„Grădina Maicii Domnului” de la Mânăstirea Dintr-un Lemn…

În urma unei invitații, am participat, pe 8 iulie a.c., la un eveniment cu semnificații speciale pentru sufletul și spiritul românesc: comemorarea a 135 de ani de la plecarea spre o lume mai bună a Generalului Teodorescu (n. 28 iunie 1888, Bacău – d. 17 ianuarie 1981, Mânăstirea Dintr-un Lemn, com. Frâncești, Vâlcea) unul dintre cei care, printre altele, a contribuit la restaurarea sfântului locaș spiritual, Mânăstirea Dintr-un Lemn. Curtea mănăstirii aflată în apropiere de Râmnicu-Vâlcea, pe drumul spre Târgu Jiu, se umple de militari, aviatori, marinari şi din forțele terestre, care vin de la sute de kilometri, pentru a cinsti memoria înaintaşilor. Mănăstirea dintr-un Lemn este locul unde eroii români sunt pomeniţi laolaltă cu sfinţii, la fiecare liturghie. Figură legendară, care își doarme odihna de veci în curtea mănăstirii vâlcene, Pavel Teodorescu, pe numele său adevărat, a fost coleg cu Charles de Gaulle, la Academia Militară Saint-Cyr, din Franţa.

Din păcate, astăzi, Armata Românilor a ajuns din apărător al gliei străbune un nedorit jandarm de supraveghere pe meleaguri străine, la ordine primite din afara Țării, a ajuns obiect de spectacol purtând coperți îmbrăcate în uniformă de camuflaj „împrumutate” prin slugărnicie de la trupele de ocupație „The Stars and Stripes” (ucigașii amerindienilor, vietnamezilor, afganilor, libienilor, irakienilor, sirienilor…). Armata Românilor, cea care a mai rămas, este subordonată nu poporului român cum îi era și îi este menirea, ci politrucilor de la Cotroceni, Victoria și Casa Poporului, ultima, pe drept cuvânt cu denumirea originală modernizată și rebotezată în Palatul Parlamentului. O adunătură de slugi. Oastea românilor și românității este aservită Noii Uniuni Sovietice – Uniunea Europeană -, Berlinului, Vienei, Washingtonului, Ierusalimului și Dumnezeu mai știe cui, numai Neamului Românesc, NU!

Cu o zi înaintea comemorării, respectiv, vineri 7 iulie, a avut loc tot la Mânăstirea Dintr-un Lemn și un simpozion pe aceeași temă.

Ziua de 8 iulie a început la Mânăstirea Dintr-un Lemn, ca o frumoasă și însorită zi de vară. După o înșiruire descurajantă de „timpi morți”, intervale în care asistența derutată venită de departe aștepta nerăbdătoare să se întâmple „ceva”, iar fanfara și subunitatea Regimentului de Gardă suportau cu fermitate morală ordinul și încercarea zilei sub ploaia razelor toride ale Soarelui de iulie, s-a spart gheața odată cu sosirea I.P.S. Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului.

Înaltpreasfinția Sa, operativ și la obiect, ca întotdeauna, după o cuvenită dar scurtă slujbă de pomenire alături de prelații locali și de P.C. Maica Stareță a Mânăstirii a binecuvântat pe cei prezenți „de la Vlădică, la opincă”, iar programul a început să se deruleze. Imnul Național interpretat jalnic de un „solist” nepotrivit a fost un descurajant exemplu al rateurilor de nedorit pentru toți cei prezenți. Cugetând, cred că mult mai frumos, mai actual și mai convingător ar fi sunat „Trei culori cunosc pe lume” al lui Ciprian Porumbescu, chiar o înregistrare audio interpretată de Corul Armatei…

Aglomerația de „înstelați”: amirali, generali de aviație sau ai trupelor de uscat, unii în uniformă, alții „în civil”, s-au rotit precum avioanele de cercetare printre cei din mulțimea adunată. Câțiva vorbitori mai săraci în harul oratoriei l-au imitat pe marele dulap care, în urmă cu doi-trei ani, de ziua Marinei, a asistat nepăsător, când o femeie militar a cedat din cauza căldurii prăbușindu-se în front. Dulapul nici n-a catadixit să-i dea o mână de ajutor așa cum ar fi procedat orice Om, deși se întâmpla la 2-3 metri de el… S-a prefăcut că nu observă, dar el nu e Om, e un rateu de „Inteligență Artificială” sorosist-globalistă cocoțat pe un scaun nepotrivit și necuvenit. Domnul organizator al evenimentului a citit la pupitru câteva cuvinte cu trimiteri biografice despre cel comemorat după care, răsuflând ușurat, s-a îndepărtat de microfon.

Prestatorii de discursuri, săraci în ale vorbirii au pus la încercare răbdarea auditoriului de la Mânăstire, cuvintele slobozite de ei depărtându-se în grabă să se ascundă de autori, jenate parcă de atâta amatorism oratoric și festivism artificial. Noroc cu oșteanca din gardă, crainica manifestării, care, prin propria-i prezență a dat viață și culoare evenimentului alături de omniprezentul supraveghetor a tot ceea ce se întâmpla la Mânăstirea pe care o păstorește – P.C. Elena Onufria. Maica Stareță era acolo, lângă pupitru, însă, în același timp se afla peste tot, alături de fiecare dintre cei prezenți, dorind să vadă chipurile luminate ale românilor creștini-ortodocși, oaspeți în „Grădina Maicii Domnului” de la Mânăstirea Dintr-un Lemn. Binecuvântată fie-i strădania reușită!

După parolele aruncate-n vânt de vorbitori, militarii Gărzii s-au retras, marșând (triști și obosiți ca după parcurgerea per-pedes a 40 km), să prezinte onorul la mormântul generalului aflat lângă bisericuța cu bârne groase din lemn de stejar, în capul dealului, unde IPS Varsanufie și soborul de preoți au rostit creștinește cele cuvenite. Onorant și lăudabil!

La un moment dat, dorința-mi de a mă afla în cât mai multe locuri pentru a surprinde imagini m-a purtat întâmplător alături de un grup de „înstelați”. Năzdrăvănia adolescentului întârziat din mine nu s-a putut abține și am glăsuit glumeț în sinea mea: „Doamne, Te rog, Doamne, fă întuneric doar pentru un minut, pentru ca noi, muritorii de rând să putem privi cerul luminat de atâtea stele adunate la Mănăstire!”. De parcă m-ar fi auzit, reacția nu a întârziat. Unii m-au privit nu prea prietenos, dar mi-am văzut de drum petrecut de câteva priviri „șașii”…

Bbomboana pe colivă a fost pusă la finalul ceremoniei. Cineva, „persoană importantă, nu spui cine” s-a adresât celor prezenți printr-o invitație discriminatorie la praznicul oferit cu generozitate de vrednicele măicuțe ale Mânăstirii, în săli de mese diferite: „E loc pentru toată lumea… aici, pentru persoane importante, dincolo pentru restul…”.

Ce frumos ar fi fost dacă n-ar fi fost așa, ci cum glăsuia rânduiala străbună! Posibilități erau pentru mult mai bine, se putea. Am rămas cu un gust amar. A mai murit o speranță. Românii au mai pierdut o bătălie… aroganța a lucrat din nou în detrimentul românilor. Poate cu alt prilej rânduiala va fi una potrivită! Închei cronica mea cu cuvinte ce nu-mi aparțin. Le-a grăit unul dintre cei mai mari patrioți români în urmă cu opt decenii; le repet pentru a „n”-a oară, pentru că trebuiesc cunoscute și urmate de fiecare român:

„Fii om, fii drept, şi recunoaşte că deasupra ambiţiilor, intrigilor şi urilor este Patria, este veşnicia Neamului; şi că acolo trebuie să ne întâlnim totdeauna, chiar dacă nu ne înţelegem de fiecare dată. Să ne unim în muncă şi în frăţie, în gândire şi în simţire, în dreptate şi în lege, în disciplină şi în cumpătare, în ordine şi în credinţă, pentru ca prin muncă să ne întărim, să prosperăm şi să fim gata pentru orice ceas, fiindcă numai aşa vom spori stima prietenilor şi grija duşmanilor”. (Ion Antonescu).

Așa să ne Ajute Dumnezeu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*