Ar fi de râs dacă nu ar fi prea tragic… Ar fi ironic dacă nu ar fi, de fapt, cel mai trist mod de a ne contopi din nou cu fundăturile istoriei… Nu de a intra în vreuna, împinși cumva de alții, ci, efectiv, de a ne transforma noi într-o altă fundătură ca preț al nerespectării istoriei… Al neprotejării valorilor pentru care s-a murit într-un Decembrie decojit acum cu briciul politic, dar și cel al inacțiunii sociale, de tot sângele lui ’89…. A, a trecut destul? S-au scorojit pereții libertăților din noi? A libertăților pentru care, cei ce nu am murit atunci, ar trebui să ne stingem astăzi sub bolovanii rușinii istorice… Ne-am osificat în nepăsare și se desfac de pe noi cămășile de sacrificiu ale libertății de atunci? Încet-încet, nu doar că ne întoarcem spre acel cenușiu, noi devenim întoarcerea… Noi scobim în roata vremurilor spre a fi din nou cei de dinaintea acelui „Și vom fi din nou ce am fost!”… Se strâng, nu lațuri, nu funii, nu doar botnițe, ci de-a dreptul cătușele și capcanele puse chiar de noi… Și nici oasele strămoșilor nu mai ies din morminte… Nici copiii nenăscuți nu mai fac dinți pentru a mușca din vrăjmașii noștri… Căci noi ne ducem spre morminte…
Da, dacă nu ar fi fost un an preelectoral poate lucrurile ar fi stat altfel… Poate că o formațiune ar fi dus la CCR aberanta plafonare obligatorie a prețurilor la alimente pentru un minim control al tupeului guvernanților… Pentru a cere măcar legalitatea acestei măsuri prin acoperirea cu o motivare prevăzută de Constituție… Căci, deși s-a aplicat o plafonare forțată a prețurilor, după un soi de mercurial predemocratic, nimeni nu a spus nimic… Pentru că nu-ți riști imaginea făcând scandal pe scăderea prețurilor de potol ai hominizilor cu drept de vot ai unei cetăți, fie ea și în ruină, nu?! Și taci, pentru că interesul politic este mare… Nu-i avertizezi pe oameni că s-ar putea ca, strânși de gât cu restricții, având gurile acoperite (și curând poate, și însângerate…) de botnițele ce vin dimpreună cu „potolul”, crăpelnița dată să nu mai conteze… Mai ales având și cureaua (fără pușcă) a dreptății strânsă dincolo de ultima gaură… S-ar putea ca menaja asta plafonată să nu le mai folosească… Pentru că, într-o colivie, nu-ți mai alegi grăunțele… Ci înfuleci amnezic, neputincios și înfrânt „sorturile” aruncate printre gratii de papagalii de guvernare ce se amuză de felul în care, vocile, cândva impunătoare, s-au transformat în nimic…
Plafonarea prețurilor fără o justificare constituțională este una dintre cele mai violente măsuri împotriva libertăților noastre… Dar nu vedem de burdihanul aparent umflat…. Deși ar fi trebuit să ieșim în stradă pentru a întreba de ce se impune această plafonare fără a exista acoperirea constituțională?… Suntem în război? Avem vreo stare de urgență? Sau sunt doar interese și manevre electorale?… Pentru că, dacă guvernanților le-ar fi păsat de cei mai nevoiași, ar fi putut să asigure o limitare controlată de stat, dar numai prin achiziționarea produselor de pe piața liberă, la prețurile de piață, și suportarea reducerii „la raft” pentru anumite produse… Dar nu forțarea economiei de piață în a-și pune singură cămașa de restricții a unei economii pe care o credeam țăndări de nisip cenușiu…
Noi însă am acceptat o plafonare din pix… Neconstituțională. Și tăcem față de amendarea acelora care nu respectă prețurile decise guvernanți! De cei ce nici nu produc, nici nu vând în piețe! Și chiar dacă nu există un cadru legal al acestor măsuri, nici ca limită de aplicare în timp, nici ca „sorturi”, tăcem… Deja s-a extins lista acestei noi forme de mită electorală dincolo de produsele de bază, nici ele definite pentru un control al constituționalității, cu un amestec de „produse de bază” ce au devenit ingrediente, ba, chiar cu alimente care, de la 1 ianuarie 2024, sunt interzise în UE!… Precum margarina (poate pentru a ne obișnui cu zidirea unei cetăți de „führer”, nu?!) devenită cap de listă la produsele cu preț plafonat!…
Toate partidele au tăcut. Liberalii aut tăcut, moment în care s-au transformat, nu în niște socialiști, ci de-a dreptul în comunistoizi… Și nu, nu doar privim spre un posibil nefast trecut… Spre repetarea părților lui cenușii, dezumanizante… Ne transformăm în acel trecut… Și nu, strămoșii nu o să-și mai împingă oasele a revoltă prin țarina deja înstrăinată, o să se afunde și mai adânc, departe de rușinea pe care am ajuns să o întruchipăm astăzi… Pentru falsa perspectivă a unei burți pline… Căci așa au început toate construcțiile odioase în istorie, nu?! Cu grija forțată pentru sănătatea, viața, alegerile, libertatea cuiva… Și avem biletul de scadență în bonul de casă al premierului… Cu acea simbolică „sută de lei” ce ne ar ajunge și nouă, la o adică, să avem ce pune pe masă!… Și nici măcar o sută întreagă (șmecher pezevenchiu, să nu-l istorisească satira istoriei!), ci sub, fie și doar cu doi-trei bănuți… (Și cu „păcănele” la fel va fi!… Tot de o interzicere a libertății de a alege, de decide, de a ne manifesta vom vorbi… Și chiar dacă a mai fost unul care ne-a impus la ce să ne uităm și cum să ne distrăm, repetăm, nu, nu povara istoriei, ci propria neghiobie). Dar, dacă tot face naveta între meleagurile israelite și… (nou!) israelite, între „alfa” și „omega”, ca început și sfârșit (dosar că ei nu știu încă asta!), să-i spunem noi una: „Suntem prea săraci să mâncăm la preț plafonat!”… Dacă nu o „prinde”, să meargă la rabinul de serviciu de la Cotroceni, să-i explice… Până la urmă, o desluși el ceva!…
Lasă un răspuns