Poate cunoașteți „Scara acoperită” sau „Scara școlarilor” din Cetatea Sighișoarei. Aceasta a fost construită în anul 1642, prin iniţiativa primarului Johann Both, pentru a uşura accesul elevilor, în timpul iernilor grele sau ploilor, la şcoala situată lângă biserica din deal. Iniţial, Scara Şcolarilor construită din lemn şi acoperită avea 300 de trepte. După o modificare în anul 1849, ea a mai păstrat 175 de trepte, întrerupte de mai multe platforme late. Această scară superbă, asemănatoare unui tunel, prin ale carei şipci de lemn pătrund razele soarelui, duce în vârful dealului, unde există o veche biserică gotică şi şcoala evanghelică. Una dintre legendele scării spune că un baiat trebuie să sărute o fată pe care o iubeşte pe fiecare treaptă a scării şi să-i rostească numele fără să greşească. Dacă reuşeşte înseamnă că este băiatul potrivit pentru fată. Cumva asemănător cu „Scara acoperită” de la Sighișoara era probabil „Drumul antic” de la Sarmizegetusa Regia, construit în urmă cu 2.000 de ani, cel care începea din lunca Grădiștei, traversa așezarea civilă, apoi trecea prin Cetate și ajungea până în „Zona Sacră”, la altare și temple. Arheologii au descoperit un drum pietruit cu bucăți de micașist, cu lățime de 3m, care traversa așezarea civilă, iar în dreptul porții de vest se ramifica: o ramură prin Cetate, pe lângă fostul zid sudic dezafectat, iar cea de-a doua pe sub „baia romană”, ambele ajungând în „Zona Sacră” (sursa: A. Pețan, „Drumul pavat de la Sarmizegetusa Regia”).
La origine, drumul pavat era alcătuit din trepte scunde, nu era plan, cum îl vedem astăzi, constituind de fapt o scară de piatră. Prin proiectul de restaurare din anul 1980, specialiștii oficiali au făcut modificări: lespezile originale au fost înlocuite cu replici, iar structura căii sacre a fost modificată, eliminându-se treptele. (sursa: Sarmizegetusa Regia – pagina neoficială). Drumul pavat este unul dintre cele mai spectaculoase și mai iubite monumente ale Sarmizegetusei Regia. Cred că puțini sunt turiștii care nu se opresc să îl admire și să fotografieze când coboară spre zona sacră. „În zecile de vizite pe care le-am făcut în ultimii ani în sit am auzit adesea exclamații de uimire și admirație în fața spectaculosului drum de piatră. Numai că puțini sunt cei care știu că acela nu este un drum pavat, ci o tristă reconstrucție modernă, falsificată, a străvechii scări dacice de piatră ce cobora la temple”, ne spune Aurora Pețan (A. Pețan – „Cum a devenit drum pavat scara de piatră de la Sarmizegetusa Regia”). Anul primelor mari descoperiri de la Sarmizegetusa Regia, 1950, aducea pentru prima oară în atenția publicului și a lumii științifice existența unui pavaj monumental care lega fortificația de zona sacră.
Ascuns sub un stras gros de pământ, pavajul nu fusese identificat de cercetările sporadice anterioare sau de răvășirile căutătorilor de comori. Lucru firesc, pentru că magnifica amenajare fusese dezafectată și acoperită cu pământ încă din Antichitate. Conform descrierilor din rapoartele arheologice, e vorba de o scară de piatră cu trepte scunde, din dale de calcar, lată de cinci metri și mărginită de o balustradă, pe care se presupune că se sprijinea o galerie de lemn. Pavajul venea dinspre poarta estică a fortificației și cobora spre temple, unde se ramifica: un braț se îndrepta spre tempul de pe terasa X, altul cobora pe terasa XI, unde se lărgea, formând o piațetă pavată în dreptul marelui templu circular. După dezvelire, arheologul Constantin Daicoviciu a decis să lase vizibilă o porțiune de cca 40 m, cea mai bine păstrată, și o parte din piațeta pavată, restul fiind acoperit cu pământ, pentru conservare. Fotografiile din anii ’50 arată această scară într-o stare destul de conservare destul de bună, cu treptele vizibile. Din păcate, nu s-a luat nici o măsură de conservare, pavajul fiind lăsat în voia sorții și a precipitațiilor. În 1971 Hadrian Daicoviciu spunea cu amărăciune: „Porțiunea dezvelită a drumului pavat care lega cetatea de incinta sacră este de nerecunoscut: lespezile de calcar ale pavajului au fost în bună parte erodate de apă”. Situația avea să se agraveze în anii următori, dintr-un motiv pe care îl aflăm de la arhitectul care s-a ocupat ulterior de restaurarea scării: sub pavaj se afla un strat impermeabil de lut, iar apa stagna sub dale, în lipsa unui drenaj. Marele proiect de conservare și restaurare a Sarmizegetusei Regia din anii 1979-1980, continuat cu suflu mai restrâns în anii următori, a vizat și scara de piatră. Arhitectul Cristian Călinescu este cel care a analizat situația în care se afla pavajul și a venit cu soluția de restaurare. El a propus efectuarea de drenaje, consolidarea taluzurilor, demontarea pavajului și remontarea lui cu plombele necesare, confecționate din calcar de Podeni (care astăzi este deja în mare parte deteriorat), pentru că existau multe piese lipsă. Când însă au fost scoase dalele, a avut surpriza să constate că cele mai multe erau atât de deteriorate pe partea inferioară, din pricina stagnării apei, încât nu mai puteau fi folosite la reconstrucția scării. Așa se face că astăzi mai sunt puține elemente originale în structura monumentului.
Ceea ce este însă șocant în soluția aleasă de arhitect (și aprobată de arheologi?) este eliminarea treptelor și reamenajarea pavajului într-un singur plan, care astfel s-a transformat în „drum”: drumul care astăzi îi uimește pe turiști și îi face să își imagineze lucruri care nu au existat în Antichitate. „Restaurarea este un fals, iar acest lucru trebuie spus cu voce tare. Mi-e greu să înțeleg de ce s-a renunțat la trepte. Probabil a fost mai simplu așa, deși la sumele care s-au investit cu acea ocazie, nu ar fi fost un efort atât de mare să se respecte forma originală a monumentului. Poate arhitectul Călinescu nu a înțeles corect ce se află acolo. Poate arheologii nu au fost atenți, când li s-a prezentat proiectul. Poate…”, mai spune cercetătoarea Aurora Pețan. O scară nu este același lucru cu un drum. Modul de folosire diferă la cele două, dar și semnificația. Scările monumentale sunt o caracteristică a cetăților dacice din Munții Șureanu: cea mai spectaculoasă scară conservată se află la Piatra Roșie (considerată de unii tot… drum pavat), dar există scări de piatră conservate și la Costești-Cetățuie sau Bănița. Poza unei scene de pe Columna lui Traian de la Roma (Italia) ne devoalează o metopă în care se bănuiește că este reprezentată Sarmizegetusa Regia și Drumul pavat acoperit, în fundal. Pentru înțelegerea corectă a similitudinilor dintre aceste cetăți și a modelelor arhitecturale, ar fi fost fundamentală păstrarea formei originale a scării de la Sarmizegetusa Regia. Astăzi, turiștii care vin la Sarmizegetusa Regia pot citi câteva informații pe un panou situat în capătul de sus al „drumului”. Nu se spune însă că acel drum este o reconstrucție (eronată) din 1980 a vechii scări de piatră. Turistul vede dalele din calcar de Podeni și se entuziasmează în fața „drumului” zis antic. Toamna și iarna drumul este adesea acoperit de frunze sau zăpadă, iar administrația sitului preferă să îl lase așa, iar vizitatorul rămâne cu imaginea și informațiile de pe panou și cu ideea unui drum drept ca în palmă care nu a fost. Dacă aproape fiecare cetate dacică a avut o scară a sa, este normal ca și mare cetate-capitală să fie „împodobită” cu un asemenea element architectural. Poate actualele lucrări de restaurare și conservare a cetății – oraș vor reface și elementele care acum sunt ascunse, cu voie sau fără de voie… (George V. Grigore)
Lasă un răspuns