Culmea culmilor…

Motto: Tu Apuleius ai scris/ o vrăjitorie ai descris,/ cum apologia a ceva/ este chiar doctrina grea/ ce lumea o împarte/ în culmea unei culmi aparte./ Să faci apologia războiului/ apoi să ne vorbești despre ecologie!

Termenul de apologie a fost folosit în diferitele culturi și perioade din istorie și a fost înregistrat în limba greacă cu mult înainte de Apuleius. Acesta a fost doar unul dintre autorii care au utilizat acest termen în opera sa, „Apologia” sau „Apologia lui Apuleius”, în care și-a apărat acțiunile și ideile împotriva acuzațiilor de crimă magică și libertinaj sexual.
Astăzi sunt oameni care ne fac apologia războiului vorbind despre ecologie, dar ce este uimitor sunt aceiași care ne-au făcut apologia unui vaccin, sigur (au spus ei) dar care nu era vaccin. Cei care au încercat să vorbească despre vaccin au fost trecuți la „și alții” cum a fost cazul unui regretat profesor, laureat de premiu Nobel, dar care a fost redus la tăcere. Luc Montagnier, controversatul câștigător al premiului Nobel francez, care a jucat un rol esențial în identificarea HIV ca fiind cauza SIDA, a murit pe 8 februarie 2022. Laureatul Nobel francez, Montagnier, a fost distins în comun cu Nobelul 2008 premiul pentru Fiziologie sau medicină în descoperirea HIV cu ai lui colegi Françoise Barré-Sinoussi. Deși este renumit pentru științifica sa contribuție, Montagnier a devenit o figură polarizantă datorită unor opinii controversate în legătură cu vaccinul. Apoi a ajuns un paria al domeniului științific datorită unor opinii pe subiecte precum vaccinurile și autismul. El a susținut că noile variante SARS-CoV-2 sunt rezultatele vaccinurilor și a susținut tratarea autismului cu antibiotice. Din aceste declarații au rezultat pentru dânsul, critici acerbe de la „oamenii de știință” și „jurnaliști”, acuzându-l că promovează periculos pseudo-ştiința.

Acum a venit rândul unui alt savant. Omul de știință, laureat al Premiului Nobel, Dr. John Clauser, a mărturisit: „Narațiunea asupra schimbărilor climatice făcute de om este o „înșelătorie” comisă de elită pentru a depopula planeta. Acestea sunt controlate de W.E.F. (Forumul Economic Mondial) și reprezintă o corupție periculoasă a științei care amenință economia lumii și bunăstarea a miliarde de oameni. Scopul globaliștilor este de a depopula planeta și de a scădea drastic calitatea vieții celor care rămân”. Ziarul The People Voice mai spune: „După părerea mea, nu există o criză climatică reală”, a mai spus Clauser.

Exisă criza traiului decent prin criza energetică asociată. Cel din urmă este exacerbat în mod inutil de ceea ce, în opinia mea, este știința climatică incorectă. Dr. Clauser nu este primul laureat al premiului Nobel care contestă narațiunea științifică și politică „consolidată” a „schimbărilor climatice”. După cum anterior The People’s Voice a mai spus despre Declarația Mondială a Climei care a fost semnată de sute de oameni de știință și profesioniști din întreaga lume”. Deci singura criză reală este cu asigurarea unui standard de viață al populației. Mă gândeam la „marii” oameni și la marile avioane ale lor. John Kerry este trimisul oficial al SUA pentru climă. A zburat cu avionul său privat la multe conferințe pentru a vă cere să nu mai conduceți mașini. Recent, John a mărturisit sub jurământ că nu a deținut niciodată un avion privat. Când s-a confruntat cu dovezi, el a spus „soția mea deține, nu eu”. Iar Bill Gates a spus: „Chiar dacă avionul meu privat emite mai mult carbon într-un singur zbor decât mașina ta în întreaga ta viață, eu nu fac parte din problemă, tu ești problema”. Am ajuns problema celor bogați, dar cum au uitat ei că s-au îmbogățit de pe urma noastră…? Criza economică, inegalitatea economică și sărăcia, pot crea un sentiment de marginalizare și dezrădăcinare în rândul unor grupuri sociale. Astfel, unii oameni vulnerabili sau dezavantajați din punct de vedere economic pot căuta explicații simple și soluții radicale.

Trist, am ajuns de unde am plecat…! Polarizarea politică și deziluzia față de sistemul democratic, în unele cazuri, slăbirea încrederii în instituțiile democratice și polarizarea politică pot contribui la ascensiunea extremismului naționalist. Persoanele deziluzionate pot considera că soluțiile democratice și politice tradiționale nu răspund nevoilor și dorințelor lor și pot fi atrași de promisiunile radicale ale grupurilor. Utilizarea mijloacelor moderne de comunicare, precum internetul și rețelele de socializare, facilitează răspândirea rapidă a ideilor și mesajelor periculoase. Propaganda online și dezinformarea pot manipula și radicaliza indivizii care sunt expuși la aceste informații. Oare suntem conștienți la toate aceste probleme? Ascultam discursul fostului consilier al Pentagonului Douglas McGregor: „NATO nu poate să iasă nevătămată din acest război din Ucraina și cred că va avea loc o schimbare a guvernelor în Europa și vom vedea apariția de noi lideri care vor spune: „De ce mergem după acești americani?”… Dacă Rusia ar fi agresorul împotriva Ucrainei, situația ar fi alta acum și am vedea ruși la granițele Poloniei după ce au distrus Ucraina, dar acest lucru nu s-a întâmplat, pentru că rușii nu vor asta. Ucraina este pentru Rusia ceea ce Mexic este pentru America. Dacă ar exista o armată în Mexic complet echipată să ne atace, nu am ezita să o distrugem, ceea ce nu au făcut rușii. Ne lipsesc diplomații și liderii militari maturi și moderați, iar astăzi avem doar oameni a căror ideologie i-a orbit față de adevăr, așa că e greu să facem ceva bun”.

Să faci apologia războiului și să ne spui că trebuie să fim îngrijorați de schimbările climatice…? Să ne spui că vin rușii, dar pe noi ne mănâncă urșii. Tu Apuleius ai folosit acest termen perfect. Lucrarea „Apologia lui Apuleius” este parcă în timp real, sigur tu te apărai de crimă și de libertinaj sexual. Atât…! Dar să fie Pace!

Un răspuns la “Culmea culmilor…”

  1. Ar fi bine sa se întâmple repede o pace pentru că mor oameni și nu este bine.Sa de-a domnu sa fie bine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*