Toate au un rost pe lumea aceasta. Și fiecare există în lume și în sine după puterea minții și a inimii lui. Și stau să mă întreb dacă nu cumva poate faptul că unii oameni își trăiesc Ortodoxia strict între limitele impuse de alții, temându-se și întrebându-se mereu dacă Credința lor e corectă, dacă ce simt pentru Dumnezeu se încadrează în dogmă, în canon, în reguli și tipare nu înseamnă un soi de înfrânare și o suto-suficiență prestabilită în dragostea de Dumnezeu. Dar cum oare trebuie să Îl iubim pe Dumnezeu?! Când, cum, de ce, cine hotărăște că dragostea față de Domnul este corectă au incorectă? Care e unitatea de măsură a corectitudinii în iubirea noastră față de Stăpânul Lumii?! Cum să fie nevoie de alții care să măsoare intensitatea sentimentelor, a trăirilor omului și să dea verdictul asupra a ce simte omul și a ce doar Dumnezeu vede și știe că este în sufletul, în inima și în mintea lui?!
Și mă întreb dacă acest program de training, antrenamentul, gimnastica pretins spirituală, trăirea Ortodoxiei strict după cât ne dă voie mintea închistată, îngrădită de „așa trebuie să gândești, așa trebuie să simți” nu amputează adevăratul dor al omului de Dumnezeu. Acel sentiment de tânjeală după El, acea gaură în suflet, pe care doar Hristos o poate umple?! Au nu cumva căutatul greșelilor în simțirile noastre față de Tatăl Ceresc cu dorința de a elimina potențiala presupusă înșelare, trăirea Ortodoxiei fără a ajunge la esența ei, nu seamănă cu mâncatul unui mar – un măr din care se mănâncă doar coaja. Coaja, mestecată corect, metodic, pe care o înghițim și socotim că ne este îndeajuns pentru a ne sătura de Hristos. Când niciodată, atât cât trăim, dorul de Hristos nu trece, nu se împlinește, nu se ostoiește. Coaja pe care o consumăm fără ajunge la dulcele miez a ce înseamnă, de fapt, trăirea Ortodoxă. Fără bucuria parfumului ei, fără simțirea gustului ei complet și total. O amăgire a minții și a inimii, un plan executat ca la carte, dar lipsit, necăjit, văduvit de tot ce este mai bun, mai frumos, mai hrănitor în Ortodoxie.
Să mă iertați. Pentru mine Ortodoxia este mult mai mult. Iar esența, miezul, nucleul ei de bază este trăirea mistică, ascunsă, tainică, nepătrunsă și de nepătruns pentru alții. Cu atât mai mult, imposibil de evaluat de către mintea omenească. Sensul Ortodoxiei, actul iubirii de Dumnezeu este secret. Este relația intimă, intangibilă, a credinciosului cu Hristos al lui. Pentru mine, dimensiunea relației pe care fiecare dinte noi o are cu Dumnezeu nu poate și nici nu trebuie descrisă ori măsurată în și prin cuvintele ori mintea altora. Prin însăși sensul ei, trăirea ei este mistică – μυστικισμό este prelungirea tainei, a legăturii nepătrunse întru Credință – μυστικό, ένωση, πίστη. Pentru că Dumnezeu este El însuși o taină pe care doar Fiul o cunoaște și omul nici nu ii bănuiește mărimea. Pentru că mintea omului e limitată. Iar Dumnezeu nu are limite. El este singurul care le știe cu adevărat pe toate. Iar aceste lucruri ni le-a spus Sfântul Apostol Pavel, în Epistola Întâia către Corinteni „(este) înţelepciunea de taină a lui Dumnezeu, ascunsă, pe care Dumnezeu a rânduit-o mai înainte de veci. (…) Căci cine dintre oameni ştie ale omului, decât duhul omului, care este în el? Aşa şi cele ale lui Dumnezeu, nimeni nu le-a cunoscut, decât Duhul lui Dumnezeu”. Iar înainte Hristos însuși ne-a spus: „8. Poporul acesta Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lor este departe de Mine. 9. Şi zadarnic Mă cinstesc ei, învăţând învăţături ce sunt porunci ale oamenilor”.
S-au chinuit Sfinții Părinți, marii Duhovnici ai Ortodoxiei să ne ridice vălul de pe ochi. Ne-au arătat Sfinții Închisorilor că nicio putere omenească nu poate să distrugă cordonul ombilical al legăturii dintre om și Hristos. Pentru că ce este Ortodoxia altceva decât legătura noastră cu Dumnezeu, cea care ne hrănește sufletele flămânde de dumnezeire, setea de Fiul Lui?! Cum oare putem refuza ospățul pentru care am fost creați, la care am fost chemați de către însuși Fiul Lui Dumnezeu, socotind că dragostea totală față de Domnul ar putea avea fisuri și defecte?!
Lasă un răspuns