Nu știu ce este în capul acestei dame: ori e rea de muscă, ori este mușcată de țețe! Altfel nu pricep de ce, totdeauna când se infiltrează prin Transilvania, haihuiește ca pornită din pușcă. Nu m-aș mira s-o văd și călare… Sigur, megieșii noștri dintru Apus au în sânge lor și-n copitele cailor gonitul, neastâmpărul stepei. De ce însă sunt lăsați să hălăduiască de boulea, împrăștiind mesaje iredentiste mizerabile, ca și cum România ar fi o stână fără câini, fără stăpâni, fără botă.
Este inutil să invocăm puzderia de provocări la care se tot dedau maghiarii, tot căutând-o cu lumânarea. Vă mai amintiți de criminalul hortist, J. Nyiro, plimbat într-o oală de lut prin Transilvania? Știe cineva unde i s-a îngropat… urma? Dar de urmașii „Crucilor cu săgeți”, care se antrenau întru militărie, până deunăzi, prin munții noștri? Nu mai vorbesc de Cimitirul Eroilor – Valea Uzului. Chiar așa: ce fel de „eroi internaționali” pot fi cei care s-au luptat pe pământul românesc, împotriva Armatei române? Poți fi declarat erou fiindcă ai venit să mă ucizi și să-mi ocupi pământurile? Nemții, ungurii, austriecii, rușii și ceilalți nu pot fi eroi decât în țara lor și atât. În nici un caz acolo unde au produs crime, nenorociri greu de imaginat. Cine îi vrea eroi să-le ia osemintele, eventual și crucile, și să-i ducă în țara care i-a adus pe lume.
De ani buni, tot soiul de maghiari rătăciți își dau întâlnire la Băile Tușnad. Care călare, care, mai nou, cu „avionul local”, care cu pene, care doar cu mustăți: toți însă cu porniri revanșarde de o toxicitate maximă. Desigur, în frunte cu godacul supraponderal, izvorât parcă din sămânța lui „Ubu roi”. De ce maghiarimea iredentistă – politică de stat! – nu-și ține „tabăra de vară” și la Ujgorod (Ucraina), Voivodina (Serbia) sau Slovacia? Întrebarea este, desigur, absolut retorică… Pe neisprăviții care ne conduc țara vi i-ați putea închipui ca făcând astfel de reuniuni la Cernăuți, Balcic, Vârșeț ori Gyula? Ferească-ne Domnul…
Dar să revenim la borne. Cu câțiva ani în urmă, când am fost pe Valea Vaserului, cu mocănița stăpânită tot de habsburgi, am văzut la Vișeu de Sus, abandonată în decor, bornă ce delimita hotarul nostru cu Polonia. Și un panou, cu o explicație foto, în cinci limbi. Sunt documente istorice de o valoare specială pe care încercăm, în fel și chip, să le risipim, să le distrugem. Singuri, ca niște români adevărați, nu Mitici… Alții, în propria noastră casă, fac din baligă bici, iar noi nu mai știm cum să disprețuim, să ne descotorosim de propria noastră istorie. De unde atâta tembelism? Oricum, nu prea aș rămâne surprins dacă nu s-ar mai ști pe unde se găsesc borna și panoul…
Lasă un răspuns