„Schitul Maicilor” s-a aflat timp de 265 de ani, în locul rămas astăzi pe colțul de S-E al incintei actualului Palat al Parlamentului din București (Casa Poporului). Dorindu-se eliberarea spațiului respectiv cât mai urgent, pentru șantierul ce avea să ridice una dintre cele mai mari clădiri de pe planetă, soarta acestui locaș de cult părea pecetluită: demolarea instantanee. O idee genială (dumnezeiască pot spune) a unui minunat inginer numit Eugen Iordăchescu avea să salveze această biserică, iar reușita aceasta, avea să încurajeze „echipa de îngeri” spre a salva și alte bisericile care se doreau desființate cu acest prilej. Eugen Iordăchescu propunea – nici mai mult, nici mai puțin – ridicarea „pe propriile picioare” și mutarea acestei clădiri monument cu ajutorul unor cricuri imense și a unor șine de fier. Va fi prima încercare – și reușită – de acest fel din România, urmată apoi de alte zeci de proiecte asemănătoare, în întreaga țară. Bisericile României s-au ridicat ca la o comandă și au „mers”, lăsând loc șantierelor ce au schimbat fața patriei, salvându-se astfel pentru binele nostru și al celor sfinte. Astăzi, din ansamblul monahal nu a mai rămas decât bisericuța, ascunsă în spatele construcțiilor colosale ale Ministerelor – Sediul SRI – din bulevardul Libertății.
Bisericuța „Schitul Maicilor” a fost adusă aici, în luna iunie a anului 1982, fiind primul monument supus acestor operațiuni de translatare, pentru a fi salvat de la distrugere. Clădirile anexe nu au mai putut fi salvate. „Schitul Maicilor” era un ansamblu mânăstiresc construit în secolul al XVIII-lea, la poalele Dealului Spirii. Data exactă a ridicării sale nu este cunoscută, dar se poate afirma că este oricum înainte de 1 octombrie 1726 – dată menționată în Pisanie. Bisericuța de la Schitul Maicilor, mica bijuterie aparținătoare de secolul al XVIII-lea, este acum ca o taină bine ascunsă a Bucureștilor de altădată. Lăcașul mai păstrează încă pictura veche încărcată de parfum, icoanele și catapeteasma care amintește de frumusețile de altă dată, încercând parcă să ne transpună în vechiul târg al Bucureștilor, sau măcar să ni-l reamintească.
Schitul Maicilor, un ansamblu minunat proporționat și admirabil amplasat în sit, a fost clădit între 27 iulie și 1 octombrie 1726, în vremea Voievodului Nicolae Mavrocordat, având drept ctitoră pe Tatiana Hagi Dina – nume purtat și de schit – călugărită sub numele de Timotheia Monahia, sau Kiriaki Schimonahia. Doamna Tatiana Hagi Dina, care fusese în robie la otomani, eliberandu-se, a vrut să-i mulțumească lui Dumnezeu, construind acest schit. Ca arhitectură acesta aparține stilului brâncovenesc, iar ca hram a fost aleasă sărbătoarea Buna Vestire. La întemeierea Schitului Maicilor, Smaranda Doamna, soția Domnitorului Constantin Mavrocordat, îi dăruie 300 de stânjeni din moșia domnească. Pentru zidirea bisericii, ispravnic a fost Pashali, mare căpitan de seimeni (mercenari). Schitul Maicilor a devenit metoh al schitului de maici de la Țigănești, iar la data de 1 noiembrie 1730, este închinat Mitropoliei, de însăși ctitora sa. De-a lungul acelor ani, ctitorii acestei frumoase mănăstiri au înzestrat-o cu mai multe proprietăți, iar în biserică au fost aduse fragmente din moaștele Sfinților Nicolae și Haralambie, ce se păstrează până astăzi în piciorul Mesei de Jertfă din Sfântul Altar. Acest obicei ca sfinte moaște ale sfinților părinți să fie „ascunse” în piciorul Mesei din Altar oferea șansele la sfințire a bisericii și de îmdeplinire a rugăciunilor tuturor credincioșilor. Poate și această șansă a translatării bisericii a apărut datorită faptului că sfinții au „lucrat” prin moaștele lor și au făcut ca această clădire – monument să nu fie demolată. Închinat Mitropoliei Țării Românești, după secularizare, Schitul Maicilor este trecut – din anul 1865 – sub epitropia bisericii Sfântul Nicolae – Alba Postăvari, până în anul 1926 când trece din nou la Mănăstirea Țigănești (jud. Ilfov). Din anul 1951, Schitul Maicilor a devenit paraclis patriarhal. În anul 1896, biserica este reparată de Vasile Ion și soția sa Elena, în zilele Regelui Carol I și ale Mitropolitului Primat Ghenadie Petrescu. Atunci s-au desființat coloanele și arcada ce despărțea pronaosul de naos, fiind repictată, peste fresca originală, de către Ghiță Ionescu din Pitești și de G. Stoenescu. Dupa cutremurul din anul 1940, Schitul Maicilor a fost consolidat. Ansamblul a mai fost restaurat între anii 1955-1958, de către Serviciul Tehnic al Patriarhiei, prin grija personală a Patriarhului Iustinian, într-o formă armonioasă și unitară. Arhitecții Dumitru Ionescu-Berechet (1896-1969), Richard Lieblich și inginerul Dumitru Ionescu au condus lucrările. Clădirile din jurul bisericii, destinate atunci parțial Institutului Biblic, s-au refăcut într-o arhitectură de inspirație brâncovenească, având etaj cu foișor și parter cu logii – câte trei arcade sprijinite pe coloane în torsadă – ce reluau elemente folosite și la Mănăstirile Comana, Hurez și la pridvorul bisericuței de aici. Biserica și cuhnia din anul 1726 împreună cu ansamblul de clădiri ale schitului erau de dimensiuni modeste, dar aveau o deosebit de izbutită proporție a spațiilor și decorațiilor, realizate într-o arhitectură românească, specifică stilului muntenesc din secolul al XVIII-lea.
Trista epocă totalitară a pus capăt existenței acestui cadru proporționat, ce dădea intimitate spațiului construit. Trebuia eliberat terenul pentru ridicarea „Casei Republicii”. În anul 1980, preotul paroh de atunci, Mihai Ionescu s-a opus cu vehemență împotriva directivelor de demolare. Clădirile înconjuratoare au fost însă demolate în anul 1982, iar bisericuța mutată – translatată – cu 245 de metri spre răsărit, pe strada Mitropolit Antim Ivireanu, izolată și înghesuită în spatele clădirilor masive ale unor ministere, realizate ulterior. În urma proiectului ceaușist Casa Poporului, schitul a fost înghesuit în spatele blocurilor de pe bulevardul Unirii, pentru a fi scăpat de la demolare. A fost însă mutată doar biserica, cu o greutate de 745 de tone, prin ridicare 1,67 m și deplasare 245 metri, fără chilii, care au fost distruse. Se poate găsi și astăzi în spatele sediului SRI, lângă Mănăstirea Antim. După demolarea corpului de clădiri din jurul Bisericii Schitul Maicilor, Atelierele Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane au fost mutate într-un nou ansamblu din București – Șoseaua Olteniței, nr. 255, București, sector 4 – construit între anii 1987-1989. Acestea se află aproape de intrarea în comuna Popești-Leordeni. După translatare și reașezare, biserica a funcționat timp de o lună, după care a fost oprită oficierea slujbelor de către regimul comunist, monumentul fiind închis. Unele lucrări de reparații s-au mai efectuat în interior, pe ascuns. Abia în anul 1995, prin grija părintelui Adrian Isac, au fost găsite fonduri pentru restaurarea picturii de către pictorul Claudiu Moldoveanu. Schitul Maicilor s-a resfințit atunci, la data de 19 noiembrie 1995 de către P.S. episcop Teofan Sinaitul, arhimandritul Sofian Boghiu și părintele profesor Constantin Galeriu. Lucrările de reparare, amenajare și restaurare odată finalizate, au permis ca pe data de 17 noiembrie 1996, biserica să fie redată cultului. Biserica, aparținătoare stilului brâncovenesc, este în formă de navă cu dimensiunile de 17.75 x 6.80 metri, cu un singur turn-clopotniță pe pronaos – înalt de 15.5 metri – la care se ajunge pe o scăriță închisă într-un turnuleț, adosat pe fațada de nord. Pronaosul și naosul sunt acoperite cu calote sferice rezemate pe arce dublou, prin intermediul pandantivilor. Schitul Maicilor are un pridvor deschis, cu trei arcade în acoladă înălțate, sprijinite pe colonete din piatră în torsadă, cu capiteluri și baze ornamentate. Fațadele au ca decorașie firide terminate în acoladă, desfășurate pe toată înălțimea monumentului, străpunse la partea inferioară de ferestrele cu rame din piatră. Bisericuța este ridicată pe un soclu înalt de circa un metru. Acoperișul are învelitoare din olane. Un frumos chenar de piatră sculptat înconjoară portalul de intrare. Pardoseala pridvorului și naosului s-a pavat cu marmoră de Rușchița. Schitul Maicilor este ca o adevărată bijuterie ascunsă. Astăzi este necesară reamenajarea spațiului ce înconjoară acest monument de arhitectură sau retranslatarea din această zonă de edificii cu care nu are nici o legătură și punerea lui în adevărata sa valoare. Biserica Schitul Maicilor, în zilele noastre, ca și în trecut, este renumită prin existența icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, dăruită de către ctitoră. La icoana Maicii Domnului, păstrată încă dintru început în bisericuța schitului, mulți credincioși și-au aflat mângâiere și ajutor în nevoi.
Lasă un răspuns