, un loc de taină bine păzit. În prezent, Complexul Scroviștea, administrat de RA-APPS, este compus din patru vile, club bazin, popicărie, cramă, zonă de piscultură, 2.562 hectare de pădure, precum și din cantoane destinate creșterii fazanilor, toate acestea fiind incluse în baza materială destinată activității de reprezentare și protocol a Administrației Prezidențiale. Este locul preferat de demnitarii români din ultimii 33 de ani, de la Ion Iliescu și Adrian Năstase, la Traian Băsescu și Liviu Dragnea. Un domeniu strict secret de pescuit, vânătoare și viață retrasă pentru Putere, la care nu au acces muritorii de rând. Puțină lume știe că vilele existente acum au fost ridicate în anii ’60 pe locul celui mai grandios Palat care a fost construit vreodată în România. Edificiul, proiectat pe patru niveluri, cu vedere spre lac, cu încălzire centrală, cinematograf, lift, piscină și teren de tenis, a fost ridicat de Regele Carol al II-lea pentru doar trei persoane: Domnia sa, Elena Lupescu și Voievodul Mihai I.
Cu documente și informații extraordinare descoperite de istoricul dr. Narcis Dorin Ion se poate recompune istoria nefericită a acestui Palat construit în stil mediteranean revival cu influențe italiene. Palatul de la Scroviștea al Regelui Carol al II-lea era gigantic, cu patru niveluri și 91 de camere și holuri. Pe acest domeniu vast și retras, dar aproape de București, și-a ridicat Regele Carol al II-lea acest palat de basm, cu mobilier de secol XV-XVIII, portaluri, coloane sculptate și pietrărie, sculpturi de marmură cu capiteluri de Seravezza adusă din Toscana, cu terase, apartamente somptuoase și cele mai moderne dotări tehnice (încălzire centrală, gaz, lumina electrică, lift, cinematograf, drum pavat și iluminat între București și Scroviștea). Construcția a durat între anii 1938-1940 și nu a fost terminată în totalitate, regele Carol al II-lea fiind obligat să abdice în toamna anului 1940. În 1948 Palatul a fost naționalizat și ocupat de comandamentul trupelor sovietice de ocupație din România. „Prin Decretul nr. 38 din 26 mai 1948 al Prezidiului Marii Adunări Naționale au fost naționalizate toate construcțiile de pe Domeniul Regal de la Scroviștea; la categoria palate și castele, decretul menționa în mod special, „marele Castel clădit de fostul Rege Carol al II-lea, compus din patru corpuri, cu un total de 210 camere (palatul și anexele în curs de construcție), precum și toate materialele de construcție”. Palatul a fost trecut în administrația Ministerului de Interne și va fi demolat total de către Gheorghe Gheorghiu Dej în anul 1959, după ce adăpostise trupele sovietice de ocupație. La începutul anilor ’60, au fost construite trei pavilioane noi pentru nomenclatura de partid.
Arhitectul Mădălin Ghigeanu ne ajută cu câteva informații prețioase: „Pentru istoria nefericită a acestui Palat, mai întâi menționez un studiu important și complex, unicul până acum, semnat de istoricul Narcis Dorin Ion, intitulat „Palatul Regelui Carol al II-lea de la Scroviștea, județul Ilfov”. A fost publicat în Revista Muzeului Național Vol. 32, din anul 2020. Domeniul Regal Scroviștea avea, în anul 1906, o suprafață de 3674, 37 hectare, dintre care 2287,12 erau pădure. Acolo exista deja un Palat al Regelui Ferdinand I, ce fusese construit în anul 1926, extins de Regina Maria în 1927, 1930 și reamenajat în anul 1936 după planurile arh. Arthur Lorentz, autorul Castelului Foișor din Sinaia. Din păcate, imaginea acestui palat demolat de Regele Carol al II-lea se păstrează doar în două fotografii. Una dintre ele va fi publicată de inginerul Emil Pragher în lucrarea sa „Betonul Armat din România”. Din fericire, pot spune că am descoperit o fotografie inedită cu interiorul Casei Pescarului, reședinta Reginei Maria, pe care o vom publica în acest articol pentru prima dată, în premieră. Este foarte interesantă și valoroasă, pentru că în ea recunoaștem spiritul și gusturile Reginei Maria”.
Arhitectul Mădălin Ghigeanu continuă: „Palatul Regelui Ferdinand, în stil neoromânesc, o construcție valoroasă, va fi șters de pe fața pământului de Regele Carol al II-lea în anul 1937 pentru a realiza, la 200 de metri mai încolo, un nou palat. Pe locul lui, Regele Carol al II-lea va amplasa un teren de tenis, nici mai mult nici mai puțin”. Poate oare vă întrebați de ce oare a făcut asta? Era o vorba despre o reședință valoroasă, cu valoare sentimentală pentru mama sa, Regina Maria. „Câteva lucruri le va păstra. Va păstra pavilioanele construite de Regina Maria, Casa Pescarului, Casa Albastră a Principesei Ileana, bordeiul-ghețărie și foișorul, amplasate pe malul lacului. Nu pot să înțeleg de ce a demolat Palatul Regelui Ferdinand I. Mi-e greu să spun că pentru a-i face necaz Reginei Maria. Regina Maria va muri în august 1938, deci, practic, a asistat la această demolare”. Regele căuta un loc cu o priveliște minunată către lac. „Regele Carol al II-lea avea nevoie de acel loc, de acea priveliște extraordinară. Pe de altă parte, poate că cele două palate nu erau potrivite din punct de vedere stilistic, vorbim de un conac neoromânesc lângă un nou palat cu o arhitectură pur și simplu exotică, un stil mediteranean revival cu influențe italiene, justificat prin campanila-turn, cât și registrul major al curților, marcat cu colonadă îmbogățită cu arce în plin cintru; un exotic accentuat, care ar fi contrastat destul de mult cu conacul Regelui Ferdinand”, completează arhitectul. La abdicarea regelui castelul ..„Era aproape terminat. Avem câteva fotografii realizate ulterior de inginerul Emil Pragher, a cărui Antrepriză va construi monumentalul Palat. Nu erau gata toate finisajele, scara urma să fie placată cu marmură. Aspectul nefinalizat era totuși impunător la data de 22 mai 1943, când Constantin Rădulescu Motru îl vizitează și ne lasă o mărturie foarte importantă”.
Constantin Rădulescu Motru vizitând Perișul, își notează: „Am vizitat, cu ocazia vizitei la Periș, construcția începută la Scroviștea a palatului ce și-l pregătea ca reședință fostul Rege Carol al II-lea. O construcție gigantică sub raportul proporției date încăperilor. Săli enorme, cu verande tot atât de enorme deschise spre lacul care se află în fața palatului, scara monumentală, deocamdată în beton, dar care așteaptă să fie îmbrăcată în marmură, coloane de susținere sculptate frumos, așezate în părțile laterale ale vastului hol de intrare; în sfârșit, o construcție monumentală făcută, desigur, după proiectul sugerat de însuși fostul rege. Sunt convins că dacă palatul ar fi putut să se realizeze, el ar fi fost ca dintr-un basm”. Ne întrebăm cine este arhitectul Palatului Regal de la Scroviștea? „Proiectul a fost realizat de arh. Alexandru Zaharia, avându-i colaboratori pe arhitecții Dori Galin Golingher și Leon Strulovici, iar data finală de începere a lucrărilor a fost 3 octombrie 1938. Arh. Alexandru Zaharia a fost în Italia ca să aleagă piese de mobilier antice și decorațiuni pentru curtea interioară de la faimoasa firma Guido Minerbi. S-au importat cantități enorme de marmură de Seravezza din Italia (Toscana), de la carieră cu o tradiție multiseculară, de la care se știe că a folosit piatră și Michelangelo. Zaharia era mult pe teren și importa pentru palat capiteluri, detalii de piatră și piese de mobilier de epocă, de secol XVI, XVII, XVIII. În acest timp, Alexandru Zaharia lucra în paralel la așa numită „Vila Albă” de la Băneasa a Elenei Lupescu, pe care nu am identificat-o până în acest moment. Zaharia, fiind mai mult plecat pe teren, va lăsa proiectul în grija celor doi colaboratori, Dori Galin Golingher și Leon Strulovici. În perspectivele găsite se observă destul clar stilul de randare și linia arhitectului Dori Galin Golingher, pe care l-am reîntâlnit la proiectul vilei avocatului Dragoș Bolgiu din str. Londra 23, unde Golingher are un mod personal, inconfundabil de a hașura fațadele. Conceptul însă îi aparține integral lui Zaharia, pentru că regăsim peristilul amplu al colonadelor pe care îl realizase anterior la Vila Scanavi din Aleea Modrogan 20, cât și la imobilul alăturat de la nr 22, Vila Societații de Fundațiuni și Construcțiuni (azi demolată). Conceptul se va finaliza în primăvara lui 1938, iar construcția va demara în trombă în toamna aceluiași an. Arată extraordinar și ar fi fost cel mai mare palat regal, cea mai mare construcție de acest tip, nu numai din România ci din tot estul Europei”. (…) „Sufrageria (în suprafață de 203 mp) avea pardoseala realizată din marmură franțuzească tip Comblanchien, de doi centimetri grosime, lucrată octogonal, încadrată cu benzi din marmură de tip Botticino”. (…) „La capitolul „lucrări de piatră și marmoră” erau enumerate finisajele principalelor spații de recepție ale palatului, care aveau pardoseli din marmură combinată, în timp ce coloanele și șemineele erau realizate din piatră. De pildă, sufrageria (în suprafață de 203 mp) avea pardoseala realizată din marmură franțuzească tip Comblanchien, de doi centimetri grosime, lucrată octogonal, încadrată cu benzi din marmură de tip Botticino, cu puncte intercalate de marmură tip Verde de Alpi, conform desenului realizat de arhitect, care nu s-a păstrat, din păcate, în arhive. Valoarea pardoselii era de 568.000 lei, la care se adăugau 21.000 lei, reprezentând montarea celor 71 metri liniari de plintă (soclu) la perete, din bucăți de marmură tip Comblanchien, de zece centimetri înălțime și doi centimetri grosime, cu „muchia lustruită și puțin teșită. (…). Sufrageria mai avea ca elemente decorative opt coloane în grup de câte două, din piatră românească similară de Rusciuk, executată pe un postament din același material, din care erau și „capitelul și cornișa scobită pentru lumina indirectă”, ne informează Narcis Dorin Ion în studiul „Palatul Regelui Carol Al II-lea de la Scroviștea, Județul Ilfov”, publicat în Revista Muzeului Național Vol. 32. „Gândiți-vă ce efort au făcut ca să se conecteze la rețeaua de electricitate, de gaz, de drumuri, la o asemenea distanță față de București; parterul avea 46 de camere și holuri”.
Arhitectul Mădălin Ghigeanu completează: „Palatul a fost construit pe patru niveluri, având nu mai puțin de 91 de camere și holuri. Este extraordinară structura sa funcțională. La subsol erau o hală de bere, pivnițe de depozitare și spații tehnice pentru sistemul centralizat de încălzire. S-a utilizat tehnologie foarte avansată pentru perioda aceea. Gândiți-vă ce efort au făcut ca să se conecteze la rețeaua de electricitate, de gaz, de drumuri la o asemenea distanță față de București. Parterul avea, nici mai mult nici mai puțin, de 46 de camere și holuri, cu funcțiuni de zi, un living-room de dimensiuni imense (10,85 m /14, 4 m), o sufragerie (14, 40 m/ 9,00 m), bucătărie, loggie parter cu ieșire la o piscină de 25 m/10. Și tot la parter era faimosul birou regal (9m/20m), cu acces către portic și parc. Este foarte interesant cum tot spațiul, tot parterul era compus în jurul a trei curți, dintre care una interioară cu coloane de jur împrejur. Etajul 1 era privat, compus din 4 apartamente de dimensiuni impresionante, compuse fiecare din dormitor, salon, baie, dressing, ce comunicau cu loggia și două terase descoperite, cu priveliște către lac. Tot acest etaj va avea o funcțiune în plus, exista un cinematograf într-un spațiu de mari dimensiuni, dotat cu garderobă, oficii, chiar și bucătărie”. (…) „Din memoriile Regelui Carol al II-lea, un pasionat al cinematografiei, știm că cinematograful a fost finalizat. Venea să vadă filme, alături de invitați, mai ales filme americane pe care le comentează în memoriile sale. Toată această construcție uriașă, cu patru niveluri, era concepută pentru doar trei oameni: Regele, Elena Lupescu și Voievodul Mihai”.
Palatul avea cele mai moderne dotări, cele mai scumpe finisaje, se pare că Regele Carol al II-lea nu s-a uitat deloc la bani. Însă, din studiul istoricului Narcis Dorin Ion aflăm că monumentalul edificiu a fost construit din bani publici. Regele a făcut totul cu banii statului, de la infrastructura rutieră, branșamente de gaz, electricitate, telefonie, chiar și iluminarea drumului până la Palat. I-a cerut prim-ministrului Gheorghe Tătărescu să refacă cei 10 km de drum București-Scroviștea într-o singură lună. Drumul rural a a fost declarat național prin decret lege, tocmai ca să fie realizat cu bani publici. Arhitectul Mădălin Ghigeanu ne mai spune următoarele: „Pentru aceste lucruri se pare că Regele Carol al II-lea a plătit cu tronul. Tocmai acest exces de zel i-a adus antipatia românilor și abdicarea forțată. Să ne gândim că nu era vorba doar despre acest palat. Casa Regală tocmai definitivase, cu un an în urmă, Palatul Elisabeta și Palatul Principelui Nicolae de la Snagov, de asemenea unul de dimensiuni impresionante, pe care-l putem vedea și în ziua de azi. Aceste lucrări erau, chipurile, realizate cu fondurile Casei Regale, teoretic, dar cred că erau făcute din banii statului, fără nicio problemă. După marea tragedie din vara lui ’40 când România pierde Basarabia, Bucovina de Nord, Transilvania și Cadrilaterul, în acele 3 zile nefaste din vara lui ’40, Carol al II-lea își vedea în continuare de treabă la Scroviștea, utilizând banii statului. Să nu uităm că trecuse prin niște scandaluri anterioare, cum a fost Afacerea Skoda”.
Palatul de la Scroviștea este o construcție total necunoscută în perioada regalității, în comunism, dar și în prezent. De ce vorbim totuși despre ceva care nu mai este? Ce importanță mai are pentru prezent fabulosul palat dispărut? Arhitectul Mădălin Ghigeanu ne răspunde: „Aici am o viziune personală. În primul rând ar trebui să vorbim despre contextul cultural european, mă gândesc la monumentele distruse ale Germaniei în timpul celui de-al doilea război mondial și refăcute în totalitate ulterior. Mă refer la Palatul Zwinger, Catedrala Frauen Kirche sau Palatul Bruhl din Dresda, la atitudinea francezilor față de catedrala Notre Damme, cât și a britanicilor în cazul Palatului Windsor, care au reconstruit edificii de importanță națională, exact așa cum arătau inițial, trecând cu discernământ peste dilema reconstrucțiilor în spirit modern (care a fost pusă în discuție de fiecare dată !)”. Se poate crea o reconstituire virtuală a Palatelor ce au fost ridicate la Scroviștea de-a lungul timpului (ca în cazul proiectului cultural „Recrearea în realitate virtuală a Muzeului Simu și rememorarea altor victime ale demolărilor realizate în București în perioada comunistă”, realizat în parteneriat între Filiala București a Ordinului Arhitecților din București și Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu) și un muzeu cu planurile arhitecturale, fotografiile și machetele acestora.
Lasă un răspuns