În primăvară, pe 16 martie a.c., a avut loc la Casa Schiller din București vernisajul expoziției: „Tablouri mozaic din coji de ouă”, a artistei Nina Poșan. Evenimentul este important deoarece cu acest prilej a fost prezentat, în original, certificatul care autentifică intrarea în „Cartea Recordurilor din România”, cu cel mai mare tablou mozaic din coji de ou, a pictoriței Nina Poșan. Avem și dimensiunile precise ale tabloului „Odă Florii Soarelui”, asta ca să intre definitiv în istorie: 3,5 x 1,4 metri. La tabloul de record național, artista a lucrat zilnic, timp de trei luni, folosind aproximativ 2.000 de coji de ouă și aproape patru kilograme de aracet. De precizat că această lucrare este pe sistem modular (cinci module) și poate să mai primească încă doua, trei sau patru panouri, pentru a intra în „Cartea Recordurilor” la nivel mondial. O vom susține pe doamna Nina Poșan în acest demers special pentru țara noastră, alături de Asociația Artiștilor Plastici București. Centrul Cultural din Măgurele (jud. Ilfov) a preluat această expoziție în luna mai, spre deliciul admiratorilor de artă din acest oraș.
Nina Poșan s-a născut în anul 1937 în Bucureşti şi este de profesie inginer. Lumea artelor frumoase a pasionat-o din totdeauna. ,,M-am născut iubind natura şi culoarea, străzile, casele şi oamenii cu obiceiurile, cu slăbiciunile lor” spune artista. Din anul 1979 expune în mai multe locuri, dintre care amintesc Ministerul Industriei Chimice (unde a lucrat în perioada 1971-1990), apoi Clubul lucrătorilor în comerţ. Urmează cursurile de pictură de la Şcoala Populară de Artă din București. De remarcat este anul 1987, cu expoziţia personală organizată cu ocazia întâlnirii colegilor de generaţie, la 25 ani de la terminarea facultăţii.
Lucrează cumva atipic, cu fulgi și pene de pasăre, ori mozaicuri din coji de ouă pictate. Cum oare a ales să facă astfel de tablouri unice? „Dacă vă spun, nu mă veți crede. A fost tot un vis. Am visat că cineva mi-a spus să fac o floare din coji de ouă, pe o sticlă. Și, așa am început. După ce am realizat o floare pe o bucată de geam, m-am gândit: „Cum ar fi să încerc să fac altceva? Un tablou”. De altfel, prima dată am lucrat pe sticlă, apoi pe gips – carton și, în final, am ajuns să lucrez pe hârtie, pur și simplu”.
Nina Poșan are un portofoliu impresionant, cu peste o sută de astfel de lucrări unice. Tablourile sale se găsesc în colecţii diverse (muzeale și particulare) din România, Germania, Spania, Italia şi Elveţia. ,,Pot spune că sunt un om împlinit. Am o familie frumoasă, cu trei nepoţi minunaţi, Ioana, Teodora şi mezinul Radu, precum şi mulţi prieteni adevăraţi”, spune Nina Poşan. Se declară fericită că nu trăieşte din amintiri, ci pentru proiectele sale şi ale copiilor. Pentru a înţelege felul de a fi al pictoriţei și cum pulsează sufletul ei, este bine să precizăm că a lucrat 10 ani la Fundaţia de Ajutorare şi Dezvoltare – Speranţe. Fiind atentă mereu la universul copilăriei, Nina Poşan a scris şi o carte de poveşti. Marea doamnă a artelor plastice are și un sfat pentru toți tinerii care doresc să-și însuflețească creațiile personale, ceea ce doresc să lase în urma lor: „E foarte important să ai un hobby, pentru că te relaxează, te scoate din cotidian și faci ceva pentru suflet”.
Lasă un răspuns