Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş a iniţiat o campanie arheologică, în colaborare cu alte instituţii de prestigiu din ţară, dar şi din străinătate, încă din anul 2017, lângă biserica medievală, executate la solicitarea unui proprietar care dorea să amenajeze în acel loc o terasă. Un alt şantier pe care se lucrează este Cetatea Medievală a Caransebeşului, situată pe Străzile Cetăţii şi Romanilor, cercetările, de o deosebită importanţă pentru cunoaşterea istoriei oraşului, fiind coordonate de Silviu Oţa, şef de secţie la Muzeul Naţional de Istorie a României de la Bucureşti. Astfel s-a dezvelit o parte din incinta fortificată şi din piaţa medievală a oraşului. În ceea ce priveşte cercetările preventive din centrul civic al municipiului, suprafaţa cercetată în prezent este de 315 mp, mare parte din teren fiind însă distrus în perioada anilor ’80, din această cauză doar pe aproximativ 110 mp mai putând fi surprins nivelul arheologic. „Am descoperit fundaţiile şi ruinele clădirilor moderne, construite în secolul al XVIII-lea, cu refaceri în secolul al XIX-lea, ultimul nivel de refacere datând din perioada interbelică. De asemenea, între ziduri am reuşit să surprindem şi un mormânt, cu un schelet în poziţie anatomică, şi mai multe oase umane, puternic deranjate de construcţiile moderne, unele chiar adunate şi aşezate grupat, la un loc. Ceea ce este important pentru cercetarea preventivă de anul acesta este că am reuşit să surprindem, în partea de sud a suprafeţei, stratigrafia arheologică, şi datorită ei putem vedea evoluţia Caransebeşului în ultimii 500 de ani. Cercetarea nu este finalizată, continuăm lucrările încă aproximativ două săptămâni, după care vom avea date mai concludente referitoare la oraş şi la viaţa medievală din zona centrală a Caransebeşului”, a spus arheologul Dimitrie Negrei. Referitor la osemintele descoperite lângă biserica medievală, având în vedere că nu au fost găsite alte obiecte în vecinătate, dar ţinând cont de orientarea est-vest, respectiv poziţia capului spre Răsărit, se poate spune că mormintele datează din secolele XIV-XV, necropolele din secolele XIII şi XVI având ceva inventar funerar. „Scheletele apar imediat după un nivel de arsură, de incendiere, care este datat undeva la sfârşitul secolului al XVI-lea, şi e clar, în aceste condiţii, că sunt anterioare acestui secol. Când vom ridica osemintele, vom putea să ne dăm seama mai exact, şi după materialele din zonă, în aşa fel încât să facem o încadrare cât mai precisă a acestora”, a mai spus Dimitrie Negrei.
Referitor la ceea ce va urma privind construirea terasei de către proprietarul terenului, cercetătorul științific Adrian Ardeţ a declarat că, odată finalizată cercetarea fundaţiilor clădirilor şi monumentelor din zonă, conducerea muzeului va propune Comisiei Naţionale de Arheologie, care se întruneşte o dată pe lună, păstrarea acestora. „Nu se pune problema de ridicare a vreunei construcţii. Zona e foarte apropiată de Biserica medievală şi nici nu poate fi vorba despre aşa ceva. Biserica medievală este un obiectiv deosebit de important pentru istoria Caransebeşului. Noi vom depune dosarul la Bucureşti şi poate că decizia va fi aceea ca proprietarul să le poată pune în valoare. Caransebeşul a fost un oraş extraordinar de bine dezvoltat în Evul Mediu, dar, după 1718, în urma ocupării Banatului de către austrieci, toate vestigiile medievale au fost distruse. Caransebeşul a fost oraş regal, între primele cinci oraşe din Principatul Transilvaniei. După 1552, când a fost ocupat Banatul şi Timişoara a fost transformată în paşalâc, Caransebeşul s-a unit cu Principatul Transilvaniei. Era la nivelul Sibiului şi al Clujului, un oraş deosebit de important… Sunt lucrări extraordinare, pe care vrem să le punem în valoare”, a mai spus managerul muzeului.
Biserica medievală din Caransebeş a fost descoperită în anul 1988, când au fost demolate mai multe clădiri din centrul istoric al oraşului şi au fost făcute excavări pentru a fi construite fundaţiile unor blocuri. Aceste lucrări au scos la suprafaţă 17 morminte şi șase gropi comune, dar si o groapă comuna cu multe schelete peste care era un strat de lapte de var, gros de 15 cm. Cercetarea arheologică a început tot în 1988, doar după dezvelirea părţii superioare a fundaţiei absidei altarului biserici şi escavarea unei părți din navă, cor şi sacristie, neputându-se realiza o stratigrafie a zonei. Biserica avea ziduri groase de 1-1,10 m din piatră de râu legate cu mortar. Dimensiunile interioare ale edificiului sunt de 15 m lungime şi 8,40 lăţime. Construcţia are patru contraforţi pe partea de sud şi patru pe partea de nord şi doi contraforţi oblice pe colţurile din partea de vest. În interiorul bisericii au fost descoperite mai multe cripte. Biserica este de tip sală. În partea de vest a navei, sub pardoseala bisericii au fost descoperite 11 cripte de diferite forme şi dimensiuni.
Mormintele descoperite în cripte au fost numeroase şi cu un bogat şi variat material arheologic. A fost descoperit un număr mare de piese din aur, argint şi argint aurit. Toate mormintele dezvelite, cu excepţia a patru dintre acestea au avut orientarea est-vest. După finalizarea cercetării, tot în acea perioadă a fost efectuată conservarea primară a ruinelor care a constat în ridicarea zidurilor fundaţiilor cu 0,60 metri folosindu-se piatră de râu şi mortar. Pentru delimitarea temeliilor vechi s-a pus un strat de mortar alb, gros de șase centimetri. Cercetare arheologică preventivă a fost efectuată în partea de sud-est a bisericii medievale, pe o suprafaţă de 300 mp. Pe lângă scheletele umane descoperite, materialul arheologic a fost bogat, fiind reprezentat prin fragmente ceramice, dar şi vase de sticlă, cuie, piese ornamentale din bronz şi numeroase monede. Materialul rezultat în urma cercetării arheologice se află în depozitele MJERG Caransebeş.
În urma cercetări arheologice preventive am constatat că necropola, aparţinătoare Bisericii Medievale din Caransebeş, a fost grav afectată de construcţiile moderne din secolele XVIII -XIX. Mai târziu în anii 1988-1989, o parte din necropolă a fost distrusă în totalitate, prin construirea de blocuri. Proiectul „Reinterpretare funcțională prin amenajarea și conservarea ruinelor – Biserica Medievală de sec. XIII-XIV – municipiul Caransebeș”, finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, propune o soluție de concept arhitectural, atât de protecție, cât și de design exterior urban, a acestor ruine, păstrându-se însă identitatea originară a acestora. Astfel, va fi reabilitat întregul sit printr-un complex arhitectural (acoperire, balustrade perimetrale, pasarelă de vizitare cu sens dublu) și va fi dotat cu exponate şi reproduceri la scară a artefactelor găsite în sit la momentul cercetării arheologice, conform studiului arheologic. De asemenea, situl va fi dotat cu panou de afişaj cu display, care va furniza informaţii istorice, pentru o interactivitate sporită cu vizitatorii. Domnul Silviu Oţa a vorbit despre cercetările pe care le face la cetatea medievală a Caransebeşului, unul dintre puţinele oraşe româneşti nobiliare din Ungaria medievală. Importanţa sa a fost întotdeauna deosebită, Caransebeşul fiind situat la întretăierea drumurilor care veneau dinspre Peninsula Balcanică şi mergeau fie spre Transilvania, fie spre Timişoara.
„Am reuşit să identificăm câteva fragmente din incintele oraşului medieval, în partea de nord-vest, dar anul acesta, datorită unor situaţii particulare, ne-am concentrat şi am identificat cea mai veche fortificaţie, în centrul oraşului medieval, care, la rândul său, era fortificat, exista o altă fortificaţie care avea nouă sau zece laturi, încă nu ştim exact, trebuie să facem nişte sondaje pentru a afla asta. În zona din interiorul fortificaţiei sunt atestate în Evul Mediu ateliere, locuinţe şi prăvălii ale comercianţilor, iar în exteriorul vechii incinte, pe harta de la sfârşitul secolului al XVI-lea, figurează un drum care se îndrepta spre Poarta de Transilvania. Din fericire, se pare că am reuşit să-l identificăm, iar în lateralul său am găsit chiar câteva amenajări de locuinţe, cu structură de piatră. În acest moment, materialele sunt relativ puţine şi constau în general din ceramică şi resturi osteologice animale, dar şi câteva fragmente de schelete umane. Din păcate, acestea au fost bulversate datorită distrugerilor pe care le-a suferit această mică fortificaţie şi rămâne ca după săpăturile ulterioare să vedem care este mai exact cronologia complexelor, atât în interiorul fortificaţiei mici, cât şi în exteriorul său, în oraşul medieval propriu-zis”, a mai spus Silviu Oţa, şef de secţie la Muzeul Naţional de Istorie a României de la Bucureşti.
Caransebeşul este atestat documentar începând cu anul 1290, însă vechimea sa este mai mare, după cum o dovedesc descoperirile arheologice din epoci diferite, de la cele neolitice până la cele romane şi bizantine. Romanii au construit aici puternica aşezare de la Tibiscum.
În Evul Mediu a fost o aşezarea românească de graniţă, un târg a cărei locuitori s-au bucurat de privilegii. În anii 1343-1347 sunt menţionate în documente localităţile Sebeş şi Caran, separate. Abia din 1484, după unirea celor două aşezări, este atestată forma întregită, Caran-sebeş. La 30 ianuarie 1498 i-au fost acordate privilegii extinse, aceleaşi cu cele avute de oraşul Buda. Începând cu anul 1556 deţine statutul de oraş şi prin urmare se transformă într-un mic centru comercial şi cultural, situat la intersecţia a două rute comerciale intens circulate. Călătorul străin Giovan Andrea Gromo, trecând prin Caransebeş la 1564-1565, în drumul său spre Transilvania, scria despre acesta că este capitala „Valahiei de dincoace de Carpaţi” şi „târgul românilor, capitala acestui ţinut”. Tot acest călător descrie oraşul ca fiind bine populat, cu suburbii mari, cu case de lemn mari şi arătoase, cu o cetate cu ziduri groase dar fără flancuri şi fără şanţuri. Dar în 1658 Caransebeşul este ocupat de turci şi îşi pierde însemnătatea pe care o avea înainte. Încă la 1660, călătorul turc Evlia Celebi scria despre cetatea Caransebeşului că „e o cetate frumoasă de o construcţie trainică aşezată pe malul Timişului, Circumferinţa ei este de vreo 400 de paşi. Are două porţi, şanţul ei nu este adânc. În cetate sunt 300 de case ale negustorilor. În mijlocul acestui zid de apărare se află o puternică cetate interioară în cinci colţuri, solid construită şi greu de pătruns. Această cetate interioară are o singură poartă mică în partea dinspre nord. Dar în oraşul din afară are bazar şi un târg frumos”. După decadenţa din perioada otomană va urma o perioadă de creştere lentă în cadrul Banatului imperial. La 1717, după nenumărate războaie turco-austriece, Caransebeşul avea 400 de case. După acest moment începe o nouă etapă de dezvoltare a oraşului. Imperiul habsburgic înfiinţează comunităţile grănicereşti, cu rol de apărare a graniţei Imperiului cu turcii, iar centrul administrativ s-a stabilit la Caransebeş. În aceeaşi perioadă, pe plan cultural devine un focar de cultură românească, rol pe care-l va juca până la unirea Banatului cu România. Descoperirile din zilele noastre atestă veridicitatea acestei istorii vii și agitate. Trecut când la un Imperiu, când la celălalt, orașul s-a adaptat fiecărui stil original de conducere și organizare. Acum a venit timpul să îi cunoaștem istoria, așa cum a fost!
Lasă un răspuns