Regretatul Ion Iuga, născut la 6 ianuarie 1940, în Siliştea de Sus, judeţul Maramureş, a devenit, în perioada comunistă, poetul deschizător de modernitate în lirica maramureşeană și a rămas în istoria literară cu o întâmplare de pomină din perioada comunistă. Ion Iuga, deși născut în „Marmația” (titlul unui frumos volum versuri scris de el) a urmat liceul și studiile universitare la Cluj-Napoca, ca apoi să ajungă redactor la revista „Famila” din Oradea la sfârșitul anilor 60, precum și director la cinematograful „Doina” din București, Poet neomodernist, cu o dragoste febrilă de Mramureș, Ion Iuga era considerat poetul prinț al nordului țării – Autoportret: „Sunt cel mai frumos bărbat din nord/cu ochii trişti de-atâta spălăcit albastru/… cu trupul descojit de arbori/zvelt, unduit de aspre vînturi,//…latin la vorbă, turbure în sînge;//…port pe chip ceaţa bunilor mei,/…inima în româneşti cuvinte/se mistuie neagră/ca un soare…” (Bărbatul din nord). Despre Ion Iuga, poetul clujean Adrian Popescu ne-a lăsat în revista ”„amuri” (2007) un portret sintetic șți definitoriu: „La întâlnirile cu publicul, Ion Iuga citea versuri evocând Marmaţia sa fabuloasă, dar şi unele poeme citadine cu aluzii destul de străvezii la starea de lucruri din acele vremuri. De pildă, autobuzele supraaglomerate, în care trebuie să urci, în zori, aruncându-te ca „ca o fiară” (cenzura a scăpat, sau a închis poate ochii, la aceste imagini violente). Era apoi amintită deruta omului de pe stradă, lipsa unui adevăr probat de fapte, nu de vorbe, pierderea mythos-ului, declinul unui popor, înfloritor doar în statisticile manevrate politic. Avea Ion Iuga ceva fundamental cinstit în poezia sa, dar şi un aer de sălbatică energie ancestrală, cu ecouri din Cotruş, eu am scris despre un cult al lupului dacic, detectabil în poemel sale. La Timişoara, prin anii ’80, a cucerit un public sensibil la insurgenţe, cu un potenţial protestatar de excepţie. Avusesem prilejul de a-i prezenta, acolo, tocmai acolo, el alesese oraşul, un volum nou de versuri, Povara umbrei, 1987, cred, unde excela în cultivarea unei tonalităţi grave.” Ion Iuga a intrat în istoria literară ca poetul care a citit public într-un cadru oficial poezia „Doina” de Mihai Eminescu. Chiar și azi, poezia „Doina” de Mihai Eminescu nu se recită public sau într-un cadru oficial. Ar crea probleme majore cu centrul de discriminare și institutele plătite din bani publici ca să cenzureze cultura română. Și totuși, în perioada comunistă, poetul Ion Iuga a recitat cu mult curaj poezia „Doina” de Mihai Eminescu, în 1989. Dacă ar fi recitat poezia în anii 50 ar fi fost arestat pe loc și ar fi dispărut în gulagul comunist. Despre avatarurile recitării acestei poezii în mod public și la un eveniment oficial a scris scriitorul Constantin Cubleșan în cartea „Prin Clujul de altădată” apărut la Editura Casa Cărții de Știință (2023).
Scriitorul clujean Constantin Cubleșan reușește într-o descriere spumoasă și foarte plastică să surprindă întâmplarea de pomină a recitării poeziei interzise de comuniști „Doina” de Mihai Eminescu. Era anul 1989, când regimul comunist sărbătorea cu mare fast Centenarul trecerii la cele veșnice a Poetului Național. Faptul că pe 15 ianuarie 1989 comuniștii nu organizează nimic fastuos pentru Mihai Eminescu, scriitorii clujeni se revoltă și pun la cale un eveniment memorial la Oradea în martie 1989. Era ultimul an al regimului comunist și frigul fizic și ideologice se resimțea la propriu de către de scriitori. DR Popescu era președintele Uniunii Scriitorilor din România, iar prozatorul și criticul literar Constantin Cubleșan îi ținea locul la filiala clujeană. Se pune la cale organizarea la Oradea, unde era sediul revistei „Familia”, în care a debutat Eminescu la 1866, un mare eveniment comemorativ pe scena Teatrului de stat. Iosif Vulcan era originar din Bihor, chiar dacă revista se tipărea în 1866 la Budapesta. Revista „Familia” era condusă de remarcabilul poet Alexandru Andrițoiu, care a scris cea mai frumoasă poezie cu motivul „luna” din literatura română. DR Popescu și-a dat binecuvântarea pentru omagierea de la Oradea și a propus ca pe scena Teatrului de stat din Oradea să se ofere premiile de eminescologie. La Oradea s-a prezentat un desant de scriitori în frunte cu Cezar Baltag, George Munteanu, Ioana Em. Petrescu, protocronistul Edgar Papu și poetul Ion Iuga, care era maramureșean mutat la București. De organizarea festivităților s-a ocupat scriitorul Constantin Cubleșan și poetul Viorel Horj, șef de la comitetul de cultură din Oradea. Seara înainte de festivitate, Constantin Cubleșan și organizatorii locali la un „pahar de vorbă” cu poeții au hotărât ca după oferirea premiilor pe scena teatrului orădean să se desfășoare un recital liric al poeților prezenți. Poetul Ion Iuga i-a cerut lui Constantin Cubleșan să fie trecut ultimul pe lista celor ce vor recita pe scena literară. Toți s-au întrebat de ce în sine, dar nu l-au întrebat totuși pe Iuga de ce vrea el să fie ultimul la recital. Poetul Ion Iuga le-a pregătit însă o surpriză de proporții participanților la evenimentul public festiv. Sala Teatrului de stat din Oradea era arhiplină cu scriitori și oficialități locale. După acordarea premiilor pentru eminescologi se desfășoară recitalul liric. Poeții recită cu patos. Mai rămânea ultimul pe listă, poetul cu nume de nobil local Ion Iuga. E chemat de moderator. El urcă hotărât pe scenă și începe să declame tare din poezia „Doina” de Mihai Eminescu, interzisă de comuniști spre stupoarea participanților care au înmărmurit: „De la Nistru pân’ la Tissa/ Tot românul plânsu-mi-s-a,/ Că nu mai poate străbate/ De-atâta străinătate./ Din Hotin şi pân’ la mare/ Vin muscalii de-a călare…”
În sală s-a lăsat o liniște de mormânt. Poezia nu a apărut în nicio carte dedicată Poetului Național în comunism. Nu s-a citit „Doina” niciodată public și într-un cadru oficial. Sala a tăcut după un murmur prelung. Apoi activiștii de partid, culturnicii și securiștii din sală au început să iasă din sală speriați. Poetul Ion Iuga recita ca o scandare: „Cine-au îndrăgit străinii,/ Mâncă-i-ar inima câinii,/ Mânca-i-ar casa pustia,/ Şi neamul nemernicia!/ Ştefane, Măria ta,/ Tu la Putna nu mai sta…”
Lojile s-au golit repede, iar un activist de la cultură a venit la Constantin Cubleșan strigând „- Cine l-a adus pe idiotul ăsta? Mâine să nu fie inclus în excursia scriitorilor la Beiuș, Alejd și împrejurimi”. După recital vine tremurând de emoție Ion Iuga la Cubleșan: „–Ai văzut ce ispravă am făcut! A fost intenționat!”. Cubleșan i-a răspuns „- Da, ai făcut-o, vorba lui Coșbuc, lată. Mâine ești exclus din excursia cu scriitorii”. A venit vara și Constantin Cubleșan s-a întâlnit cu poetul Ion Iuga la un pahar de vin în București. Poetul i-a explicat că după recitalul cu poezia „Doina” a venit un securist la el și i-a spus că la ora 20.15, în aceeași zi, are un tren spre București și că ar trebui să plece dacă nu vrea să aibă probleme grave. Poetul Ion Iuga a urcat în tren și a plecat în Capitală. Cei doi scriitori au râs de isprava făcută regimului comunist. Dacă erau în anii 50 și nu în 1989 trenul nu mai pleca din Oradea spre București, ci mai degrabă la Aiud, Jilava sau Periprava. În 1989, regimul național-comunist avea nevoie se pare și de puseuri autohtoniste mai puternice, fiind izolat pe plan internațional, așa că poetul Ion Iuga a scăpat doar cu un bilet de tren… spre București.
Lasă un răspuns