Grigore Brișcu (n. 1884 la Bârlad – d. 1965 la București) a fost inginer român, pionier al aviației moderne, inovator și inventator, constructor de aeronave, fiind cel mai bine cunoscut ca inventator al elicei duble cu pas variabil și al motorului rotativ. A experimentat variaţia ciclică a pasului palelor rotorului portant, ca soluţie pentru asigurarea zborului orizontal, a stabilităţii şi pilotării elicopterelor. În perioada 1909 – 1911, realizează prima machetă și apoi un prototip al unui elicopter („aerobrișca”) cu două elice coaxiale și contrarotative și un platou pentru variația ciclică a pasului elicei. Acest prototip, dotat cu un motor Antoinette, a zburat avându-l ca pilot pe francezul breton Paul Cornu. Motorul rotativ Brișcu a fost patentat de OSIM cu numărul 2323/2046 din 1912. Sistemul automat deviator al lui Brișcu este și în prezent cel mai important sistem al unui elicopter. Datorită acest sistem, „aerobrișca” se putea deplasa orizontal, vertical și lateral, și se putea opri la punct fix.
Grigore Brișcu s-a născut în anul 1884 la Bârlad. Încă de mic a fost atras spre inginerie și s-a înscris la 19 ani la Școala Națională de Poduri și Șosele din București. În timpul facultății tehnice a avut ocazia să meargă la Paris pentru anumite cursuri tehnice. În paralel s-a înscris la Facultatea de Drept din Iași, unde și-a obținut și atestatul în științe juridice. Și-a desfășurat activitatea de avocat în Iași, iar veniturile sale i-au permis să aprofundeze studiile și experimentele în domeniul mecanicii aplicate. Și-a început activitatea în studiul aeronauticii în perioada 1907-1908. Era perioada în care mulți oameni de știință visau să dezvolte un aparat de zbor. Este unul dintre primii inventatori care au reușit ridicarea în aer a unei machete de elicopter, dotată cu elice cu pas variabil, menținându-l în zbor stabil. De fapt, ideea sa inovativă a venit din utilizarea a două elice coaxiale și contrarotative, atât pentru deplasare, cât și pentru stabilitate și dirijare, în același timp. În 1909, acest sistem de automat deviator a fost numit „platou de variație ciclică a pasului palelor”. A fost un autodidact, fiind pus la punct cu toate informațiile din domeniul pionieratului aviației. Brișcu a publicat astfel în 1910 un articol numit „Helicopterele” în care demonstra științific faptul că acestea sunt aparate de zbor practice și sigure și vor fi utilizate la scară largă în viitor.
„Motorul rotativ Brișcu” – pe care l-a creat – era un motor cu explozie, având volumul și greutatea mult reduse în raport cu puterea dezvoltată. Acesta a fost construit la uzinele franceze Gnome, macheta acestuia fiind expusă astăzi la Institutul de Energetică al Academiei Române. Este surprinzător să observi astfel de preocupări în România acelor perioade tulburi! Mai mult decât atât, studiile sale au devenit cunoscute la nivel internațional. Astfel, o soluție similară a fost experimentată de aviatorul Paul Cornu – un inventator tot cu origini românești – care a construit un aparat de zbor dotat cu două elice, cu ajutorul căruia a reușit să se ridice de la sol 30 cm., până la 1,50 m.. Se pare ca Brișcu a colaborat și cu inventatorul George Bothezat, un basarabean ajuns în America. Bothezat a realizat un elicopter cu patru elice portante numit „Caracatiţa zburătoare”, aparat care a zburat de mai multe ori la altitudine mică şi pe distanţe scurte, cu pasageri la bord, în 1922 și 1923. Briscu încetează din viața în anul 1965, dar rămâne în istorie ca o personalitate care și-a adus o contribuție extraordinară la dezvoltarea sistemului de zbor cu elicopterul, intrând astfel în lista marilor inventatori români care au surprins lumea.
Elicopterul este, după cum cunoaștem cu toții, un vehicul aerian motorizat, din categoria Aeronave cu aripă rotativă, care poate decola și ateriza pe verticală și a cărui susținere și mișcare sunt asigurate de una sau mai multe elice care se rotesc în jurul unor axe verticale. Calitatea sa este că poate ateriza pe un spațiu extrem de redus ori se poate menține în aer într-un punct fix. Funcționarea sa se bazează pe momentul forței produs de elici. În România de astăzi, IAR Ghimbav produce elicoptere Puma sub licență franceză. În Moldova, la Criuleni timp de peste cinci ani s-au produs clandestin elicoptere similare celor de modelul Kamov 26. Ca istorie, primele schițe de elicopter au fost realizate de Leonardo da Vinci. În 1754 Mihail Lomonosov realizează primul model cu elice acționată de arc. În 1922 inginerul american de origine română basarabeană Gheorghe Botezatu realizează un elicopter experimental cu patru elice (această schemă este folosită la quadcopterele moderne). În 1939 inventatorul american de origine rusă Igor Sikorsky a construit primul elicopter practic utilizabil Vought-Sikorsky VS-300. Cel mai cunoscut este elicopterul cu un singur rotor și rotor anticuplu codal (Sikorsky R-4 Hoverfly, Boeing AH-64 Apache, Mil Mi-24 ș.a.). De asemenea se construiesc elicoptere cu un rotor și un rotor anticuplu în inel numit fenestron (Aerospatiale SA-341 Gazelle). O altă schemă prezintă elicopterele cu două rotoare suprapuse care se rotesc în sensuri opuse (Kamov Ka-52). Încă un tip de elicoptere cu două rotoare sunt cele cu rotoarele amplasate longitudinal (Boeing CH-47 Chinook).
Obișnuiți cu zborurile elicopterelor SMURD care salvează vieți zilnic și cu elicopterele turistice ce zboară spre mare sau munte, nu mai privim chiar ca o curiozitate acest aparat de zbor, la care și-au adus contribuția și excelenții inventatori români. Grigore Brișcu a fost cel care i-a „adăugat” elicea dublă cu pas variabil și motorul rotativ, spre a se putea susține în aer și a-i oferi portanța necesară… Zbor ușor!
Lasă un răspuns